Nicolae Forminte: "În România nu există medicină sportivă"

Gimnasta Larisa Iordache s-a retras, marți, din finala de la bârnă din cauza durerilor foarte mari de la gleznă. Au fost dureri peste limita suportabilității, după cum a explicat chiar sportiva. Timp de o săptămână o echipă de medici și kinetoterapeuți a încercat să o repună pe picioare pe gimnastă.

 

Mulțumirile publice s-au dus către medicii COSR, către cei de la canotaj sau cei de la baschet. Dar unde sunt medicii Federației Române de Gimnastică? Nu există pentru că delegația e mică: doar 3 gimnaști.

Medicina sportivă nu prea există în România, specialiști nici atât, așa se face că gimnastele rămân cu traumatisme netratate și în final sunt silite să renunțe la marea performanță.
Andreea Orosz a discutat despre această situație cu Nicolae Forminte,  fost coordonator al lotului de gimnastică feminină a României.

N.F.: În România nu există medicină sportivă, eu o să-l parafrazez acum pe un medic de la Hunedoara la care tot am apelat eu cât am avut răspunderea lotului de acolo în încercarea de-a salva sau de-a califica echipa după Rio, care dând dovadă de foarte multă bunăvoință mi-a zis:  „Domnul  Forminte, eu fac cât pot, cât vă știu pentru că medicina sportivă este o altă disciplină medicală, este o altă ramură a medicinii, eu sunt ortoped chirurg”.

Nici să-și asume responsabilitatea nu era normal neavând nici un contract cu nimeni, ce făcea, făcea din simpatie pentru fenomenul sportiv, din simpatie pentru eforturile pe care vedea că le depun și disperarea că nu suntem în stare să remediem problemele medicale ale sportivilor. 
Larisa Iordache e doar un exemplu, sunt foarte multe sportive care nu au fost în stare să-și repare o gleznă.

Vă dau cazul lui Ioana Crișan care doi ani de zile s-a chinuit să-și repare o entorsă la gleznă. E adevărat că sportul de performanță în general, indiferent de ramura sportivă, implică foarte multe riscuri și sportivii sunt de multe ori nevoiți să lucreze pe durere, dar lucrul pe durere are niște limite, niște limite de suportabilitate, totul are o limită.

 România nu are această disciplină, medicină sportivă, avem un Institut de Medicină Sportivă, care este subfinanțat, subdotat cu aparatură. 
Te duci acolo și faci ca la service la diagnosticare, exact cam asta va fi INMS , te duci și spui ce ai și te trimite ba pe la spitalul x să faci nu știu ce, ba pe dincolo să mai faci nu mai faci nu mai știu ce.

COSR-ul încearcă acum, am înțeles, să creeze o chestiune în paralel. România suferă la nivelul de medicină sportivă, traumatologie sportivă specifică, avem medici extraordinari dar nu avem clinici specializate pe medicină sportivă. 

În alte părți gimnastele se recuperează în trei luni de zile și concurează, la fel și rușii, deci cazuri în care sportivi accidentați, accidente grave: rupturi de ligamente, rupturi musculare, au fost puși pe picioare în trei luni de zile, inclusiv cu pregătirea. 

Rep: Larisa Iordache a avut o săptămână, a avut o problemă, putea fi pe picioare dacă exista un sistem, nu o încropeală? Hai luăm de la baschet, hai luam de la COSR și fiecare  vine cu părerea lui. 

N.F: Nu știu, nu pot să vă răspund. Nu am fost niciodată antrenorul Larisei Iordache, nu cunosc sportiva. 

Rep: Nu, dar e vorba despre sportiv și despre ai cunoaște problemele medicale. 

N.F: În general foarte greu, depinde de afecțiune. 

Rep: Dar pe de altă parte, dacă era sportiva dumneavoastră și avea acea problemă și veneau cinci oameni de pe lângă, adică e normal să nu aveți la Federație acolo lângă dumneavoastră să nu aveți un om care să cunoască exact specificul gimnasticii? 

N.F: Știu, dar gimnastica a colaborat ocazional cu diverși medici, în occident sunt clinici de specialitate, clinici sportive și pe criteriul promovării si reclamei se asociază cu diverse Federații și tratează sportivi. 

Vă dau un exemplu: în Germania, medicul echipei germane este șeful unei clinici, el când are o problemă de sănătate acolo folosește RMN-ul de câte ori este nevoie, săptămânal ca să urmărească evoluția problemei, afecțiunii respective.

Deci nu se pune problema că facem un RMN nu știu pe unde, dăm 1000 de lei noi pe RMN și ca să ne facem încă unul să vizăm asta iar sunt probleme și la sfârșit facem discuții că jumătate din bugetul Federației s-a consumat pe RMN, nu este normal. 

Eu tot am spus și toată lumea s-a supărat că gimnastica are nevoie de susținere, are nevoie de finanțare daca vrem să ajungem din nou o forță, are nevoie de timp, are nevoie de specialiști pe toate palierele: antrenori, colectiv medical, metodiști. 

Este vina noastră că am stat să ajungem în momentul zero și din Olimpiadă facem discuții de genul acesta și ne lamentăm. Acum o să sară toată lumea pe aceste fete care sunt în proiectul doamnei Bitang  și a domnului Belu.

Eu le-am spus, domnilor și doamnelor gimnastica mondială a ajuns la un nivel la care nu mai poți forma o gimnastă în 6 ani de pregătire centralizată, nu mai ai timp, o gimnastă care să performeze la nivelul Jocurilor Olimpice în ziua de astăzi începe pregătirea de la secția din club, de acolo când ai depistat că are calități și familia și copilul și-au manifestat dorința de a aborda înalta performanță, tot ce pregătești, tot ce construiești acolo trebuie să aibă finalitate la o olimpiadă. 
Iar în ceea ce privește partea medicală - este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. 

Rep: Trăgând linie și vorbind și concret de fapt, foarte multe gimnaste își termină cariera foarte rapid tocmai că la un moment dat au niște accidente și uitându-te în stânga, în dreapta, în alte țări ele își revin. Ce au ele și nu avem noi? 

N.F: Deci ei au acel segment al medicinii numit medicină sportivă, clinici de specialitate, aparatură, metodologie, experiență în ani acumulată pe segmentul respectiv. Noi trăim în România, copiii se accidentează și durerile țin ani de zile, e normal să-și piardă motivația și când ți-ai pierdut motivația și speranța de a performa este normal să renunți. 

M-am lovit cu aceste probleme medicale și nu am găsit rezolvare, în cel mai fericit caz după foarte multe tergiversări și la limită ca timp s-au rezolvat o parte dintre ele, ba la Viena, când era deja tardiv.

Și nici acolo nu s-au rezolvat de fiecare dată. O traumă în gimnastică trebuie urmărită de la început până la final de același medic și cu pasiune și interes pentru rezolvarea problemei. 

Oamenii care se ocupă și colaborează cu COSR-ul și cu Federația sunt medici de înalt profesionalism în domeniul dumnealor de chirurgi, ortopezi. Dar in gimnastică nu s-au rezolvat foarte multe probleme majore și de cele mai multe ori s-au finalizat cu retragerea sau cu renunțarea la practicarea acestui sport.

 
Nicolae Forminte, fost coordonator al lotului de gimnastică feminină a României.