Soarele, așa cum nu a mai fost văzut vreodată ...

soarele.jpg

Image source: 
AFP

Un uriaş telescop american amplasat în vârful unei insule vulcanice din Oceanul Pacific a captat imagini de la suprafața Soarelui la o rezoluţie nemaiîntâlnită până în prezent, permiţând oamenilor de ştiinţă să identifice bule de plasmă de mărimea statului american Texas, informează AFP.

 

 

"Este abia începutul. Aceste imagini au cea mai mare rezoluţie obţinută vreodată. Acum putem vedea structuri a căror existenţă doar o bănuiam, pe baza modelelor informatice, dar pe care nu le puteam vedea pentru că nu aveam o rezoluţie suficientă", a declarat administratorul telescopului, astronomul german Thomas Rimmele.

Noul telescop solar Daniel K. Inouye, amplasat pe insula hawaiiană Maui, construit cu un buget de 344 milioane de dolari, are un diametru de patru metri, fiind cel mai mare telescop solar din lume.

Câmpurile magnetice guvernează erupţiile solare, eliberări bruşte de energie şi de particule care pot să ajungă pe Terra şi să provoace pene la nivelul reţelelor electrice, echipamentelor electronice şi sateliţilor GPS. Acest fenomen se produce cu regularitate, a explicat Thomas Rimmele.

Observaţiile făcute în high-definition de acest telescop îi vor ajuta pe cercetători să definească fizica fundamentală a acestor câmpuri magnetice, pentru a crea modele de previzionare - un fel de "meteorologie spaţială", ce va permite anticiparea furtunilor solare şi oprirea echipamentelor vulnerabile.

Telescopul a fost inaugurat într-un moment pasionant pentru astronomi: Soarele se pregăteşte să intre într-un nou ciclu de 11 ani şi începe să producă noi pete solare.

În prezent, ciclul solar se află în punctul său minimal, în care nicio pată nu este vizibilă.