Raliul Dakar: Francezul Pierre Cherpin a fost operat şi este în comă după un accident grav
pierre cherpin dakar 2021.jpg

Cherpin a căzut în prima parte a rundei, cu o distanţă de 737 km, fiind salvat de ceilalți piloţi şi transportat la un spital din Sakaka, unde a fost operat imediat pentru un traumatism cranian.
Pierre Cherpin are 58 de ani și este un pilot neprofesionist, care a concurează pentru a 4- oară la Dakar începând din 2009, la categoria „Original by Motul” – fără asistenţă tehnică.
Tot fără echipă de mecanici concurează și românul Mani Gyenes, care a reușit luni, în etapa a 8-a, cea mai bună clasare de până în prezent la această ediție – locul al 22-lea la general.
Runda a fost câștigată de chilianul Jose Ignacio Cornejo Florimo, de la Honda, între localităţile saudite Sakaka şi Neom, pe 375 km.
Acesta a fost urmat de australianul Toby Price de la KTM) şi de campionul en-titre – americanul Ricky Brabec , tot pe o Honda.
Lider la general rămâne Cornejo Florimo, cu un avans de doar 66 secunde faţă de Price.
Tot luni, un alt pilotul francez – Xavier de Soultrait, a fost nevoit să abandoneze, și tot din cauza unei căderi violente, dn cauza căreia a fost transportat la spitalul din Tabuk. Acesta este însă conștient și va face câteva radiografii pentru a decide dacă va putea continua cursa.
De Soultrait concura pe Husqvarna și se afla pe locul al 4-lea la general.
Revenind la Emanuel Gyenes, pilotul din Satu Mare care concurează pe o KTM a câştigat etapa de luni la clasa „Malle Moto” şi a fost al 2-lea la „Marathon”.
El ocupă poziţia a 30-a la general, la 05 ore și jumătate de lider. La „Malle Moto” – fără asistenţă tehnică, Mani Gyenes rămâne al treilea, iar la „Marathon” este al doilea.
Marţi, etapa a 9-a a Raliului Dakar va fi în buclă, cu startul și plecarea la Neom, pe distanţa de 579 km.