Rugby: Cupele europene suspendate după intervenția Franței

epcr.jpg

EPCR
EPCR s-a văzut nevoită să amâne competițiile europene după decizia guvernului Franței
Image source: 
EPCR

Cupele europene inter-cluburi la rugby au fost suspendate de forul organizator EPCR. Măsura urmează deciziei guvernului Franței care a cerut echipelor franceze să-și amâne meciurile contra echpelor din Regatul Unit din cauza situația Covid-19 din această țară.. 

"În urma unei directive din partea autorităților franceze conform căreia participarea cluburilor din TOP 14 cluburi la Cupa Campionilor Heineken și Cupa Challenge la momentul actual constituie un risc prea mare pentru sănătatea publică, EPCR nu are de ales decât să anunțe luni, 11 ianuarie, că ediția 2020 / 21 a turneelor este suspendată temporar.

EPCR și Liga Națională de Rugby au participat săptămâna trecută la o întâlnire prin conferință audio cu reprezentanți ai ministerelor franceze ale Internelor, Sănătății și Sportului, precum și ale biroului președintelui." se spune în comunicatul EPCR

Discuțiile s-au concentrat pe ultimele evoluții ale pandemiei, inclusiv testarea cu trei zile înainte de călătorie, dar decizia guvernului Franței a fost fermă. 

"Pe fondul detectării recente a unei noi tulpini de coronavirus, guvernul francez a decis ca cluburile franceze să-și amâne participarea la turneele EPCR pentru luna ianuarie, atât pentru meciurile programate în Franța, cât și pentru cele care urmează să fie disputate în Regatul Unit și în Republica Irlanda.

Pe baza acestei directive, EPCR nu a avut de ales decât să suspende temporar etapa grupelor a Cupei Campionilor Heineken și etapa preliminară a Cupei Challenge."

Au apărut temeri că și Turneul celor Șase Națiuni, programat să înceapă pe 6 februarie va fi amânat, dacă guvernul de la Paris interzice echipei Franței să dispute meciurile acasă și în deplasare în lunile februarie și martie.