Valeriu Irimescu, omul care a schimbat rugby-ul românesc: (9) 1982 – Turneul în Zimbabwe și înfrângerea Franței

1._lotul_echipei_romaniai_la_sosirea_in_zimbabwe_police_ground_harare_iunie_1982.jpg

Lotul echipei României în turneul din Zimbabwe 1982
Lotul echipei României în turneul din Zimbabwe 1982 Lotul echipei Romaniai la sosirea in Zimbabwe (Police Ground Harare - June 1982) Randul din spate (din stânga) Teodor Rădulescu (Antrenor), Corneliu Octavian, Enciu Stoica, Florin Măcăneață, Alexandru Rădulescu, Gheorghe Dumitru, Ștefan Constantin, Gheorghe Caragea, Vasile Ungureanu, Marin Mot, Ion Bucan, Corneliu Gheorghe, Marian Aldea, Valeriu Irimescu (Antrenor Federal), Gheorghe Rangu (Manager). Randul de jos (din stânga), Vasile Ion, Gheorghe Vărzaru, Sorin Fuicu, Dumitru Alexandru, Mircea Paraschiv (Căpitan), Mihai Marghescu, Adrian Lungu, Gheorghe Florea, Ion Constantin (lipsesc Florică Murariu și doctorul Eugen Craioveanu )
Image source: 
Chris THAU

Anul 1982 a însemnat continuarea succeselor echipei naționale de rugby a României sub conducerea lui Valeriu Irimescu. Jurnalist Chris Thau continuă povestea acestui mare antrenor cu turneul din Zimmbabwe și a șaptea victorie împotriva Franței a Stejarilor. 

Circumstanțele exacte ale turneului românesc din 1982 în Zimbabwe nu au fost elucidate nici măcar  acum, la aproape 40 de ani după eveniment. Inițial, agentul Federației Române de Rugby (FRR), Glyn Maddocks plănuise un turneu în Anglia, pentru a permite României să finalizeze cvartetul celor patru federații: Țara Galilor 1979, Irlanda 1980, Scoția 1981 și Anglia în 1982. Acest proiect avea sens și ar fi generat un interes foarte mare în Regatul Unit, in special datorită progresului vizibil al echipei române.

Din păcate, Federația Engleză (RFU) planificase deja un turneu în Statele Unite și Canada în luna iunie și vizita echipei din Fiji în octombrie, astfel că propunerea unui  turneu al României în Anglia în 1982 a fost amânată pentru 1984. S-a zvonit  că de îndată ce RFU le-a comunicat românilor că turneul din 1982 nu este fezabil, departamentul Partidului Comunist Român responsabil pentru afaceri externe a intervenit și a sugerat un turneu în Zimbabwe, pentru a genera bunăvoință  și interes în țara africană, înainte de vizita la Harare a lui Nicolae Ceaușescu planificată pentru anul următor 1983. Pe atunci, România era unul dintre cei mai activi aliați politici ai prim ministrului (la acea vreme) Robert Mugabe, iar luptătorii săi de gherilă  ZANU erau înarmați și instruiți de armata română.

Turneul de rugby în Zimbabwe organizat de oficialii secției externe a CC al PCR – care se pricepeau mai bine la politică decât la rugby -  a implicat doar 22 de jucători, un contingent destul de mic pentru un turneu de șase meciuri. Interesant este că cel care condusese cele trei turnee anterioare, Viorel Moraru, care era vicepreședintele FRR, nu a mai luat parte la turneu,  ca să nu mai vorbim de numeroși jucători de valoare lăsați acasă.

Deh, tovarășii de la CC, făceau economii! Moraru fusese înlocuit ca Manager de un oarecare Gheorghe Rangu, numit la conducerea lotului de către PCR si descris drept reporter la Radio, cu cei doi antrenori Irimescu și Rădulescu, nominalizați ca asistenții săi, plus doctorul Eugen Craioveanu.

A fost clar de la început că lotul echipei române era prea mic pentru un turneu de o asemenea anvergură precum și faptul că organizatorii turneului nu cunoșteau suficient de bine rugby-ul din Zimbabwe. Mai mulți înaintași de valoare au ratat turneul din motive diverse. Pilierul veteran Constantin Dinu s-a retras pentru a rămâne proaspăt pentru testul cu Franța din toamnă, în timp ce se pare că talonerului Mircea Munteanu, i-a fost anulată viza de ieșire. Linia a II-a Gheorghe Dărăban se afla încă la “izolare” pentru vreo infracțiune necunoscută, un alt înaintaș de valoare, Ion Pintea, rămăsese în Italia în 1980, în timp ce alți doi linia a II-a, Marin Ionescu, în vârstă de 29 de ani și Pompiliu Borș, în vârstă de 28 de ani, s-au declarat (sau au fost declarați) indisponibili.

Mircea Munteanu (stânga) și Constantin Dinu
Mircea Munteanu (stânga) și Constantin Dinu - doi absenți de marcă din linia întâi a înaintării în turneul din Zimbabwe
Image source: 
Chris THAU

Mai mult, aproximativ un sfert din lotul României, inclusiv pilierul Gheorghe Corneliu, talonerul Marin Moț, Nr.8 Ștefan Constantin, Vasile Ion, care putea juca cu aceiași ușurință fundaș, mijlocaș la deschidere și mijlocaș la grămadă , precum și centrul / aripa de trei sferturi Gheorghe Vărzaru erau comparativ jucători noi, care de abia își începuseră cariera internațională împotriva echipei Marocului în aprilie 1980, într-o echipă condusă de colegul lor de lot Gheorghe Dumitru și antrenată de Mihai Naca și Ion Tuțuianu, în timp ce Florin Măcăneață de la clubul Grivița se afla la primul său turneu internațional. Cu toate acestea, avantajul acestui context stresant de selecție i-a forțat pe câțiva din tineri, în special pe Ștefan Constantin și Vasile Ion,  să-și ridice considerabil nivelul performanței, astfel că băieții care au început turneul in iunie, s-au întors acasă bărbați.

Bun venit la Harare

Lotul român de 26 de jucători și conducători a zburat la Frankfurt pe 17 iunie și după o noapte într-un hotel din aeroport, a sosit la Harare a doua zi după masă. Imediat după sosire, pe 19 iunie, românii au intrat în acțiune împotriva echipei provinciei Mashonaland, probabil cea mai puternică selecționată regională a țării. Românii erau destul de obosiți după zbor și, deși, din fericire, cele două țări aveau același fus orar, diferența mare de altitudine dintre București și Harare de circa 1500 de metri a afectat considerabil echipa română.

După un joc spectaculos, Stejarii, epuizați, au pierdut, la limită 27-33, un meci pe care în circumstanțe normale l-ar fi putut câștiga cu ușurință. Chiar și așa, deși epuizați la sfârșitul meciului, românii au marcat patru încercări (Aldea două, Stoica una și Fuicu una) și au făcut câteva momente bune de joc care însă nu au fost suficiente pentru a-i mulțumi pe cei doi antrenori. Imediat după meci, Irimescu, care, ca Antrenor Federal, era conducătorul de facto al turneului, a fost foarte scurt și tranșant în comentariu, și-a amintit Stefan Constantin, cel mai tânăr dintre înaintași.

Bine băieți”, a spus Irimescu. “Vorbă lungă, sărăcia omului. Pe scurt: După cum știți, am venit aici să jucăm rugby, dar dacă jucăm așa cum am jucat azi nu vom putea să câștigăm cele două meciuri test. Aceasta este o țară frumoasă și înțeleg că ați dori să aveți puțin timp liber să vă distrați. Dar trebuie să începem cu rugby-ul, care este motivul pentru care suntem aici. Nu avem mult timp să ne aclimatizăm. Suntem la 1500 de metri deasupra nivelului mării (ca la Piatra Arsă) și trebuie să recuperăm rapid forma fizică pentru joc. Mâine la 9 dimineața vom începe antrenamentele. Planul este să ne antrenăm intens doua zile, mâine toată ziua și la fel poimâine. Voi vedea cum merge treaba și vom decide pasul următor, după care discutăm selecția pentru test”, a spus Irimescu, citat de Ștefan Constantin.

Antrenorul federal Valeriu Irimescu
Valeriu Irimescu a intrat în al zecelea an de antrenorat în 1982
Image source: 
Chris THAU

 “Dimineața următoare, ne-am împărțit în două grupe, trei-sferturile și înaintașii”, a continuat Ștefan Constantin. “Pe noi ne-a preluat Rădulescu, care era cunoscut ca unul din cei mai exigenți antrenori de înaintare din România și care ne-a muncit ca pe ‘hoții de cai’, ca să zic așa - de la grămezi ordonate și spontane, la margini, maul-uri ;i ruck-uri, placaje și așa mai departe. Totul lucrat la mare intensitate și viteză de execuție, pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim condiția fizică deficitară de efort la altitudine. Către ora prânzului eram practic epuizați. După ce am luat prânzul ne-am întors în camerele noastre sa ne odihnim, iar după-amiaza ne-am întors pe teren lucrând în aceeași ritm și cu aceeași intensitate. Irimescu care preluase trei-sferturile, i-a supus la un regim de antrenament foarte asemănător, de o intensitate extraordinară. A doua zi dimineață la ora 9, am reluat antrenamentele, cu ‘Răgălie’ (porecla lui Rădulescu) din ce în ce mai exigent, care ne împingea până la limită și chiar dincolo, în timp ce Irimescu îi lucra pe jucătorii de trei-sferturi într-un mod similar. Apoi am luat masa de prânz și ne-am dus din nou în camere pentru câteva ore de odihnă. A patra sesiune de după-amiază, condusă doar de Irimescu, a fost asamblarea: mai scurtă  și mai rapidă, concentrată pe interacțiunea dintre înaintași  și liniile dinapoi. După antrenament, Irimescu ne-a spus. ‘Știu că ați vrea să beți o bere acum. Va veni și asta, dar numai după meci”.

Ștefan Constantin (stânga) și fratele său mai mare, Florin Constantin
Ștefan și Florin Constantin au fost ambii internaționali de rugby
Image source: 
Chris THAU

 “A doua zi de dimineață am făcut o alergare ușoară și câteva repetiții ale unor scheme de joc, înainte de a ne întoarce la hotel să luăm masa de prânz, după care ne-am făcut bagajele și ne-am dus la aeroport pentru a lua avionul pentru Bulawayo, unde trebuia să jucăm următoarele două meciuri, mai întâi cu selecționata regională Matabeleland a doua zi și apoi primul test cu Zimbabwe sâmbătă 26 iunie” a explicat Constantin.

Înainte de a ajunge la hotel, ni s-a spus să fim atenți, să nu părăsim hotelul seara, pentru că mai existau grupuri înarmate și, într-adevăr, noaptea, am auzit din când în când focuri de armă și de mitralieră. Ne-am culcat devreme și în dimineața următoare ne-am simțit mult mai bine ca și când am fi gata de luptă. Bulawayo se află la o altitudine de aproximativ 1400 de metri, foarte similară cu Harare și am simțit că din punct de vedere fizic, după cele două zile de antrenament intens la Harare, intrasem într-o formă atât de bună, încât îi puteam ‘mânca de vii’, ca să spun așa, ceea ce aproape că am și făcut. Miercuri, 23 iunie, am învins Matabeleland cu 61 - 6, marcând 11 încercări (Aldea 3, Murariu 2, Vasile Ion 2, Bucan, Caragea, Stoica și Măcăneăță câte una). Am jucat din nou numărul 8 și, deși nu am marcat, m-am simțit destul de încrezător că am jucat bine” și-a amintit Constantin.

Bătaia de la Bulawayo

Demolarea cu 61 - 6 din cel de-al doilea meci provincial i-a stupefiat pe antrenorii locali, care evaluaseră potențialul echipei Romane pe baza evoluției modeste din primul meci al turneului. În meciul cu Mashonaland de la Bulawayo, antrenorii echipei din Zimbabwe trebuie să fi observat rolul influent pe care l-a jucat mijlocașul la grămadă Paraschiv în distribuția și controlul jocului și se bănuiește că au decis să-l facă obiectivul atențiilor nedorite ale înaintașilor locali, chiar la începutul meciului test.

Cam la 10 minute după începutul meciului, Paraschiv a fost placat cu violență de flankerul gazdelor Neville Parkin, placaj care  practic l-a scos pe demiul României din joc. Paraschiv a fost scos pe targă cu genunchiul puternic bandajat și înlocuit de Vasile Ion, care juca mijlocaș la deschidere, rolul acestuia fiind preluat Dumitru Alexandru. Socoteala celor din Zimbabwe de a-l elimina pe Paraschiv din joc ar fi putut să aibă consecințe nefaste.

Vasile Ion (stânga) și Mircea Paraschiv
Vasile Ion l-a înlocuit cu succes pe Mircea Paraschiv pe post de mijlocaș la grămadă
Image source: 
Chris THAU

Ce nu știau localnicii însă, era ca Vasile Ion era de fapt la fel de capabil pe post de mijlocaș la grămada ca și la deschidere, și că l-a înlocuit pe Paraschiv cu brio. La scurt timp după ieșirea lui Paraschiv, Stoica a fost și el făcut knock-out astfel că a părăsit terenul pentru o bucată de vreme. Cu toate acestea, el și-a revenit și reîmprospătat s-a întors  pe terenul care se transformase într-un fel de câmp de pugilat în masă în momentul în care căpitanul echipei Zimbabwe, Rob Halsted, a decis să ia legea în propriile sale mâini, lovind  în stânga și în dreapta. El l-a atacat la început pe Gheorghe Dumitru, o greșeală tactica in acel moment, deoarece a declanșat o reacție in masă a înaintașilor Români, care i-au sărit in ajutor, de la Murariu la Caragea și de la Ștefan Constantin la talonerul Moț, ca să nu mai vorbim de Stoica, Bucan si Octavian Corneliu.

Trebuie să spun ca am apreciat spiritul de solidaritate al coechipierilor,  care a impus respect adversarului și a evitat repetarea incidentelor în meciurile ulterioare. Nostim a fost faptul a de abia terminasem disputa când ne-am trezit cu două helicoptere militare zburând deasupra terenului la înălțimea buturilor. Nu eram siguri ce trebuie să facem. Să ne aruncam pe burtă, sau să continuăm să jucăm. Am decis să continuăm meciul”, îsi aduce aminte Dumitru, veteranul echipei României.

Către finalul acestui episod, arbitrul din Zimbabwe, Phil Went, se cam săturase de tot circul și a decis să-l dea afară pe Halsted, dar, a simțit că acesta avea nevoie de companie, așa că l-a eliminat și pe Gică Caragea care nu făcuse mai nimic.

Gheorghe Dumitru (stânga), Alexandru Rădulescu și Enciu Stoica
O linia a treia redutabilă: Gheorghe Dumitru (stânga), Alexandru Rădulescu și Enciu Stoica
Image source: 
Chris THAU

Excluzând momentele de violență din prima repriză, meciul a fost palpitant și plin de momente dramatice, românii câștigându-l “cu ultima aruncare a zarurilor” ca să spunem așa, în ultimele secunde de joc. Dacă jucătorii echipei gazdă s-ar fi concentrat mai mult asupra jocului la început, în loc să încerce să-i intimideze pe români, ar fi putut chiar să câștige. Zimbabwe era o echipă foarte puternică în acea perioadă, lucru confirmat și de scorurile strânse la sfârșitul ambelor meciuri test (diferența de doua puncte și respectiv un punct). Dar așa se scrie istoria.

Meciul a început în nota de dominare a gazdelor care preiau conducerea 6-0 cu mijlocașul la deschidere Colin McIntosh transformând două lovituri de pedeapsă consecutive. Peste câteva minute Românii egalează 6-6, mulțumită preciziei tirului lui Ion Constantin care a transformat două penalități. Puțin mai târziu, Zimbabwe nr. 8 Neville Jenkinson a reușit să înscrie o excelentă  încercare ca urmare a uni contra-atac rapid al fundașului Peter Einhorn, (10-3), iar nr. 10 Colin McIntosh adaugă  încă trei puncte (13-6) cu o lovitură de pedeapsă. În fine, o nouă încercare a flankerului Neville Parkin a mărit diferența de scor la 17-6, dar un drop-gol al fundașului Florea a redus din handicap 17-9 cu puțin înainte de pauză.

În repriza a 2-a, Stoica, înainte de a fi înlocuit de Rădulescu, a făcut o cursă senzațională printre apărătorii bulversați, înscriind o încercare de mare virtuozitate care a fost transformată de Constantin. Zece minute mai târziu, din nou Constantin, în forma lui de zile mari, transformă o nouă lovitură de pedeapsă, care permite României să ia conducerea, 17-18, pentru prima oară in acest meci. Cei de la Zimbabwe nu se lasă și revin în atac înscriind o lovitură de pedeapsă de la distanță prin excelentul lor mijlocaș la grămadă Brian Cogill. Tabela de marcaj se schimbă din nou: Zimbabwe 20 România 18.

Sorin Fuicu
Aripa Sorin Fuicu a marcat eseul care a adus victoria Stejarilor în primul meci test cu Zimbabwe
Image source: 
Chris THAU

Cu aproximativ cinci minute înainte de final, Sorin Fuicu reușește să înscrie o încercare importantă, care permite României să preia din nou conducerea, Zimbabwe 20 România 22. Dar nu pentru mult timp... Localnicii nu  depun armele si Cogill reușește să înscrie o nouă lovitură de pedeapsă care schimbă din nou tabela de marcaj Zimbabwe 23 România 22 cu un minut de joc rămas. Totul părea pierdut - joc, set și meci pentru Zimbabwe – și totuși, in ultimele secunde de joc, linia 2-a Mike Martin face un off-side absolut gratuit în fața buturilor proprii, oferind o șansă nesperată lui Ion Constantin, pe care “Penalty King” o ia cu amândouă mâinile. Scor final Zimbabwe 23 Romania 25.

Zimbabwe – un vis turistic

Fără îndoială că acesta a fost unul dintre cele mai dure și stresante meciuri jucate de Stejari în deplasare astfel că jucătorii au meritat cu prisosință berile oferite de adversarii lor după meci. Acesta nu a fost un meci pentru cei slabi de înger. A fost o încleștare brutală între doua forțe dezlănțuite, probabil unul dintre cele mai tari examene cu care s-a confruntat România în memoria lor colectivă recentă. Asta le-a oferit  vizitatorilor șansa de a descoperi stilul de joc sud-african, bazat pe forța brutală a înaintării, susținută de jucători de trei-sferturi rapizi și angajați. Pe atunci echipa reprezentativă Zimbabwe era formată numai din jucători “albi”, întrucât Richard Tsimba, primul jucător negru care a reprezentat țara, și care a înscris o încercare împotriva României în 1987 RWC, încă nu își făcuse debutul internațional.

Zimbabwe- in vizita la Cascada Victoria (stânga- dreapta) Bucan, Lungu, Dumitru, un tovarăș de la amabasadă, Paraschiv, Murariu, Ștefan Constantin și Irimescu
Stejarii au vizitat faimoasa cascadă Victoria
Image source: 
Chris THAU

Au urmat câteva zile relaxante, inclusiv excursii la Cascada Victoria și la o rezervație naturală, precum și o călătorie cu vaporul pe râul Zambezi care i-au ajutat pe băieți să-și reîncarce bateriile. “A fost fantastic, trebuie să spun. Mi-a plăcut fiecare minut al acestui turneu, precum și toate aceste excursii și vizite și pot spune că am fost primiți excepțional de bine. Nu cred că am mai fost într-un turneu atât de plăcut ca cel din Zimbabwe,” a spus Gheorghe Dumitru.

Pentru cei mai mulți dintre noi a fost o adevărată revelație, care ne-a deschis ochii și ne-a oferit memorii de neuitat oriunde am fost. Am fost tratați regal, peste tot. Am stat în hoteluri excepționale și ne-am bucurat din plin de ospitalitate gazdelor si de tot cea am văzut si întâlnit,” a adăugat căpitanul Mircea Paraschiv.

Echipa vizitează Parcul Natural Matobo – fotografiat în fața unui baobab gigantic
Lotul României vizitează Parcul Natural Matobo - una dintre atracțiile turistice ale Zimbabwe
Image source: 
Chris THAU

Turneul din Zimbabwe a fost cel de-al doilea turneu peste hotare cu seniorii, după ce am debutat în turneul din Scoția cu un an înainte,” a spus Stefan Constantin, Nr 8 de 23 de ani al Stejarilor. “În Scoția, am jucat într-un singur meci împotriva Sudului Scoției, meci pe care l-am câștigat, dar antrenamentele și viața in comun cu toți acei jucători minunați din jurul meu a fost o experiență umană și culturală extraordinară. În plus, am fost absolut extaziați de tot ce vedeam și auzeam. Tocmai fuseserăm promovați din echipa de tineret și pentru majoritatea dintre noi, a juca pentru seniori era un pic ca un vis care se împlinește, ceva nou și proaspăt, de parcă am trăi într-un altă lume. Pentru mine, descoperirea lui Irimescu a fost un moment de revelație, o deschidere absolută a ochilor către ceva neobișnuit. Era ca un burete, având un instinct fantastic pentru orice noutate. Auzisem despre el de la Tineret, dar era și mai bun în realitate. Era ca un extraterestru ”, a spus Ștefan Constantin.

Revenirea la Harare si Testul al 2-lea

Ștefan Constantin, a început să joace baschet de la o vârstă fragedă, urmând exemplul fratelui său mai mare Florin, mai târziu și el jucător internațional de rugby. Antrenorul de atunci al clubului Olimpia, Ion Buzoianu, a intuit că tânărul înalt si deșirat ar fi un bun recrut pentru rugby și l-a întrebat dacă nu ar vrea să se alăture clubului de rugby, lucru pe care Ștefan l-a făcut înainte de a avea 10 ani. “Am crescut în umbra fratelui meu Florin , cu aceeași pasiune pentru sport, deși am dezvoltat un temperament diferit, trebuie să spun”, a observat Ștefan Constantin.


Stefan și Florin (dreapta) Constantin cu tatăl lor
Ștefan și Florin (dreapta) Constantin cu tatăl lor, Gică "Cotoi" Constantin, un fost boxer
Image source: 
Chris THAU

Eu eram mai mult ca tatăl meu, Gică Cotoi’ Constantin, care era un tip foarte dur, provenind dintr-un mediu de box. Florin, care era modelul meu ca sportiv și era cu 10 ani mai mare ca mine, a fost un jucător foarte bun și tehnic, dar nu era suficient de dur, aș putea spune. După un timp l-am cunoscut pe nea Titi Ionescu, care era un antrenor de mare clasă, și bineînțeles pe nea Teo Rădulescu, și el un antrenor de excepție. Eu am crescut și m-am dezvoltat cu ajutorul acestor doi antrenori foarte performanți, cu personalități complementare: diferența dintre cei doi, dacă vrei, era într-un fel subliniată de modul în care îi abordam - Îl chemam pe nea Titi Ionescu, ‘Maestrul Titi’, în timp ce ne adresam lui Teodor Rădulescu, ‘Meșterul Teo’ sau Nea Teo!” își amintește Ștefan Constantin.

După câteva zile de relaxare, turneul s-a reluat la mijlocul săptămânii următoare cu un joc împotriva provinciei Midland la Gweru, la aproximativ 300 km sud de Harare. Românii au marcat șapte încercări (Murariu 3, Vărzaru, Dumitru, Mot și Fuicu câte una, cu mijlocașul deschidere Dumitru Alexandru adăugând trei transformări și un drop-goal, în timp ce Ion Constantin, care a jucat fundaș, a marcat o transformare și o lovitura de pedeapsă, iar mijlocașul la grămadă Vasile Ion, o transformare. Stoica a făcut o pauză fiind înlocuit cu Măcăneață, în timp ce pilierul Vasile Ungureanu și-a făcut debutul în turneu. Al doilea test, care s-a jucat pe Stadionul Poliției de la Harare, a fost la fel de intens și dramatic ca și primul, dar lipsit complet de acte de violență.

Lotul României în vizită pe malurile fluviului Zambezi
Stejarii au ajuns și malurile fluviului Zambezi
Image source: 
Chris THAU

Zimbabwienii, care au aliniat aceeași echipă care a început testul de la Bulawayo, au făcut mari eforturi să-și adjudece victoria, dar reziliența, perspicacitatea, și mai ales încrederea în forțele proprii a Stejarilor, care au condus tot meciul, i-au obligat să încline steagul în final. Paraschiv, a început jocul cu un genunchi bandajat, dar chiar și așa a făcut un meci foarte bun, deși a trebuit să iasă după o vreme în repriza a 2-a, cu Vasile Ion preluând poziția de mijlocaș la grămadă. În cele din urma românii au reușit să termine victorioși la o diferență de un punct (25-24) și, ca de obicei, Ion Constantin a fost principalul furnizor de puncte, cu trei lovituri de pedeapsă și două transformări, în plus pe lângă cele trei încercări marcate de Fuicu, Lungu și Stoica. În fine, România a câștigat al șaselea și ultimul meci al turneului cu Provincia de Sud 27 - 9, încheiând în stil prima lor vizită în Africa.

Pregătiri pentru România - Franța  

Pregătirile pentru meciul test din toamnă împotriva Franței au început cu cel de-al treilea joc din cele patru jucate de provincia irlandeză Munster în turneul din România. Meciul s-a jucat pe data de 15 septembrie, împotriva unui așa-numit București XV, de fapt o selecționată națională cu alt nume, cuprinzând un număr considerabil dintre candidații pentru meciul împotriva Franței la sfârșitul lunii Octombrie. La meciul cu Munster, a reieșit că unul dintre turiștii din Zimbabwe, Alex Rădulescu, nu fusese selecționat datorită unor acte de indisciplină în timpul turneului recent încheiat, în timp ce câțiva veterani, inclusiv Constantin Dinu, Mihai Bucos, Marin Ionescu și Mircea Munteanu și-au făcut reapariția în echipa națională. Chiar și Ion Constantin era în echipă, jucând la centru alături de Gigi Vărzaru, deși se zvonise că și el ar fi fost suspendat după turneul din Zimbabwe. Vasile Ion, care a făcut un turneu foarte bun a intrat după pauză la deschidere în locul lui Bucos, care a trecut fundaș in locul lui Podărescu. În mod surprinzător echipă României pentru meciul cu Franța de pe 31 Octombrie l-a inclus și pe Gică Dărăban, în vârstă de 36 de ani, re-chemat la echipa națională după circa doi ani de exil.

Gheorghe Dumitru (stânga), Enciu Stoica și Florică Murariu
Gheorghe Dumitru (stânga), Enciu Stoica și Florică Murariu - o linia a treia de mare clasă pentru meciul cu Franța
Image source: 
Chris THAU

Versatilitatea lui Vasile Ion,(mijlocaș la grămadă, mijlocaș la deschidere și fundaș) în vârstă de 26 de ani, a fost un cadou neașteptat pentru selecționerii români de când acesta își făcuse debutul internațional ca mijlocaș la grămadă împotriva Marocului în orașul său natal, Constanța, în 1980. Până în toamna anului 1982, Ion a mai jucat un meci internațional ca mijlocaș la grămadă împotriva Uniunii Sovietice, după care el a început cele doua meciuri test din Zimbabwe jucând ca mijlocaș la deschidere. Aceste meciuri au fost urmate de selecția sa ca fundaș împotriva Franței în octombrie 1982, el fiind deja cunoscut pentru jocul sau defensiv sigur și viguros, mai ales sub balon înalt, precum și loviturile sale de picior precise de la mare distanță ca să nu mai vorbim de placajele sale nemiloase.

 Din nefericire pentru el, prezența lui pe banca de rezerve la națională, acoperind orice poziție de la 9 - 15, a fost mai importantă pentru antrenori decât ambițiile sale internaționale. Faptul că putea juca cu aceeași ușurință și încredere de sine în orice poziție de la mijlocaș la grămadă, la mijlocaș la deschidere și fundaș, l-a împiedicat să-și găsească poziția favorită printre liniile dinapoi ale Stejarilor. Oricum, până în prezent, el a fost singurul jucător român din era modernă care să fi început un meci internațional în cele trei poziții – mijlocaș la grămadă, mijlocaș la deschidere și fundaș, deși câțiva din marii jucători români, Irimescu, Vusec, Dumitru Alexandru și Bucos au jucat în 2-3 poziții pe liniie dinapoi.*

*Versatilul Constănțean Vasile Ion l-a emulat pe unul din eroii uitați ai perioadei de glorie a rugbiului Românesc din anii 1960, formidabilul Alexandru Ionescu (poreclit Bizonul) care este singurul jucător român care în cele peste 20 de apariții in echipa Națională să fi jucat în cinci poziții diferite: pilier, taloner, flanker, Nr. 8 și mijlocaș la grămadă.

Trebuie spus că Bizonul’, care era originar din Buzău, a fost un jucător special. Era o forță absolută a naturii, cu o îndemânare extraordinară si un joc foarte dinamic. Modest și prietenos, el a fost un bun coechipier. Nu pot să spun că era extrem de rapid, dar în momentul în care primea balonul el se transforma.” și-a amintit Mihai Cojocaru, fost coechipier al lui Ionescu la Steaua.

Asta zic și eu versatil. Mai ales că avea și o îndemânare neobișnuită, trebuie să spun, pentru un tip cu gabaritul lui. Un jucător foarte talentat, dinamic și inteligent, indiferent de poziția in care juca,” a confirmat fostul mijlocaș la grămadă internațional Costel Stănescu.

A 7-a victorie românească

Vasile Ion a început să joace rugby la “Casa Pionierilor” din Constanța, antrenat de legendarul descoperitor de talente și antrenor Titi Ionescu.  

Echipa României care a învins Franța în 1982
Rândul de jos (din stânga) Valeriu Irimescu (Antrenor Federal), Sorin Fuicu, Mihai Holban, Vasile Ion, Mircea Paraschiv (căpitan), Stelian Podărescu, Adrian Lungu, Mihai Aldea, Teodor Rădulescu (antrenor)
Rândul de sus (din stânga) (necunoscut) Mircea Munteanu, Enciu Stoica, Constantin Dinu, Gheorghe Caragea, Gheorghe Dumitru, Gheorghe Daraban, Florică Murariu, Ion Bucan
Image source: 
Chris THAU

El m-a învățat elementele de bază, timp de câteva luni. Făceam antrenament la sală.  El avea un ochi foarte bun, era foarte răbdător și temeinic. Un personaj remarcabil, trebuie să spun! După aceea m-am mutat la Școala Sportivă Nr 2, unde l-am avut ca antrenor pe Dumitru Bucur poreclit ‘Ghiocel’. În 1977 am fost selecționat să plec în Franța cu o echipă de juniori, cu Mihai Naca, care era pe atunci antrenorul principal la Farul Constanța, ca antrenor și manager de echipă. Jucam mijlocaș la grămadă, dar el a crezut că ar fi mai bine să joc la deschidere, pentru că aveam o pasă foarte precisă și rapidă.” povestește Vasile Ion.


Vasile Ion
Vasile Ion - un jolly joker pe liniile dinapoi - mijlocaș la grămadă, mijlocaș la deschidere, fundaș
Image source: 
Chris THAU

Mihai Naca era un fel de legendă  vie în rugby-ul constănțean, așa că am început să joc așa cum mă sfătuise el, mijlocaș la deschidere și pot să spun că începuse să-mi placă. După ce ne-am întors, am început să joc pentru seniori la Farul și am debutat în campionat anul următor la Sibiu. A fost un meci pe care nu-l voi uita niciodată mai ales ca am placat de mi-au sărit capacele, ca să spun așa, iar el a observat și asta. Apoi m-am transferat la Baia Mare, unde am intrat la Institutul de Mine și am început să joc la clubul local, atât ca mijlocaș la grămadă cât și la deschidere și ocazional fundaș, cu Mitică Antonescu ca antrenor. În 1980 am debutat în echipa națională cu Naca ca antrenor principal, iar în 1981, am jucat pentru selecționata România de Sud împotriva echipei All Blacks, tot cu Naca antrenor. Am jucat fundaș și deși am pierdut 25-9 eu am marcat toate punctele echipei noastre (trei penalități)”, și-a adus aminte Ion.

Meciul din 31 Octombrie 1982, a însemnat pentru francezi lansarea unei noi echipe, cu cinci debutanți, patru pe liniile dinapoi - Philippe Sella, Didier Camberabero, Patrick Esteve și Pierre Chadebech - și al cincilea, un înaintaș, tânărul gigant din linia 2-a Jean Condom - împotriva unei echipe române stabile, compusă din veterani experimentați. Ca de obicei, rezultatul jocului a fost determinat de bătălia crâncenă dintre cele doua înaintări angajate în lupta pentru supremație. Linia 1-a franceza Dospital, Dintrans și Paparemborde, este și acum considerata una dintre cele mai puternice și omogene din istoria modernă a rugby-ului francez, dar în acea zi însorită de octombrie, trio-ul român Bucan, Munteanu și Dinu au făcut tot ce era necesar pentru a-i ține în frâu, un factor decisiv pentru rezultatul întâlnirii.

Trio-ul român de săritori în margine Dărăban, Caragea și Dumitru, în formă imperială, și-au dominat adversarii direcți, în timp ce în aglomerări și la joc deschis, flankerii Stoica și Murariu au reușit să pună în inferioritate adversarii direcți Rives și Joinel. Acesta din urmă, chiar s-a accidentat la umăr cu vreo 10 minute înainte de final și a trebuit să fie înlocuit, ceea ce a erodat și mai mult încrederea și controlul francezilor. Având în vedere dominarea înaintașilor României, Stejarii din liniile dinapoi păreau neobișnuit de calmi și siguri de sine, deși pentru Holban acesta era doar al doilea meci internațional al carierei, iar Ion își făcea debutul ca fundaș, în timp ce Podărescu obținea cea de a șasea selecție internațională.

Mircea Paraschiv
Căpitanul Mircea Paraschiv a orchestrat o performanță de zile mari a echipei
Image source: 
Chris THAU

Autorul din umbră, dacă se poate spune așa, al acestei performanțe admirabile a echipei Române a fost tânărul mijlocaș la grămadă Mircea Paraschiv care în decursul meciului a devenit din ce  în ce mai influent și stăpân pe sine si pe joc. Un tip atletic și exploziv, un tehnician desăvârșit al jocului pozițional, dar mai ales posesorul unei perspicacități neobișnuite de a se afla la locul potrivit în momentul potrivit, l-a făcut pe Paraschiv să preia amvonul de la care a orchestrat acest spectacol dominant al Stejarilor. Pentru a a da o culoare personală acestui joc palpitant, în final el a înscris încercarea victoriei, urmată de transformarea și lovitura de pedeapsă a lui Podărescu (13 - 9). Celelalte șase puncte fuseseră marcate de Podărescu din drop-goal la începutul meciului, din pasa lui Paraschiv și de fundașul Ion cu o lovitură de pedeapsă gigantică de la linia de centru.  Aceasta a fost a șaptea victorie Românească împotriva Franței din 1960. ‘Am pierdut în fața unei echipe bune. Acești jucători merită un loc în Turneul celor 5 (6) Națiuni ”, a spus antrenorul Jacques Fouroux la final.