Ponta: Eşecul de la prezidenţiale nu trebuie transformat într-o jelanie

ponta_esecul_prezidentiale_nu_trebuie_transformat_jelanie.jpg

Victor Ponta, la Consiliul Naţional al PSD, de la Palatul Parlamentului

PSD nu trebuie să transforme eşecul din alegerile prezidenţiale în "jelanie". Iată ce a declarat sâmbătă preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, la Consiliul Naţional al social-democraţilor. Fostul candidat învins în noiembrie de Klaus Iohannis consideră că partidul trebuie să înveţe din greşeli.

Alegerile prezidenţiale pierdute anul trecut nu trebuie transformate într-o "jelanie" de către PSD, spune Victor Ponta.

PSD trebuie să înveţe din greşeli, afirmă liderul formaţiunii. "Rezoluţia privind integritatea nu este uşoară, nu este întotdeauna dreaptă, dar este necesară ca să arătăm oamenilor că am înţeles un mesaj: că PSD este cel mai bun la guvernare, dar cât timp vom fi acuzaţi că nu respectăm regulile de integritate, că nu ne îndepărtăm colegii care sunt vinovaţi, au greşit sau sunt doar acuzaţi, nu este suficient. Atunci când apare o acuzaţie gravă, clară de corupţie, trebuie să vă asumaţi această răspundere. Ştiu sigur că unii dintre colegi sunt nevinovaţi, alţii însă ştiţi ca şi mine că sunt vinovaţi şi că ne-au făcut rău nouă şi lor prin ce au făcut în aceşti ani şi trebuie să înţeleagă că, dacă ţin la acest partid, îşi asumă responsabilitatea. Nu există un partid numai cu oameni prefecţi, dar trebuie să arătăm că avem cei mai mulţi oameni corecţi", declară Victor Ponta.

 

Opoziţia este "impotentă"

 

Victor Ponta spune că în 2016, PSD se confruntă cu o "Opoziţie destul de impotentă": "În 2016, o să ne confruntăm cu o Opoziţie, din nou o spun între noi, că sigur nu se dă la televizor, destul de impotentă. Întâi au spus că fac majoritate cu domnul Geoană şi domnul Vanghelie. A murit ideea. Acum stau şi aşteaptă că ne va da DNA-ul jos de la guvernare şi or să vină ei. La anul, or să spere că o să câştige Iohannis alegerile".

Preşedintele PSD precizează că singurul lucru pe care trebuie să îl facă actuala coaliţie este să reamintească oamenilor ce au făcut "pedeliştii care astăzi se numesc penelişti, când au fost la guvernare şi cât de greu a fost să îndrepte relele lor".

Liderul PSD le-a transmis membrilor de partid că justiţia trebuie să fie egală pentru toţi: "Nu are rost să ne plângem, să ne jeluim. Ce să fac, să zic că socrul meu e urmărit, cumnatul meu, mama mea...? Din momentul în care am intrat în politică, mi-am asumat aceste lucruri, familia a fost alături de mine, ţin cel mai mult la ea, dar orice fel de încercare de acest fel mă face doar mai puternic".