Dumitru Dragomir la RFI: Steaua are o grupă foarte grea, dar sunt peste 50% şanse de calificare

Grupa echipei Steaua din Liga Campionilor este una "foarte grea" şi ar trebui să fim "îngrijoraţi". Declaraţia a fost făcută la RFI de preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. El se arată însă optimist şi spune că roş-albaştrii au şanse de calificare în primăvara europeană a Champions' League.

Dumitru Dragomir declară că grupa Stelei din Liga Campionilor este "foarte grea! Se putea mai rău, dar în momentul când joci cu o echipă nemţească şi cu una din Anglia, care au fotbal puţin mai dezvoltat decât noi, dacă nu chiar mai mult, atunci ar trebui să fim îngrijoraţi. Să zicem că Baselul nu are fotbal mai bun decât noi".

În opinia sa, faptul că Steaua a mai jucat cu Chelsea e "un dezavantaj. Dacă echipa Steaua s-ar întări cu doi-trei jucători de valoare, după părerea mea, ar face o figură frumoasă".

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf îşi propune calificarea echipei în primăvara Ligii Campionilor. Ce şanse sunt? "Cred că are şanse de calificare peste 50%, dar încă o dată, sunt meciuri foarte grele", conchide Dumitru Dragomir.

Steaua va juca în grupele Ligii Campionilor cu Chelsea Londra, nemţii de la Schalke 04 şi echipa elveţiană, FC Basel.

 
Dumitru Dragomir, intervievat de Cosmin Ruscior, despre Steaua în grupele Ligii Campionilor la fotbal