Timișoara Saracens câștigă derby-ul cu Steaua din Cupa Regelui

fercu_steaua.jpg

Timișoara Saracens - Steaua
Fundașul Cătălin Fercu găsește o breșă în apărarea steliștilor
Image source: 
Oana Borlea

Timișoara Saracens a administrat prima înfrângere în Cupa Regelui le rugby echipei Steaua, liderii neînvinși ai competiției de până acum , 24 - 9, pe stadionul Dan Păltinișanu din orașul de pe Bega. Cupa Regelui este competiție internă numărul trei, după Super Liga CEC Bank și Cupa României.

În fața unor tribune dezolant de goale, devenite un obicei în orașul campionilor, Timișoara Saracens și-au concretizat superioritatea prin trei eseuri marcate toate de jucători de liniile dinapoi: aripile Stephen Shennan și Fonovai Tangimana și mijlocașul la deschidere Jody Rose.

Mijlocașul la grămadă Valentin Calafeteanu a transformat două dintre aceste eseuri și a adăugat o lovitură de pedeapsă, în timp ce Cătălin Fercu a transformat al treilea eseu.

Punctele bucureștenilor au fost marcate din trei lovituri de pedeapsă transformate de centrul Florin Vlaicu.

Și Baia Mare a profitat de victoria liderilor pentru a se apropia în clasament după victoria cu bonus ofensiv pe teren propriu în fața celor de la Iași, cu 33 - 19.

În cel de-al treilea meci al celei de-a cincea runde Cluj a obținut prima victorie din Cupa Regelui împotriva CSM Olimpia cu scorul de 19 - 13.

În clasament conduce Steaua cu 18 puncte (din cinci meciuri), urmată de Timișoara Saracens și Baia Mare cu câte 14 puncte (ambele din patru partide), Iași 7 puncte, Dinamo și Cluj (cinci meciuri jucate) cu câte 6 puncte și CSM Olimpia cu 5 puncte.

În luna noiembrie echipa națională a României va juca trei meciuri test pe teren propriu: pe 12 noiembrie cu Statele Unite, pe 19 noiembrie cu Canada și pe 26 noiembrie cu Uruguay.

Toate partidele se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf din București, cu înepere de la ora 18. 

Edinburgh - înfrângere surpriză

Adversarii din grupa preliminară a Cupei Challenge (competiția europeană numărul doi) ai Timișoara Saracens au evoluat cu toții pe teren propriu.

Tim Visser marchează al cincilea eseu al Arlechinilor

Edinburgh (care i-au învins pe timișoreni cu 59 -17 în meciul de debut pe Dan Păltinișanu) au pierdut pe teren propriu cu 14 - 19 în fața italienilor e la Zebre în Guinness PRO12, Liga celto - italiană.

Italienii au condus cu 12 - 0 până în minutul 62, dar scoțienii au marcat două eseuri în cinci minute prin taloneurul de rezervă Ross Ford și pilierul dreapta de rezervă Murray McCallum, ambele transformate și au preluat conducerea cu 14 - 12.

Zebre au obținut victoria in extremis prin eseul marcat de aripa Giovanbattista Venditti în minutul 78 și transformat de mijlocașul la deschidere Carlo Canna.

Harlequins (cu care vor juca Timișoara Saracens acasă pe 10 decembrie acasă și pe 17 decembrie în deplasare) au obținut o victorie confortabilă pe teren propriu, 36 - 14  cu Worcester în campionatul Angliei, Aviva Premiership, marcând cinci eseuri, prin mijlocașul la grămadă Danny Care, linia a II-a James Horwill, fundașul Mike Brown, centrul Joe Marchant și aripa Tim Visser.

Mijlocașul la deshidere Nick Evans a transformat trei eseuri și o lovitură de pedeapsă iar înlocuitorul său Tim Swiel a transformat un eseu.

Stade Francais (care a i-a învins pe timișoreni la Paris cu 29 - 0) a câștigat meciul cu Lyon din campionatul Franței, TOP14, cu 25 - 19. 

Parizienii au marcat un singur eseu prin aripa Waisea Nayacalevu, transformat de mijlocașul la deschidere Morne Steyn, care a mai marcat și de trei ori din lovitură de pedeapsă, alte două penalități fiind transformate de înlocuitorul său, Jules Plisson. 

Saracens victorie lejeră

Campionii Angliei și ai Europei și-au continuat parcursul victorios în Aviva Premiership, învingând pe Leicester Tigers cu 24 - 10.

Owen Farrell șutează la buturi

Sarazinii au început meciul cu dezinvoltură și în primele 40 de minute au marcat două eseuri prin aripile Chris Wyles și Sean Maitland după faze de interjoc cu înaintași și liniile dinapoi pe care campionii le folosesc cu ușurință.

Mijlocașul la deschidere Owen Farrell a transformat ambele eseuri și a adăugat o lovitură de pedeapsă, în timp ce tigrii nu au putut replica decât printr-o penalitate a mijlocașului la deschidere Owen Williams.

După pauză, Sarries au continuat să domine și au marcat al treilea eseu prin numărul 8, Billy Vunipola după un maul rulant pe o margine la 5m de butul adversarilor, eseu transformat de Farrell.

Se părea că Saracens se îndreaptă către al patrulea eseu și punctul de bonus, dar un body check inutil fără balon al pilierului Mako Vunipola la adresa mijlocașului la deschidere de rezervă Freddie Burns care șutase de urmărire l-a determinat pe arbitru să-i dea cartonaș galben, iar în cele 10 minute de inferioritate numerică, Tigrii au marcat singurul lor eseu prin aripa George Catchpole, eseu transformat de Williams. Scor final Saracens 24 Leicester Tigers 10.