Germania, campioană mondială pentru a patra oară

13072014-world-cup-germany-.jpg

Mario Gotze, jucătorul finalei Cupei Mondiale.© Juan Mabromata, AFP

Germania a reuşit să obţină cel de-al patrulea titlu după ce s-a impus în faţa Argentinei cu 1-0, gol înscris în prelungiri, în finala Campionatului Mondial din Brazilia. Unicul gol al meciului a fost marcat de Mario Gotze, în minutul 113, după o pasă de la Andre Schurrle.

Reprezentativa Germaniei egalează astfel Italia la numărul de Cupe Mondiale câştigate şi se află la un titlu de Brazilia (5). Argentina rămâne cu două trofee (1978 şi 1986).

Germania are opt finale la Cupa Mondială şi câştigă primul său trofeu după Euro-1996. În 2010, Germania, care succede în palmares Spaniei, a ocupat locul trei.

La acest Campionat Mondial, locul trei a reveni Olandei, care s-a impus în finala mică în faţa ţării gazdă, scor 3-0.

Atacantul Thomas Muller a declarat, duminică, la Rio de Janeiro, că echipa Germaniei a fost foarte bună: "Când un fotbalist de talia mea nu-şi găseşte cuvintele, înseamnă că s-a întâmplat ceva extraordinar. Am fost foarte buni, iar când Gotze a reuşit golul, parcă nu ne mai aşteptam. Asta arată cât de buni sunt şi cei de pe bancă. Eu de la primul cantonament am avut un sentiment că va fi extraordinar, nu am avut conflicte, ne-am înţeles perfect. Cuvintele sunt de prisos, suntem campionii lumii", a declarat Muller.

Şi căpitanul echipei, Philipp Lahm, a declarat că "este incredibil ce am realizat. Nu avem nevoie să avem cel mai bun jucător din lume. Avem nevoie doar să avem cea mai bună echipă. Am devenit tot mai buni de-a lungul turneului şi nu ne-am dat bătuţi nici măcar când lucrurile nu mergeau aşa cum ne doreau. Ne-am menţinut planul şi am devenit campioni mondiali. Echipa a rămas calmă şi răbdătoare. Ştiam că avem ceva de făcut până la final", a declarat Lahm.

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat, duminică seară, că este foarte trist pentru că echipa sa nu a reuşit să câştige Cupa Mondială, însă a menţionat că este mândru de jucătorii săi.

"Sunt foarte trist, dar mândru de echipă, avem o mare echipă. Puteam să câştigăm meciul în prima repriză, dar astăzi am jucat un meci împotriva unei mari puteri", a declarat Sabella.

Pentru mijlocaşul Mijlocaşul Javier Mascherano "durerea este imensă" potrivit L'Equipe.

"Este foarte greu de explicat. Am văzut totul, am avut ocazii mai bune. Sunt mândru că am împărtăşit acest moment cu acest grup, durerea este imensă. Am dat totul şi suntem trişti pentru noi, pentru cei care au venit în Brazilia şi pentru cei care au rămas acasă", a declarat Mascherano.

Messi, cel mai bun jucător de la CM. Manuel Neuer, cel mai bun portar al Cupei Mondiale, iar Gotze, cel mai bun jucător al finalei

Atacantul argentinian Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, trofeul fiind decernat, duminică seară, pe arena Maracana.

Ceilaţi nominalizaţi au fost: Angel Di Maria (Argentina), Javier Mascherano (Argentina), Mats Hummels (Germania), Tony Kroos (Germania), Philipp Lahm (Germania), Thomas Müller (Germania), Neymar (Brazilia), Arjen Robben (Olanda) şi James Rodriguez (Columbia).

La rândul său, portarul Germaniei, Manuel Neuer, a fost desemnat cel mai bun goalkeeper al Cupei Mondiale. Ceilalţi nominalizaţi au fost Sergio Romero (Argentina) şi Keylor Navas (Costa Rica).

El a declarat la finalul meciului că în echipă a existat " o coeziune incredibilă. Am pierdut jucători precum Lars şi Sven Bender, sau Marco Reus, care meritau să fie campioni mondiali. Germania este campioană mondială. Nu ştiu cât timp vom sărbători, dar sigur vom petrece".

De petrecut au petrecut şi germanii pe străzi după victoria în faţa Argentinei. În faţa Porţii Brandeburg, peste 250.000 de persoane au sărit şi au agitat steagurile germane, cântând melodia trupei Queen, "We are the champions".

Să mai spunem că germanul Mario Gotze a fost desemnat jucătorul finalei Cupei Mondiale, anunţă fifa.com. Gotze a jucat 32 de minute, a reuşit 11 pase şi a fost marcatorul unicului gol al meciului, în minutul 113.