Sorana Cîrstea: „Nu mă așeptam să ajung în finală la Strasbourg”

sorana cirstea.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Sorana Cîrstea

Jucătoarea română de tenis a declarat, vineri, după ce s-a calificat în finala turneului de la Strasbourg, că nu se aştepta să ajungă până în ultimul act al competiției având în vedere că vine după accidentarea la gleznă de la Madrid.

Sorana a învins-o în semifinale, cu 3-6, 6-4, 6-2, pe poloneza Magda Linette, locul al 48-lea şi cap de serie numărul 8, după un meci de două ore şi opt minute.

"A fost un meci foarte dificil. Cred că atât eu, cât și Magda, am jucat foarte solid și foarte bine. Chiar dacă am pierdut primul set, am simțit că pot juca mai bine. Apoi, am încercat să fiu mai inteligentă pe teren și să găsesc diverse soluții pentru a ataca și pentru a fi în control, iar asta a funcționat. Au fost destule schimburi lungi de mingi, viteza a fost mare, ambele am lovit puternic, iar atunci când lovești puternic nu e ușor să schimbi direcția. Sunt foarte fericită. Am venit la Strasbourg fără să știu exact cum mă voi simți pe teren, nu aveam mari așteptări, așa că e un sentiment grozav să fiu în finală", a spus Cârstea imediat după victoria din semifinale.

Acum, pentru titlu, Sorana se va duela cu învingătoarea partidei dintre Barbora Krejcikova (Cehia/38 WTA, cap de serie nr. 5) și Jule Niemeier (Germania/216 WTA).

Pentru calificarea în finală (a șasea din carieră), Sorana Cîrstea va primi 13.224 de euro și 180 de puncte în ierarhia WTA de simplu (va urca cel puțin până pe locul 53). Dacă va câștiga turneul, Sorana va intra în Top 50 mondial, va ocupa locul al 49-lea.

Cu doar o lună în urmă, românca a câștigat turneul de la Istanbul, primul după o așteptare de 13 ani și al doilea din carieră.

Ea va avea parte de un debut dificil la Roland Garros: o va întâlni în primul tur pe Johanna Konta, a 20-a WTA.

Competiția "Internationaux de Strasbourg" face parte din categoria WTA 250, se dispută pe zgură, are premii în valoare de 235.238 de dolari, iar ultima campioana este Elina Svitolina.