Slovacul Peter Sagan, exclus din Turul Franței, francezul Arnaud Demare, câștigătorul etapei

sagan.jpg

Peter Sagan poartă tricoul "curcubeu" de campion mondial pe șosea

Ciclistul slovac Peter Sagan (Bora) a fost exclus din Turul Franței. Decizia a fost luată de juriul comisarilor, marți, după încheierea etapei a 4-a, etapă în care sportivul se clasase pe locul 2, relatează AFP.

UPDATE: Campionul mondial, slovacul Peter Sagan, a declarat miercuri că nu a făcut nimic rău în sprintul de la Vittel. ''Ce pot face? Pot doar să accept decizia juriului, însă nu sunt de acord cu ea'', a declarat Sagan.  ''Ce a fost rău, a fost căzătura lui Mark'', a adăugat campionul mondial. ''Important este ca el să se refacă. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Ați văzut, a fost un sprint nebun. Nu este primul și nu va fi ultimul. Deci, îi urez lui Mark să se facă bine și asta este tot''.

 

UPDATE: Echipa germană Bora a anunțat că va contesta oficial decizia de excludere a lui Peter Sagan, pe motiv că rutierul nu l-a lovit intenționat pe Mark Cavendish, informează L’ Equipe.  Bora nu precizează cum va face contestația în condițiile în care regulamentul nu prevede o modalitate de a contesta decizia comisiei.

Mark Cavendish va abandona, mai anunță L’ Equipe. Rutierul a suferit o fractură la omoplatul drept.

 

Cu 200 m înainte de finiș, Peter Sagan l-a lovit cu cotul pe britanicul Mark Cavendish, ceea ce a provocat căderea acestuia și a altor doi rutieri. Cel mai grav accidentat a fost Cavendish, care a avut nevoie de intervenția medicilor.

 

 

Comisarii i-au reproșat lui Sagan comportamentul periculos.

Mark Cavendish a suferit o accidentare la umărul drept, cu risc de fractură de claviculă, în urma căzăturii.

Potrivit imaginilor, cu 200 m înainte de linia de sosire, Mark Cavendish a încercat să treacă prin dreapta lui Sagan, dar a fost împins de acesta în parapet. În cădere, britanicul a antrenat alți doi rutieri, unul dintre ei călcându-l cu bicicleta.

Britanicul, care are la activ 30 de victorii de etapă în Turul Franței, a plecat spre spital imediat după sosire, pentru a fi supus unor examene medicale amănunțite.

Peter Sagan s-a clasat al doilea în etapă, după francezul Arnaud Demare, învingător la sprint. Sagan este purtătorul tricoului "curcubeu" de campion mondial la ciclism pe șosea în ultimii doi ani consecutiv și a câștigat de cinci ori consecutiv tricoul verde al celui mai bun sprinter în Turul Franței.

El este cunoscut pentru caracterul său non-conformist și uneori prin exhibiționismul său, care, iată, poate duce la consecințe grave.

 

 

 

 

Demare a reușit prima victorie de etapă pentru un francez în Turul Franței după 11 ani într-un sprint masiv.

Precedentul succes datează din 2006, când Jimmy Casper a câștigat prima etapă, la Strasbourg, în fața australianului Robbie Mc Ewen și a germanului Erik Zabel.

Frederic Moncassin este ultimul francez care a câștigat două etape în același Tur al Franței, în 1996.