Turul Franței: Nibali își reia tricoul galben cu panaș

nibali.jpg

Turul Franței: Nibali își reia tricoul galben cu panaș

Italianul Vincenzo Nibali și-a reluat după numai o zi tricoul galben de lider al clasamentului general individual al Turului Franței, câștigând etapa a 10-a, Mulhouse - La Planche des Belles Filles, lungă de 161 de kilometri, cu șapte ascensiuni în munții Vosgi. Nibali are acum un avans de 2’23” în clasamentul general față de australianul Richie Porte și 2’47” față de spaniolul Alejandro Valverde.

Etapa a fost marcată de abandonul unui alt mare favorit, spaniolul Alberto Contador, care a căzut de două ori cu bicicleta, fracturându-și tibia. Este al doilea abandon cauzat de o căzătură al unui mare favorit după cel al britanicului Chris Froome de săptămâna trecută.

Plecat cu tricoul galben de lider pe umeri chiar de ziua națională, francezul Tony Gallopin nu a putut face față ritmului impus de de Nibali și echipa sa, Astana, terminând etapa cu aproape cinci minute întârziere și cedând tunica aurie după doar o zi.

Cel mai combativ ciclist al etapei a fost spaniolul Joaquim Rodriguez care a trecut în frunte majoritatea ascensiunilor zilei, preluând cu această ocazie și tricoul alb cu buline roșii al celui mai bun cățărător.

Rodriguez a fost prins din urmă la numai doi kilometri de sosire de Nibali, care a atacat în ultima ascensiune spre Plateau des Belles Filles și și-a distanțat toți adversarii, sosind detașat după o ultimă porțiune cu gradient de 20%.

N-a fost însă un 14 iulie tocmai nefast pentru cicliștii francezi, care au preluat prim Romain Bardet tricoul alb al celui mai bine clasat tânăr de până la 25 de ani, francezii ocupând acum patru din primele 10 locuri ale clasamentului general.

Marți este zi de odihnă, iar Turul Franței continuă miercuri cu etapa a 11-a Besancon – Oyonnax, 187 de kilometri, care aduce cursa la poalele Alpilor.

Pe buzele tuturor este acum o singură întrebare: mai poate cineva să-i bareze calea lui Nibali către victoria finală în Turul Franței?