"Pădurea de lumină" din Centrul Vechi al Capitalei

Primăria Capitalei organizează în perioada 23-25 aprilie, prin ARCUB–Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight. Calea Victoriei se va "aprinde" timp de trei zile, transformându-se într-o expoziţie-gigant, potrivit unui comunicat ARCUB. Proiectul îşi propune de asemenea să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi, pe Str. Lipscani, într-o experienţă neobişnuită: o promenadă printr-o "pădure de lumină".

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internaţional al Luminii. Scopul acţiunii este de a promova o mai bună înţelegere la nivel public şi politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

Festivalul va fi lansat printr-un concert susţinut de Robin and the Backstabbers şi de Alternosfera pe 23 aprilie, de la ora 20, pe strada Franceză, din Centrul Istoric.

Timp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piaţa Naţiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziţie-gigant, iar spaţiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalaţiilor interactive şi al spectacolelor de lumini.

ARCUB a lansat la începutul lunii martie un concurs de proiecte pentru tineri artişti, arhitecţi sau designeri aflaţi la început de drum. Au fost înscrise aproximativ 30 de proiecte inovatoare ce au la bază lumina şi tehnologii bazate pe lumină, cu accent pe interacţiunea publicului cu lucrarea.

Instalaţia câştigătoare este Urban Neon Forest, aparţinându-le lui Antonio Păun şi Thomas Herrera, studenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".

Proiectul câştigător îşi propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi, pe Str. Lipscani, într-o experienţă neobişnuită: o promenadă printr-o "pădure de lumină".

Instalaţia va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuşi aleatoriu în faţa clădirii Băncii Naţionale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacţiona cu obiectele arhitecturale, cât şi un spectacol urban original, arată comunicatul ARCUB.

Accesul la eveniment este gratuit.