Există viaţă extraterestră? Răspunsul surprinzător al NASA

Există viaţă pe alte planete? Cercetătorii de la NASA cred că oamenii ar putea descoperi în următorii 20 de ani forme de viaţă extraterestră, însă acestea se vor afla, cel mai probabil, în afara Sistemului Solar.

I-am văzut în filme, sub diferite forme: mici creaturi ciudate, fie cu antene pe cap, fie cu craniul alungit, cu tenul când verde, când gri şi de talie de obicei mică. Nu de alta, dar trebuie să încapă - nu-i aşa - în farfuriile zburătoare cu care se plimbă de pe o planetă pe alta, cu viteze ameţitoare! Şi toţi, dar fără nici o excepţie, sunt telepatici...

Vin pe Pământ fie ca să distrugă Casa Albă, fie ca să-i înveţe pe locuitorii planetei cum să evolueze tehnologic sau pur şi simplu ca să ne studieze...

Dincolo de portretizarea uneori ridicolă - ar spune unii - pe care o regăsim în filmele hollywoodiene, întrebarea pe care şi-o pun oamenii rămâne: există alte forme de viaţă în Univers?

Cercetătorii NASA cred că răspunsul este DA. Cele o sută de milioane de sisteme solare din galaxia noastră sunt capabile să susţină forme de viaţă extraterestră, potrivit uneia dintre predicţiile "conservatoare" formulate de savanţii Agenţiei Spaţiale Americane.

NASA susţine că oamenii vor găsi forme de viaţă extraterestre în următorii 20 de ani, iar acestea au cele mai mari şanse să se afle în afara Sistemului Solar.

Fostul astronaut şi actualul director al NASA, Charles Bolden, este unul dintre cei care cred în această teorie. El spunea acum câţiva ani că existenţa unor forme de viaţă extraterestră nu poate fi exclusă: "Trebuie să recunosc că toată lumea care ajunge în spaţiu vrea să vadă un extraterestru sau vreo dovadă că există viaţă şi în alte părţi ale Universului. Şi eu nu sunt diferit, dar trebuie să spun că nu am văzut nici o dovadă, deşi în adâncul sufletului meu, cred că există un potenţial bun să găsim alte forme de viaţă în Univers".

Cu ocazia unei discuţii publice organizate la Washington, NASA şi-a prezentat programul de căutare a vieţii extraterestre în Univers prin intermediul unor telescoape actuale şi viitoare.

Programele de căutare a vieţii extraterestre din ultimele decenii s-au concentrat asupra planetei Marte şi mai multor sateliţi naturali ai unor planete din Sistemul Solar. Unii astronomi sugerează că viaţa extraterestră ar putea să existe pe Europa, unul dintre sateliţii planetei Jupiter.

Cercetătorii cred că este foarte probabil ca fiecare stea din galaxia Calea Lactee să aibă în jurul ei cel puţin o planetă. Asta înseamnă şi potenţial de viaţă extraterestră. Teoretic.

Telescopul spaţial Kepler a descoperit deja multe exoplanete interesante, inclusiv planeta Kepler 296-f, supranumită "super-Terra", întrucât este de două ori mai mare decât "planeta albastră" şi se află în zona locuibilă din jurul stelei sale, fapt ce permite existenţa apei în stare lichidă la suprafaţa ei.

Întrebarea pe care şi-o pun însă internauţii americani şi "vânătorii amatori de OZN-uri" este următoarea: dacă oamenii de ştiinţă vor descoperi forme de viaţă pe altă planetă, Guvernul american va comunica acest lucru populaţiei?