Simona Halep părăsește top 20 WTA pentru prima dată din 2013

halep.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook/Simona Halep

Asociația de Tenis Feminin (WTA) a anunțat noul clasament mondial la început de săptămână. După finala pierdută la Transylvania Open, Simona Halep coboară 4 poziții, până pe locul 22. Este cea mai joasă clasare a Simonei din august 2013. Dar sezonul 2021 nu s-a terminat pentru româncă.

Simona Halep (30 de ani) a înregistrat o nouă coborâre în clasamentul WTA.

Într-un an marcat de accidentări, care au împiedicat-o luni întregi să joace tenis, fosta lideră mondială părăsește Top 20 WTA pentru prima dată după peste opt ani de zile.

Cu 2586 de puncte acumulate, Simona se află în prezent pe locul 22, înregistrând o cădere de patru poziții față de ultimulclasament  dat publicității săptămâna trecută.

Sorana Cîrstea rămâne pe locul 38, Irina Begu pierde trei locuri și ajunge pe 60, Gabi Ruse coboară un loc până pe 86, iar Jaqueline Cristian urcă un loc până pe 104.

Ashleigh Barty (7.701 puncte), Aryna Sabalenka (6.150) și Barbora Krejcikova (4.708) domină ierarhia mondială feminină. 

Pentru Simona Halep sezonul 2021 nu s-a înceiat. Românca va participa în perioada 6 - 12 noiembrie la turneul de 250 de puncte de la Linz. 

"Simona Halep a acceptat un wild card pentru ediția din acest an a turneului de la Linz. Va fi ceva fantastic", au transmis organizatorii.

Emma Răducanu, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Gabriela Ruse concurează și ele la Linz.