“Terorist? Sunt mândru de tine şi mă duc la pescuit.”

jeff.jpg

Jeff Andrysick

Jeff Andrysick este proprietarul unei ferme agricole ecologice în Pulteney, o mică localitate situată pe malul lacului Keuka, la 465 de kilometri nord-vest de New York. Liniştea acelor locuri bucolice a fost tulburată la începutul anului 2010, când un concern extractiv a pus ochii pe un puţ abandonat, adânc de 2 kilometri, cu intenţia de a-l transforma într-o matrice colectoare de efluvii industriale.

A urmat "revolta de la Pulteney". O mobilizare civică fără precedent, care s-a soldat cu o victorie pe plan local, cu efect la nivel statal şi national. În noiembrie 2010 statul New York a impus un moratoriu şi apoi, în decembrie anul trecut, a interzis definitiv hidrofracturarea.  Este primul şi deocamdată singurul stat care a făcut-o.

Fracturarea se practică în America, în diverse forme, de prin 1949.  Hidrofracturarea argilei sistoase a început 16 ani mai târziu, reprezentând astăzi 43% din producţia naţională de petrol, şi 67% din cea de gaze naturale. Tehnica este utilizată în cel puţin 32 de state, un studiu din 2013 arătând că aproximativ 15 milioane de americani trăiesc în bătaia acestui tip de instalaţie industrială. În joc sunt interese enorme. Este contextul în care trebuie înţeleasă povestea lui Jeff Andrysick.

J.A: N-am căutat noi fracturare, ne-a găsit ea pe noi. Într-o zi, soţia mea, Jodi, vine cu ziarul în mână şi-mi spune, "uite, vor să verse deşeuri extractive sub lac şi sub orăşelul nostru". Trei săptămâni am avut până la votul din Consiliul Municipal, o formalitate. Fuseseră deja eliberate autorizaţiile statale şi federale.  Ne-am zbătut zi de zi, 16 ore pe zi, am petiţionat, am umblat din poartă-n poartă, am dat anunţuri la ziar. Două săptămâni mai târziu, Chesapeake Energy, un gigant mondial al gazelor de şist, anunţa că-şi retrage cererea. În statul New York am avut noroc: nimeni n-a mai încercat.  Statul vecin Ohio nu s-a apărat, din păcate, şi s-a ales cu peste 200 de bazine subterane de colectare,  forate în adâncime,  care au cauzat numeroase cutremure.

Rep: Ce s-a întîmplat în Pulteney, care e situat pe formaţiunea nord-estică de şist argilos Marcellus, a fost doar un prim pas.  Nu v-aţi oprit. Aţi înţeles dimensiunile problemei, aţi  ales să nu rămâneţi indiferent, v-aţi implicat. Într-o noapte, v-aţi trezit cu ideea de a face un film documentar.

J.A: Am făcut mai întâi, ALL FRACKED UP, titlu născocit de soţia mea. Suntem fermieri, şi la început nu ştiam nici de unde se apucă un aparat de filmat. Am umblat peste tot în Pennsylvania şi New York,  prezentând  prima parte, apoi partea a doua, cu acelaşi titlu, ca să trezim lumea la realitate. În al treilea documentar, SHALE GAME, am demontat propaganda industriei. Ingineri şi oameni de ştiinţă reputaţi au arătat că reclamele erau, în esenţă, o perdea de fum. Industria gazeiferă exagerează rezervele, impactul economic, gradul de reglementare. Unele spoturi susţin că stratele acvifere ar fi protejate de un kilometru şi jumătate de rocă impermeabilă. Da, roca există, numai că nu este impermeabilă.  Gazul de şist nu e verde, curat, ecologic. Scurgerile de metan sunt considerabile. Când pompezi la mare presiune 32 de milioane litri de apă conţinând până la 600 de chimicale, jumătate dintre ele toxice şi radioactive, există riscul ca aproape  15 milioane de litri să revină la suprafaţă. Călcâiul lui Ahile al industriei este că acest aport de fluid extractiv este prea costisitor de tratat. Şi totuşi, preşedintele nostru, Obama, este un mare fan al industriei gazeifere.

Rep: Trebuie înţeles că în America există şi apatie, dar şi diferenţe reale de opinie în privinţa hidrofracturării. Activiştii ştiu că interesele extractive vor declanşa, mai devreme sau mai târziu, contra-ofensiva.

J.A: După cele trei filme, după mitingul împotriva hidrofracturării, după alte forum-uri şi acţiuni de protest în New York şi Pennsylvania,  au simţit nevoia să ne discrediteze. ENERGIE ÎN PROFUNZIME (Energy in Depth), organul de propagandă al intereselor gazeifere, ne-a atacat în repetate rânduri. Eram prinşi într-o puzderie de activităţi, atât de ocupaţi că nici discursurile nu mai aveam timp să ni le scriem. O dată a trebuit să improvizez, şi am spus, referindu-mă la exemplul strălucit, la rolul exemplar al Franţei în materie, că ne-ar trebui şi nouă o Revoluţie Franceză.  Cei de la Energie în Profunzime mi-au răstălmăcit cuvintele, susţinând că incit la violenţă, că vreau să scot ghilotinele în pieţe.

Rep: Iar statul Pennsylvania, în care numărul platformelor de foraj se apropie de 7.000, a ales o cale de atac şi mai dură.

J.A: Într-o zi găsesc în cutia poştală un plic de la un profesor necunoscut mie, care-mi trimitea Buletinul Oficial 112 al Ministerului Siguranţei Publice al statului Pennsylvania, în care eram, eu şi soţia, nominalizaţi ca ecoterorişti. S-a răspândit zvonul, ştirea fiind preluată şi de ziarul local din Elmira,  care a titrat FERMIERI DECLARAŢI ECOTERORIŞTI DE STATUL PENNSYLVANIA. Tata a văzut articolul, şi m-a sunat. "Terorişti?" a spus. "Dă-mi voie să-ţi explic...", am dat eu sa mă apăr. "N-am nevoie de nici o explicaţie, sunt mândru de tine şi mă duc la pescuit".  30 de ani am aşteptat să-mi spună, iarăşi, că-i mândru de mine. Aveam 50 de ani. Ar fi trebuit să devin ecoterorist la 20 de ani. Fascismul e acolo unde între stat şi lumea afacerilor nu încape nicio foiţă de ţigară. Ne-au spionat, pe Jodi şi pe mine, şi au dat toate informaţiile corporaţiilor gazeifere. Cetăţenii Pennsylvaniei au plătit pentru ca statul să spioneze un cuplu de simpli fermieri newyorkezi.

Rep: Trebuie spus că guvernatorul de atunci şi-a cerut ulterior scuze. Sunteţi un exemplu de angajament civic, aţi trecut prin multe, luptând pentru o cauză de interes universal.  Ce trebuie ştiut, care ar fi concluziile?

J.A: După doi ani de luptă şi trei filme, trebuie să spun că nu poţi aştepta să-ţi vină cavaleria în ajutor, şi nici pe stat nu poţi conta. Nu pierdeţi însă speranţa. În America suntem foarte divizaţi. Mass-media e concepută ca să ne ţină în ignoranţă, în aşa fel încât să nu mai poţi şti ce se întâmplă cu adevărat. Când nu ai încotro, trebuie să faci ce se cuvine. Îmi amintesc că la început un oficial al industriei spunea că armata gazelor de şist e în mişcare, şi nimeni n-o poate opri, rezistenţa e zadarnică. Ei bine, 40.000 de newyorkezi s-au ridicat, s-au opus, au ţinut frontul, şi astăzi statul New York este eliberat de fracturare. Suntem extrem de recunoscători Franţei pentru viziunea ei şi rolul pe care l-a jucat. A venit rândul New York-ului şi cred, din tot sufletul, că urmează restul lumii.

 
Jeff Andrysick intervievat de Radu Tudor