Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus jurământul

Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus luni jurământul de învestitură ca miniştri Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, unde au fost prezenţi între alţii premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

La ceremonie au mai participat ministrul Muncii, Rovana Plumb şi consilierii prezidenţiali.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a spus ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, după ce acesta a depus jurământul, că îi urează succes: "Vă doresc să găsiţi metode de a atrage fonduri europene mai multe".

Şeful statului i-a urat "eficienţă" noului ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici: "Vă doresc mult succes în noua poziţie şi multă eficienţă".

După ceremonia de depunere a jurământului de către cei doi miniştri, Klaus Iohannis a dat mâna cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Postul de ministru al Finanţelor este vacant, după ce Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, a demisionat.

 

Cine sunt cei doi miniştri?

 

Eugen Teodorovici este absolvent al Academiei de Studii Economice şi are un doctorat în managementul fondurilor europene.

Marius Nica a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii.