Valeriu Irimescu, omul care a schimbat rugby-ul românesc: (8) 1981 - Turneul din Scoția și vizita All Blacks

foto_1-_lotul_romaniei_pentru_turneul_in_scotia_din_1981.jpg

România în turneul din Scoția, 1981
Rândul de sus (de la stânga) Gheorghe Florea, Octavian Corneliu, Constantin Dinu, Costică Florea, Gheorghe Vărzaru, Florica Morariu, Ion Bucan, Cornel Vasile, Adrian Lungu, Stelian Podărescu, Emilian Grigore. Rândul mijlociu (s-d): Marian Aldea, Enciu Stoica, Marin Ionescu, Gheorghe Dumitru, Stefan Constantin, Pompilie Borș, Gheorghe Caragea, Alexandru Rădulescu, Sorin Fuicu, Ion Constantin, Cornel Scarlat Rândul de jos (s-d): Mircea Munteanu, Dumitru Alexandru, Dr. Nicolae Gheracopol, Theodor Rădulescu (antrenor), Viorel Moraru (Manager), Ovidiu Marcu (secretar FRR), Valeriu Irimescu (antrenor principal), Mircea Paraschiv (căpitan), Eduard Suciu.
Image source: 
Chris THAU

În cel de-al 8-lea capitol al cronicii care descrie maturizarea rugby-ului românesc sub îndrumarea vizionarului antrenor Valeriu Irimescu, Chris Thau urmărește echipa națională în turneul din 1981 din Scoția, a treia vizită consecutivă a României în insulele britanice, după turneele din Țara Galilor și Irlanda.

Mai departe, turneul scoțian a fost urmat de meciul test împotriva Noii Zeelande de la București, recunoașterea supremă pentru tânăra națiune de rugby. Spre deosebire de vizitele in Tara Galilor si Irlanda, turneul de trei meciuri în Scoția a avut un element deosebit:

Statutul testului pentru România

În timpul turneului din 1975 în Noua Zeelandă, căpitanul României, Alexandru Pop, și-a exprimat dezamăgirea într-o discuție cu înalți oficiali ai Federației Neo-Zeelandeze (NZRU) relativ la statutul oficial al meciului dintre România și NZ Juniors, întrebându-i de ce nu s-a acordat meciului “statutul de test internațional” și de ce gazdele nu au acordat selecții jucătorilor pentru acest meci.

Interesant este că nici gazdele și nici Pop nu puteau răspunde la aceasta întrebare, pur și simplu pentru că problema era destul de complicată și nici nu exista un răspuns simplu și clar. La acea vreme, definiția oficială a unui meci test era clară - un meci oficial jucat între echipele naționale de seniori ale cele opt Uniuni membre IRFB. Atenție, în 1975 erau doar șapte membri ai IRFB (International Rugby Football Board), întrucât Franța încă nu fusese acceptată. De fapt, singura care nu a ratificat regulile IRFB (de fapt le-a ignorat în mod activ) a fost Franța, care a devenit membru al consiliului de abia în 1977. De amintit că înainte de 1977 ceilalți șapte membri ai IRFB, deși au jucat împotriva Franței în mod regulat, nu au încercat niciodată să oblige Federația Franceză de Rugby (FFR) să adopte reglementările și definițiile lor stricte.

Acesta este motivul pentru care Franța a continuat să joace meciuri test împotriva României, Germaniei, Italiei și chiar a Cehoslovaciei, fără să se deranjeze să ceară permisiunea IRFB sau să confirme statutul meciului. Mai mult decât orice altceva, progresul rapid al României comuniste și al Argentinei, a zdruncinat status- quo-ul. Inițial, celelalte șapte federații membre ale IRFB (Anglia, Scoția, Irlanda, Țara Galilor, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă) au fost oficial sfătuite să nu joace împotriva “Altor Federații” (inclusiv România), în timp ce mai târziu, când meciurile împotriva romanilor a devenit inevitabile, li s-a spus să NU acorde statutul de “test” meciurilor lor și, prin urmare, nici selecții.


Franța 1981
Echipa Franței a câștigat Marele Șlem în Turneul celor Cinci Națiuni în 1981
Image source: 
Pinterest

Aceasta fusese situația înainte de turneele României în Țara Galilor din 1979 și în Irlanda din 1980. Ca urmare, în timp ce România considera în palmaresul oficial aceste două meciuri drept teste oficiale, Țara Galilor și Irlanda nu au reciprocat. În martie 1981, IRFB a decis că “Recunoașterea oficială a meciurilor dintre federațiile membre și alte federații este o problemă pe care fiecare federație membră trebuie să o decidă singură. Cu toate acestea, este de așteptat ca decizia să se bazeze pe rezultatele împotriva federațiilor membre, atât acasă, cât și în deplasare și pe o perioadă de timp. Secretarul (IRFB) ar trebui să fie informat când un astfel de meci internațional a fost aranjat și jucat și aceste informații vor fi transmise Federațiilor Membre și, de asemenea, reuniunii anuale a Comitetului de turnee al Consiliului de Administrație ”.

În urma ședinței IRFB, Federația Scoțiană (SRU) l-a informat pe Secretar că meciul cu România din 26 septembrie 1981 va fi un test deplin și că jucătorilor scoțieni li se vor acorda selecții pentru acest meci, primul de acest gen din istorie. Unul dintre factorii care au condus la o schimbare a atitudinii IRFB și, în cele din urmă, a regulamentelor a fost progresul rapid al României, și al Argentinei, care au forțat literalmente forul suprem să își revizuiască reglementările, care deveniseră tot mai învechite și anacronice. Interesant, după Scoția, cea mai puternică națiune de rugby din lume, Noua Zeelandă, a fost cea care a acordat statutul de “test” meciului cu România din 1981 și, prin urmare ”selecții” jucatorilor participanți.

Absența lui Murariu

Unul dintre aspectele ciudate ale turneului românesc în Scoția a fost absența lui Florică Murariu, probabil cel mai bun înaintaș al Stejarilor; în ciuda prezenței sale în fotografia oficială a turneului făcută înainte plecarea spre Edinburgh. Absența lui nu a fost niciodată explicată pe deplin, deși unii au spus că ar fi putut fi victima unei erori administrative sau a unui exces de zel al Securității. Oricum, se știe că Murariu a fost la Kiev cu echipa, în luna Mai, dar a jucat doar o jumătate de oră împotriva URSS înlocuindu-l pe Enciu Stoica, ceva neobișnuit pentru unul dintre titularii de bază ai XV-ului românesc.


Florică Murariu
Florică Murariu - aici primul în margine - a fost unul din cei mai buni flankeri din lume
Image source: 
Chris THAU

E adevărat că după turneul scoțian Mutrariu a revenit în echipă, la meciul cu Noua Zeelandă din Octombrie, în care a jucat foarte bine, deci este puțin probabil să fi fost o chestiune politică. Cine știe? Inițial, s-a șoptit, că el ar fi căzut în dizgrația unuia dintre înalții oficiali ai FRR și că s-ar fi putea să fie ținut pe tușă un sezon întreg, ca și Gheorghe Dărăban, un alt înaintaș de mare valoare, care, din motive niciodată elucidate, a ratat aproximativ o duzină de meciuri internaționale între meciul cu Ulster de la Belfast din 1980, până la rechemarea sa împotriva Franței în 1982. În absența lui Murariu, vedeta turneului în Scoția a fost “fratele său geamăn”, celălalt flanker, Enciu Stoica, cu dinamicul taloner Mircea Munteanu, căpitanul și mijlocașul la grămadă Mircea Paraschiv și Numărul 8 Pompiliu Bors făcând impresii foarte bune.

Murariu, un ofițer superior (cred că era maior la acea vreme) al clubului armatei române Steaua a fost înlocuit de Alexandru Rădulescu, la 23 de ani cel mai tânăr înaintaș roman, care a jucat în toate cele trei meciuri din turneu. În general, tânărul Rădulescu s-a comportat bine și a avut un turneu rezonabil, dar nu a putut concura cu tenacitatea și duritatea lui Murariu precum și jocul său în apărarea, ca să nu mai vorbim de contribuția sa in atacurile pe partea deschisă, care ar fi putut face diferența între victorie si înfrângere în testul de la Edinburgh, din 26 septembrie.

Tânărul flanker de la Steaua era fiul antrenorului înaintașilor Teodor Rădulescu, fost pilier internațional numit adjunct al lui Irimescu cu un an înainte și al Sofiei Stancu, fostă jucătoare internațională de baschet și volei. "Presupun că îndemânarea si simțul balonului vin de la mama mea mai ales că, înainte de rugby, am jucat mult baschet, un sport care mi-a plăcut foarte mult", a spus Alex Rădulescu.

Alexandru Rădulescu cu balonul
Flankerul Alexandru Rădulescu (cu balonul) a marcat trei eseuri în meciul de debut internațional cu URSS
Image source: 
Chris THAU

Tata a vrut să joc rugby și întrucât avea această reputație de om dur, nu accepta niciodată un refuz, indiferent de ce spuneam eu. Îmi amintesc, când eram copil, m-a bătut odată pentru că mergeam să joc fotbal pe terenul ‘Voința’ din apropiere. ‘Rugby-ul este jocul tău, băiete’, mi-a spus el și săptămâna următoare m-a dus pe ‘Tineretului’ (în prezent stadionul ‘Arcul de Triumf’) și m-a prezentat Marianei Lucescu, o doamnă care era o antrenoare de juniori foarte bună.  Aveam 15 ani, eram rapid, agil și destul de înalt pentru vârsta mea, așa că s-a uitat la mine și mi-a spus: ‘Începem mâine la ora 16:00. Și să nu întârzii’, și așa mi-am început cariera de rugby.”

Când m-am alăturat echipei naționale, am împărțit camera cu Florică Murariu, care a fost mentorul meu. Ce jucător! I-am dus lipsa in Scotia. El, împreună cu Dumitru, Stoica, Borș, Dinu, Ionescu și Munteanu au format nucleul acelui pachet foarte puternic de înaintași care a adus României marile victorii. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat foarte repede a fost că a fi fiul antrenorului era un dezavantaj, printre aceste personaje dure. Pentru o vreme mi-au făcut viața un calvar, ca să nu mai vorbim de tatăl meu care mă forța să mă antrenez de două ori mai tare decât colegii mei, dar, deși ne-am certat foarte mult, aș putea spune fără nicio îndoială că de cele mai multe ori el avea dreptate.”, povestește Alex.

În timpul turneului scoțian, SRU le-a oferit românilor meciuri de încălzire împotriva a două selecționate regionale, probabil cele mai puternice din Scoția la vremea aceea. Primul a fost împotriva lui echipei Edinburgh, o selecționată plină de vedete, cu 11 internaționali, pe care românii l-au câștigat cu 18-13, Munteanu și Bors înscriind câte o încercare și Ion Constantin adăugând 10 puncte (din două transformări și două penalități). Săptămâna următoare românii au continuat cu o altă victorie, de data aceasta împotriva “Sudului Scoției” la Melrose, câștigând la o diferență destul de similară, 18-10. Constantin a contribuit cu cota sa obișnuită de 10 puncte (două transformări, o penalitate și un drop-goal), în timp ce Stoica și Podărescu au marcat fiecare câte un eseu.

În afară de Murariu, celălalt titular de bază absent de la startul meciului test a fost pilierul stânga Constantin Dinu, care a jucat împotriva Sudului Scoției, dar s-a declarat indisponibil pentru meciul cu Scoția, ceea ce a reprezentat o altă pierdere notabilă. Controlul anticipat al românilor pe înaintare nu a reușit să se materializeze pe o vreme atroce, cu rafale de vânt și ploaie.

Andy Irvine
Căpitanul Scoției, fundașul Andy Irvine, a stabilit un nou record internațional de puncte marcate în meciul cu România
Image source: 
Pinterest

Aceasta a fost o echipă scoțiană foarte puternică, propulsată de un grup experimentat de înaintași, care a luptat de la egal la egal cu pachetul românesc. Drept urmare, liniile dinapoi ale românilor nu au reușit să facă breșe în apărarea scoțiană bine organizată, în timp ce fundașul Andy Irvine și colegii săi scoțieni au ratat între ei cel puțin șase ocazii de a marca, penalități sau drop-goal-uri, din poziții favorabile. În condițiile meteorologice nefavorabile, niciuna dintre părți nu a reușit să se apropie de linia de țintă, iar scorul a fost limitat la șase lovituri de pedeapsă, patru de ale căpitanului Irvine, care i-au permis scoțianului să stabilească un nou record mondial de 214 de puncte marcate în meciuri test, depășindu-l pe Don Clarke (Noua Zeelandă) cu 207 de puncte, și două penalități pentru Constantin.

“Șoc cultural la București”

Acesta este modul în care jurnalistul de rugby din Noua Zeelandă, Alex Veysey, și-a început relatarea despre vizita echipei All Blacks în România, un eveniment așteptat cu fervoare de către comunitatea română de rugby încă din 1976. Oaspeții din Noua Zeelandă, aflați la prima lor incursiune în lumea destul de confuză a unei dictaturi comuniste Est-Europene, au descoperit ceea ce Veysey descria drept “o lume nouă și ciudată”.

"Era o lume în tensiune vecină cu un vag tip de amenințare, când au aterizat pe aeroportul din București, plin de soldați cu pistoale mitralieră, ca și cum țara ar fi fost asediată", scria jurnalist de la Antipozi. "Dar acesta”, spune el, “nu a fost un turneu obișnuit. Niciun turneu All Blacks nu este vreodată obișnuit. Dar acest a fost și mai neobișnuit decât majoritatea turneelor...”

Acestea fiind spuse, trebuie să acordăm credit lui Alex Pop, fostul căpitan al echipei naționale, care în rolul sau de ofițer de legătură al Federației (FRR),  de fiecare dată când se produceau neînțelegeri sau o conflicte cu oficialitățile în uniformă sau in civil, a intervenit rapid și eficient pentru a aplana fricțiunile. “De-a lungul episodului românesc al acestui turneu All Blacks, Pop a fost nașul echipei, ghidându-i prin momente dificile și acționând în mod constant, dacă birocrația amenința să pună piedici nejustificate”, a adăugat Veysey. Inspirația Federației de a-l desemna pe Pop ca ofițer de legătură, le-a dat vizitatorilor senzația că comunitatea rugby-ului românesc i-a întâmpinat cu drag și ca a dorit ca ei să se bucure de țară, spre deosebire de roboții Securității care-i înconjurau pe All Blacks la fiecare pas.



Echipa națională a Noii Zeelande în turneu în România și Franța în toamna lui 1981
Image source: 
Chris THAU

La urma urmei, România este o lume nouă și ciudată pentru fermierii din Kaitaia, ;oferii din Tokoroa, electricienii din Ohaeawai și oamenii de afaceri din Opotiki. Ceea ce știau cu toții despre România era că avea o gimnastă senzațională pe nume Nadia Comăneci, un jucător de tenis țăcănit pe nume Ilie Năstase și o echipă de rugby care a avansat puternic pe scena internațională. Acum știu mai multe, mult mai multe, dar rămâne încă o lume nouă ciudată.” scria Vaysey într-o corespondență specială din București, publicată după turneu într-un volum “All Blacks in Romania, France 1981”.

Opinia căpitanului echipei Graham Mourie, este fără îndoială mai puțin dramatică și poate, reflectând pe Mourie omul însuși, mai moderată. Iată cum descrie el sosirea la București în cartea sa “Graham Mourie - Căpitan”: “La aterizarea în București a fost imediat evident că am ajuns într-un alt sistem. Pista este umplută cu soldați și o baterie de artilerie anti-aeriană, cu tunurile îndreptate spre cer. Dar noi suntem oaspeți speciali ai României și trecerea frontierei nu este o problemă, deoarece suntem imediat primiți în această țară comunistă. Bucureștiul pare un oraș plăcut, arhitectura secolului al XIX-lea împletindu-se cu bulevarde cu copaci pe margini și, așa cum pare să fie practica în orașele europene, chiar și cele din țările capitaliste, cu puține exemple de activității comerciale. Hotelul Athenee Palace unde urma să stăm o noapte este mare, vechi și extrem de confortabil - a te plimba prin saloanele sale este ca și cum ai face o călătorie în timp, cu 100 de ani în urmă.”, scrie Mourie.

Turneul echipei All Blacks în România și Franța din 1981 a urmat turneului traumatizant al Africii de Sud în Noua Zeelandă, la care Graham Mourie, cunoscut pentru opiniile sale anti-apartheid, a refuzat să participe. În absența sa, talonerul Andy Dalton a condus All Blacks, dar odată ce turneul sud-african s-a încheiat, Mourie a fost rechemat și numit căpitan pentru turneul româno-francez. Antrenorul echipei era Peter Burke, în timp ce Pat Gill era manager. Înainte de testul de la București, All Blacks au plecat la Constanța, cunoscutul port de la Marea Neagră pentru un meci de încălzire împotriva unei echipe numită “România de Sud” XV, de fapt o selecționată consolidată a echipei Farul Constanța.


România Sud - Noua Zeelandă, 1981
Romania Sud - All Blacks, Vasile Ion îl plachează pe Bernie Fraser
Image source: 
Chris THAU

Cu o zi înainte de meci, Mourie a făcut o întindere musculară la antrenament și s-a retras prudent din echipă, ca în cele din urma sa rateze și meciul test. All Blacks au câștigat confortabil meciul de la Constănța cu 25-9, înscriind patru încercări, un drop-goal și două penalități, contra a trei penalități ale fundașului român Vasile Ion. Cu toate acestea, după cum știm cu toții și mai ales antrenorul Burke, meciurile de încălzire pot fi destul de înșelătoare, așa cum aveau să constatate și All Blacks câteva zile mai târziu.

Salmon își dovedește valoarea

Pentru vizitatori, probabil cel mai semnificativ rezultat al jocului de la Constanța a fost selecția pentru testul de la București a debutantului născut în Anglia, Jamie Salmon, care cu aproape trei ani mai devreme, a călătorit la Wellington pentru a afla mai multe despre rugby-ul din Noua Zeelandă și în special despre sine. Fostul centru al clubului Blackheath a aflat că era suficient de bun pentru a juca pentru provincia Wellington, apoi pentru All Black Juniors și chiar pentru Noua Zeelandă într-un meci internațional non-test împotriva echipei Fiji. Și apoi, după examenul de la Constanța, el s-a trezit selecționat pentru primul său test intr-un tricou All Blacks, alături de colegii săi de echipa de la Wellington, Hewson, Frazer și Wilson. Ce moment pentru tânărul londonez! Și apoi a sosit meciul test cu Romania. In a doua jumătate a meciului, cam la 24 de minute după pauză, in timp ce cele două pachete de înaintași erau angajate într-o bătălie regală și echilibrată, Salmon și-a jucat rolul în deblocarea eficientei apărări românești.


Jamie Salmon
Centrul Jamie Salmon a debutat la București pentru All Blacks, după care a jucat sub culorile Angliei
Image source: 
Chris THAU

All Blacks conduceau atunci cu 6-3 (o penalitate Hewson și un drop-goal Rollerson – fata de un drop Alexandru), când Loveridge și Rollerson au combinat rapid trimițându-l pe Salmon la eseu la colțul din dreapta. – scor 10-3. Mijlocașul la grămadă Dave Loveridge care a fost din nou, omul meciului, a valorificat un balon câștigat de formidabilul Andy Haden, care a dominat cu aplomb marginea și a pătruns pe partea închisă pasându-i lui Andy Dalton, care a marcat al doilea eseu la colț. (scor 14-3). Din afară, părea că acest moment a fost începutul degringoladei pentru românii, intrați în derută. Dar nu a fost așa! Mai mult, Romanii nu fuseseră derutați de loc și, în al doilea rând, nu erau pregătiți să capituleze.

A fost un meci dramatic datorită refuzului românilor de a capitula, după ce All Blacks au marcat două încercări succesive și au condus cu 14-3. Atacurile lor aproape disperate pe linia de but a Noii Zeelande și furia spectatorilor la  deciziile arbitrului Alan Hosie, care părea sa-i fi privat pe români de puncte”, a continuat Alex Veysey. “Nu a fost o zi pentru cei slabi de înger. A fost o încleștare pe viață și pe moarte pe înaintare, pe care căpitanul All Blacks în acea zi, Andy Dalton, a calificat-o drept ‘foarte fizică’. Nu înseamnă însă că a fost un meci cu incidente neplăcute. A fost mai degrabă o confruntare de forțe titanice. … După cele două încercări, părea că All Blacks aveau într-o mai mare măsură intenții pozitive, dar românii au fost cei care au preluat inițiativa”, scrie Veysey în relatarea  de după meci.


Andy Haden cu balonul în margine
Uriașul Andy Haden domină marginea sprijinit de pilierul John Spiers
Image source: 
Chris THAU

Într-un mod uimitor, românii s-au angajat să demoleze zidul defensiv al echipei All Blacks prin orice mijloace. “Și-au lansat atacurile împotriva neo-zeelandezilor după degajări slabe, de la o presiune masivă în grămada ordonată, printr-o apărare fluidă a Noii Zeelande și printr-un fel de ofensive masive de tancuri pe penalități jucate la mână. Au intrat în terenul de țintă al Noii Zeelande de trei ori și 30.000 de suporteri români loiali au crezut că Romanii au marcat cel puțin o dată și chiar unii neo-zeelandezi consideră că s-ar fi putut să aibă dreptate. Dalton a recunoscut că ‘probabil că cel puțin o dată  au avut ghinion’. Grămadă la cinci metri, urmată de grămadă la cinci metri și una dintre acestea cel puțin, credeau românii, ar fi trebuit să fie o penalitate.”

A fost un jucător român, pilierul stânga și martorul ocular Ion Bucan, care a confirmat că după penalitatea inițială el a marcat eseul care ar fi trebuit acordată echipa Romaniei. “Prima dintre aceste trei penalități consecutive am jucat-o cu aplicarea schemei “buldozer-ul”. Paraschiv a jucat la mână, eu am preluat balonul și am atacat drept, fiind apoi susținut de restul înaintării. A fost foarte asemănător cu încercarea pe care am marcat-o împotriva Ulsterului la Ravenhill în anul precedent. La București, am avut balonul în brațe când neo-zeelandezii au prăbușit maul penetrant, iar eu eram sub grămadă cu balonul sub mine. Nu se poate mai clar ca asta.”

Ion Bucan cu balonul în atac
Ion Bucan (cu balonul în atac) a fost unul din jucătorii de bază ai naționalei după 1980
Image source: 
Chris THAU

Arbitrul a spus că nu a văzut și a ordonat grămadă”, a continuat Bucan. “Sunt destul de sigur că nu a văzut încercarea, dar nu pentru că nu am marcat, ci pentru că el a fost prost poziționat. Apoi, la grămadă i-am împins pe All Blacks înapoi și am intrat din nou în terenul lor de țintă și probabil că am marcat din nou, dar ei au prăbușit grămada și arbitrul a ordonat repetarea. După asta am făcut din nou grămadă pe linia lor de but.    I-am împins pe All Blacks înapoi și am intrat din nou în but. În jocul de astăzi, arbitrul ar fi acordat o încercare de penalizare între buturi, dar atunci așa a fost,  și așa s-a scris istoria ”, a explicat inginerul Bucan. Toată această dramă s-a încheiat cu Ion Constantin, transformând o penalitate cu ultima lovitură a meciului, adăugând alte trei puncte celor marcate de Dumitru Alexandru din drop-goal, după 10 minute de joc.

În cartea sa “Ebony and Ivory” (Abanos și Fildeș) un titlu, care în lumea de astăzi ar fi considerat drept “rasist”, aripa de trei-serturi Stu Wilson (Ivory) a rezumat weekend-ul extraordinar din București: “Comunitatea românească de rugby era disperată să-și arate bunăvoința, dar mâinile le erau legate, ... ca echipă, le-am înțeles situația și i-am simpatizat. Alex Pop a fost totul timpul în apropiere, netezind drumul, calmând oficialitățile. Noi am strâns bani pentru a-l ajuta să-și ducă fiul în SUA la tratament la o clinica speciala – totul  trebuia să fie ținut foarte  secret - și acum locuiesc acolo Alex, soția și fiul său. Măcar pentru asta și tot a meritat turneul.”


Coperta cărții Ebony and Ivory de Alex Veysey
În cartea sa Ebony and Ivory, jurnalistul Alex Veysey povestește despre turneul All Blacks în România
Image source: 
Chris THAU

Meciul a fost urmărit pe stadion de întreaga conducere a rugby-ului francez, în frunte cu președintele Albert Ferrasse și antrenorul Jacques Fouroux, dornici să-i vadă pe All Blacks în carne și oase și adune informații cât mai proaspete despre metodele și stilul de joc al ambelor echipe - întrucât meciul Franta- România era programat exact peste o săptămână la Narbonne. La 1 noiembrie 1981, Franța învingea formația României cu 17-9 , după o luptă titanică, foarte strânsă, cu ilustrul rege al transformerilor, Ion Constantin, marcând trei lovituri de pedeapsă. Deși învinsi în ambele meciuri, românii și-au dovedit clasa internațională. A juca cu Noua Zeelandă și Franța în săptămâni consecutive trebuie să fi fost cel mai ambițios proiect de joc al lui Irimescu de până atunci. El a avut dreptate să încerce această dublă, așa cum a confirmat de fapt și scorul meciului final al turneului All Blacks, Franța 6 Noua Zeelandă 18 - foarte asemănător cu scorul meciului de la București, dintre Noua Zeelandă și România cu câteva săptămâni înainte.