Udrea la RFI: PMP va susţine moţiunea de cenzură a PNL, dar cu o condiţie

udrea_rfi_pmp_sustine_motiunea_cenzura_pnl_dar_conditie.jpg

PNL pregăteşte moţiunea de cenzură.

Elena Udrea se îndoieşte de şansele moţiunii de cenzură a PNL. Preşedintele PMP spune la RFI că partidul său va susţine demersul liberalilor, însă numai dacă documentul va conţine şi punctele de vedere ale Partidului Mişcarea Populară privind "proasta guvernare a PSD". Ea crede că mai degrabă se va merge pe soluţia unui Guvern PNL-PSD, "un fel de Guvern USL".

În opinia Elenei Udrea, "Guvernul PSD este destul de solid, are susţinere destul de solidă în Parlament. Pe de altă parte, eu nu sunt foarte sigură de susţinerea pe care ar avea-o un alt Guvern din partea domnului Iohannis. Mai degrabă, în lumina acestei relaţii bune pe care o are cu domnul Victor Ponta, cred că s-ar merge pe soluţia dată de doamna Gorghiu ieri, adică un Guvern ceva şi cu PNL şi cu PSD, un fel de Guvern USL".

"Nu ştiu nici din punct de vedere al susţinerii în Parlament a unei moţiuni de cenzură dacă ar putea avea succes această moţiune şi deci s-ar schimba guvernarea PSD cu o guvernare PNL, dar nici din punct de vedere al dorinţei reale a PNL-ului şi a domnului Klaus Iohannis de a face această schimbare", afirmă preşedintele PMP.

Elena Udrea pune condiţii pentru susţinerea moţiunii de cenzură a PNL: "Partidul Mişcarea Populară în măsura în care o moţiune de cenzură ar fi bazată pe argumentele proastei guvernări, pe care noi le avem şi le vom expune în permanenţă ca partid de Opoziţie, singurul ce a rămas, va susţine această moţiune. În măsura, deci, în care vom regăsi acolo reprezentate şi punctele noastre de vedere legate de proasta guvernare a PSD-ului".

Elena Udrea, intervievată de Cosmin Ruscior, despre moţiunea de cenzură a PNL