Primul om pe Lună, acum 50 de ani. Când ajungem pe Marte?

prim_om_luna_marte.jpg

NASA a trimis primul om pe Lună în 1969 (Sursa foto: NASA via Reuters)
NASA a trimis primul om pe Lună în 1969 (Sursa foto: NASA via Reuters)

Au trecut 50 de ani de la cel mai important moment din istoria omenirii: pe 20 iulie 1969, primii oameni puneau piciorul pe Lună, în cadrul misiunii Apollo 11. La jumătate de secol după acest eveniment remarcabil, omenirea se pregătește să se întoarcă pe satelitul natural al Pământului și să meargă chiar mai departe.

Prima misiune cu echipaj uman pe Lună a fost realizată de NASA în 1969. Cea mai recentă misiune de acest tip din seria Apollo a avut loc în 1972, iar de atunci nici un om nu a mai pășit pe Lună.

De decenii, NASA a pendulat între misiunile pe Marte și cele pe Lună, fiind o victimă colaterală a schimbărilor de administrație prezidențială.

Fostul președinte Barack Obama a cerut misiuni pe Marte, în timp ce actualul șef al Casei Albe, Donald Trump, este interesat mai degrabă de cele de pe Lună.

De altfel, NASA a anunțat că americanii se vor întoarce pe satelitul natural al Terrei în maximum cinci ani, respectiv în 2024.

Agenția spațială americană vrea ca Luna să fie un punct de plecare, o etapă intermediară, în cadrul unei eventuale misiuni ulterioare pe Marte.

Nu doar americanii sunt însă interesați de satelitul natural al Pământului. China a reușit acum câteva luni să trimită o sondă de cercetare pe partea întunecată a Lunii.