Telegraph – HSBC, valori editoriale contra interes de afaceri

hsbc_2423961k.jpg

Telegraph – HSBC, valori editoriale contra interes de afaceri

Scandalul HSBC are repercusiuni și în mass media din Regatul Unit, unde cotidianul Daily Telegraph a fost acuzat de trecerea sub tăcere a știrii care a zguduit recent cea mai mare bancă britanică din cauza unor contracte de publicitate cu aceasta. Aceasta a ridicat chestiunea conflictului între valorile editoriale ale unei publicații și interesele comerciale ale proprietarilor săi, într-o perioadă în care tirajele edițiilor tipărite sunt într-o continuă și accentuată scădere.

Într-un recent editorial intitulat “Promisiune către cititorii noștri”, Daily Telegraph contra-atacă susținând că a relatat încă din 2012 despre ancheta lansată de fiscul britanic cu privire la conturi off-shore în Insula Jersey deschise de către banca HSBC pentru infractori rezidenți în Marea Britanie.

Ziarul continuă prin a reproșa unor competitori ai săi – The Guardian, The Times și BBC - că nu au acordat aceeași atenție pe care o acordă acum știrii despre încurajarea pe o scară mondială a evaziunii fiscale de către HSBC scandalului deconturilor parlamentare în 2009, descoperit pentru prima oară de Telegraph și care a zguduit din temelii clasa politică britanică.

Telegraph, care este un ziar de centru dreapta, sprijinitor consecvent al Partidului Conservator condus de premierul David Cameron, se declară un promotor al afacerilor private în Marea Britanie, unde sectorul financiar contribuie cu 10% la Produsul Intern Brut.

Cotidianul conservator explică faptul că spre deosebire de BBC nu se poate bizui pe sprijinul financiar al plătitorului de taxă audiovizuală, după cum nu beneficiază precum Guardian de bani dintr-un fond fiduciar bine înzestrat sau ca Times care primește subvenții din profiturile tabloidelor proprietate a aceluiași trust al magnatului Rupert Murdoch.

Telegraph încheie promițând cititorilor săi combinarea excelenței jurnalistice cu succesul comercial, în interesul acestor cititori.

Presiuni comerciale

La ce nu se referă ziarul în acest editorial este demisia corespondentului său politic principal, Peter Oborne, care a acuzase Telegraph de trecerea sub tăcere a scandalului HSBC în vederea recâștigării contractului de reclamă cu banca, suspendat timp de 12 luni după știrea publicată în 2012 cu conturile din Jersey.

Cotidianul de centru stânga Guardian a dezvăluit că patronii trustului de presă Telegraph, frații gemeni Sir Frederick și Sir David Barclay, ar fi primit în 2012 de la HSBC un credit în valoare de 250 de milioane de lire pentru o altă firmă ai cărei proprietari erau.

De asemenea, s-a mai aflat dinr-un document divulgat și că Telegraph, care publicase o cronică foarte favorabilă filmului Fury, cu Brad Pitt în rolul principal și în care joacă și actrița româncă Anamaria Marinca, era într-un parteneriat comercial cu compania Sony care produsese acest film.

Nu este un secret pentru nimeni că Telegraph este într-o situație financiară dificilă, tirajul său a scăzut la sub 500000 de exemplare tipărite zilnic, față de aproape 1,5 milioane în anii ’80.

Sumele încasate din reclamă au scăzut dramatic pe măsură ce cititorii se mută de la presa scrisă pe internet, unde concurența pentru publicitate este feroce.

Dar nu doar Telegraph este în această situație: toate cotidianele, fie ele de calitate, fie tabloide și-au văzut tirajele cel puțin înjumătățite în ultimii 20 de ani, pe măsură ce internetul a devenit tot mai dominant.

Unele cotidiane precum Times au recurs la soluția vânzării conținutului virtual, dar presiunile comerciale legate de firmele care cumpără reclamă fac ca uneori principiile editoriale să fie sacrificate, așa cum arată exemplul cotidianului britanic de calitate cu, încă, cel mai mare tiraj, The Daily Telegraph.