Lovitură de teatru în Liga I: Rapid OUT, Concordia IN!

lovitura-teatru-liga-i-rapid-out-concordia.jpg

Echipa Rapid a fost retrogradată de TAS în Liga a II-a.

Echipa Rapid Bucureşti a fost retrogradată din Liga I la fotbal. Locul său va fi luat de Concordia Chiajna. Decizia a venit vineri de la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

TAS a prezentat vineri pe site-ul oficial decizia în cazul apelului formulat de Concordia Chiajna. Forul de la Lausanne susţine că meciul de baraj pentru menţinerea în Liga I cu Rapid nu ar fi trebuit organizat şi că ilfovenii au dreptul să rămână în primul eşalon.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat vineri că a primit decizia TAS cu privire la barajul Concordia/Rapid. FRF precizează că singurul organism competent în ceea ce priveşte "aplicarea în concret" a hotărârii este LPF, după ce Comitetul de Urgenţă al Federaţiei va dispune punerea în aplicare.

Acţionarul Rapidului, Nicolae Cristescu, a declarat agenţiei Mediafax că decizia TAS de a înlocui gruparea giuleşteană cu Concordia Chiajna în Liga I este "cea mai mare nedreptate din istoria fotbalului românesc": "Cum este posibil ca echipa care şi-a câştigat de două ori dreptul de a juca în Liga I joacă în Liga a II-a, iar echipa care a retrogradat de două ori şi în clasament şi la baraj, să joace în Liga I? Criteriul sportiv nu a contat absolut deloc".

 

Pancu: "S-a făcut dreptate, rămânem cu tradiţia nepătată!"

 

Căpitanul giuleştenilor, Daniel Pancu, spune la DigiSport că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a făcut dreptate prin decizia de a retrograda clubul său, pentru că acesta rămâne astfel cu "istoria şi tradiţia nepătate": "Din punct de vedere al imaginii, consider că s-a făcut dreptate şi că rămânem cu istoria şi tradiţia nepătate, aşa cum am fost toată viaţa noastră. S-a făcut dreptate pe regulamente. Dacă regulamentul spune că o echipă fără licenţă merge în Liga a II-a, atunci merge în Liga a II-a şi la revedere! Dar dacă s-a inventat barajul ăla şi am rămas în Liga I, asta e altceva. Dar noi, fotbaliştii de la Rapid, meritam un milion la sută să jucăm în Liga I. Celelalte probleme nu mă privesc".

TAS fusese sesizat de şefii Concordiei Chiajna, după barajul cu Rapid pentru rămânerea în prima divizie, meci câştigat de giuleşteni.

Echipa bucureşteană fusese retrogradată din Liga I, din cauză că nu primise licenţa, ca urmare a problemelor financiare. Ulterior, forurile sportive interne au decis ca Rapidul şi Concordia să joace un baraj pentru rămânerea în prima ligă.