(VIDEO) Răsărit de soare spectaculos, filmat din spaţiu

video_rasarit_de_soare_spectaculos_filmat_din_spatiu.jpg

Răsărit de soare văzut din spaţiu

Imagini impresionante cu răsăritul soarelui au fost publicate recent de Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Înregistrarea video a fost realizată pe 21 martie, dar oficialii ISS au difuzat-o de-abia acum câteva zile.

Imaginile publicate de ISS îţi taie răsuflarea. Nu doar răsăritul soarelui impresionează, ci şi imaginea Pământului văzut din spaţiu.

La un moment dat, se poate vedea foarte clar conturul Italiei, cu celebra "cizmă" împodobită cu luminiţe galbene, aşa cum sunt percepute din spaţiu luminile de pe Pământ.

Înregistrarea video prezintă răsăritul soarelui deasupra unor ţări precum Grecia, Turcia şi Italia.

În imagini se poate observa că Pământul nu este niciodată complet întunecat. Atmosfera planetei emite o lumină ce creează un fenomen optic sub forma unei aurore verzi în jurul globului pământesc.