Cum vrea NASA să prevină impactul catastrofal cu un asteroid?

cum_vrea_nasa_sa_previna_impactul_catastrofal_cu_un_asteroid.jpg

NASA caută soluţii pentru prevenirea unui impact devastator cu un asteroid.
NASA caută soluţii pentru prevenirea unui impact devastator cu un asteroid.

NASA lucrează la un plan de prevenire a unui impact apocaliptic cu un asteroid. Agenţia spaţială americană a încheiat un acord de colaborare cu Administraţia Naţională de Securitate Nucleară, pentru a realiza o strategie planetară în acest sens.

NASA încearcă să facă în aşa fel încât omenirea să nu aibă soarta dinozaurilor. Impactul cu un asteroid de mari dimensiuni ar avea consecinţe catastrofale asupra planetei, potrivit cercetătorilor.

Prăbuşirea unui meteorit de dimensiuni relativ mici în regiunea rusă Celiabinsk în 2013 a arătat omenirii cât de mare este ameninţarea rocilor venite din spaţiu.

Agenţia spaţială americană şi-a dat mâna cu Administraţia Naţională de Securitate Nucleară, pentru a lucra la o strategie planetară, prin care un asteroid apocaliptic să poată fi deviat, în aşa fel încât să nu lovească Pământul, potrivit publicaţiei The New York Times, citate de The Huffington Post.

Anunţul vine cu puţin timp înainte de prima marcare oficială a Zilei Asteroidului, pe 30 iunie. Alegerea acestei date nu este întâmplătoare: pe 30 iunie 1908 avea loc un eveniment pe cât de misterios, pe atât de alarmant, e vorba de prăbuşirea unui posibil asteroid la Tunguska, în Siberia.

Întrebarea care se pune este cum putem evita o catastrofă? Savanţii sunt împărţiţi, unii propun plasarea unei bombe nucleare pe potenţialul asteroid, iar alţii văd mai utilă o deviere a corpului ceresc ameninţător.

Experţii care sugerează aruncarea în aer a asteroidului sunt combătuţi de colegi de breaslă, care se tem că bucăţile mai mici ce s-ar desprinde din roca gigantică ar reprezenta ele însele nu un pericol, ci mai multe pentru Terra, pentru că nu toate ar arde la intrarea în atmosfera terestră.

Unii oameni de ştiinţă cred că un simplu "ghiont" dat asteroidului ar fi suficient ca să-i devieze traiectoria. Cum s-ar putea face asta? Ei bine, cercetătorii ar vrea să apeleze tot la o bombă nucleară. Ei propun ca o navă spaţială robotizată să dea o gaură în corpul asteroidului, iar în acea gaură să fie introdusă apoi bomba respectivă. Experţii cred că explozia ar reduce viteza asteroidului şi în timp ar provoca o deviere de la traiectoria sa.

Da, spun alţi savanţi, dar cu condiţia să avem destul timp să facem această manevră şi să existe destulă solidaritate între ţări, pentru că nu întodeauna realitatea seamănă cu scenariile optimiste de film de la Hollywood.