Premieră mondială: Un vehicul spațial chinez a aselenizat pe partea ascunsă a Lunii

china.jpg

Prima imagine a suprafeței lunare transmisă de misiunea «Chang'e-4»
Image source: 
China National Space Administration

Administraţia Spaţială Naţională din China, citată de agenţia de presă Xinhua, a anunțat că modulul de explorare « Chang'e-4 » a aselenizat astăzi la polul Sud al satelitului natural al Pământului, aflat în zona ascunsă a Lunii. China devine astfel prima țară din lume care reușește să trimită o navă în zona respectivă, după ce, în 1962, o misiune americană a încercat același lucru fără succes.

Programe speciale realizate de sovietici şi americani au reuşit, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, să fotografieze partea ascunsă a Lunii, dar nu au ajuns niciodată acolo.

Agenția a precizat că aselenizarea a avut loc la ora Chinei 10.26, în zona prevăzută: în bazinul Aitken, la polul Sud al satelitului natural al Pământului.

Misiunea va face observaţii, va analiza solul şi relieful, compoziţia minerală şi structura suprafeţei, scrie La Vanguardia.

Sonda, care cuprinde un modul şi un vehicul explorator, a fost lansată pe 8 decembrie de la centrul din Xichang (provincia Sichuan). Patru zile mai târziu, Chang’e 4 a intrat pe orbita Lunii.

Comunicarea dintre sondă şi Pământ este posibilă prin satelitul Queqiao, lansat în mai anul trecut.

Programul Chang’e (botezat astfel în onoarea unei zeiţe care, potrivit legendelor, trăieşte pe Lună) a început în 2007, cu lansarea unei prime sonde orbitale. Patru aparate au fost lansate de atunci către satelitul natural al Pământului.

Obiectivul final al programului este desfăşurarea unei misiuni de amploare cu echipaj. Unii experţi spun că aceasta va fi posibilă în 2036.

Misiunea a fost pregătită de-a lungul mai multor ani, date fiind dificultățile tehnologice, dintre care cel mai important l-a reprezentat comunicarea: nu există o linie directă de comunicare radio între pământ și partea întunecată a lunii, astfel încât chinezii au lansat mai întâi, în mai 2018, un satelit care a fost poziționat pe orbita Lunii, astfel încât semnalele să poată fi retransmise. În plus relieful în această regiune este mult mai accidentat decât cel de pe fața vizibilă a Lunii, iar limitele de variație ale temperaturii sunt -173°C (noaptea) și +127°C (ziua). Durata unei nopți lunare este echivalentă cu cea a 14 nopți terestre, iar cea a unei zile lunare este echivalentă cu cea a 14 zile terestre

Este a doua oară când China trimite un vehicul de explorare pe suprafața Lunii, după micuțul robot Yutu (Iepurele de Jad), aselenizat în 2013 și care a fost activ timp de 31 de luni.

O nouă misiune de explorare selenară chineză, ”Chang’e-5”  este prevăzută deja pentru anul viitor.

China investește miliarde de dolari în programul său spațial, care este coordonat de Armată, și speră să trimită în curând un robot pe Marte și chiar o navă cu echipaj uman pe Lună, precizează rfi.fr.

Chinezii au prezentat public, în noiembrie 2018, o machetă a primei lor mari stații spațiale, botezată ”Palatul Ceresc”, care ar trebui să devină operațională în 2022 și să înlocuiască Stația Spațială Internațională ISS, controlată în parteneriat de Statele Unite, Rusia, Europa, Japonia și Canada și care ar trebui să iasă din folosință în 2024.

 

Alte imagini transmise de Chang’e 4:

1110

Facebook comments