Valeriu Irimescu, omul care a schimbat rugby-ul românesc: (5) 1978 - 1979 Turneul în Țara Galilor

foto_1_-_romania_1979_wales.jpg

Lotul României în turneul din Țara Galilor 1979
Sus (de la stânga la dreapta): Enciu Stoica, Ion Zafiescu, Dan Florea, Nicolae Cioarec, Florică Murariu, Constantin Dinu, Cornel Scarlat, Ion Bucan, Mircea Ortelecan Mijloc (de la stângă la dreapta): Eduard Suciu, Petre Motrescu, Teodorin Tudose, Marian Aldea, Ion Pintea, Pompilie Borș, Gheorghe Caragea, Marin Ionescu, Ion Constantin, Mihai Holban, Olimpiu Becheș Jos (de la stânga la dreapta) Mircea Munteanu, Dumitru Alexandru, Dr. Nicolae Gheracopol, antrenor principal Valeriu Irimescu, Manager Viorel Moraru, căpitan Gheorghe Dumitru, antrenor secund Adrian Mateescu, Mircea Paraschiv, Mihai Bucos
Image source: 
Chris THAU

Chris Thau continuă povestea legendarului antrenor român, Valeriu Irimescu, care a schimbat rugbyul românesc, cu episodul 5 , despre turneul din Țara Galilor din 1979

Dacă turneul în Noua Zeelandă din 1975  a fost un moment decisiv atât pentru rugby-ul românesc, cât și pentru antrenorul principal Valeriu Irimescu, în căutare de standarde și modele de joc elevate pentru a-i permite să ducă procesul de dezvoltare al echipei române la un nivel si mai înalt, turneul din 1978 în Țara Galilor și Anglia, a fost mai degrabă o încercare menită să confirme celor patru federații că România se transformă într-o forță care trebuie luată în seamă și că est-europenii sunt gata să facă fața un turneu mai dificil, care sa includa un test (oficial sau neoficial).

Turneul de șapte meciuri (două meciuri în Țara Galilor și cinci în Anglia) cu echipe de club a furnizat informațiile de care aveau nevoie britanicii și ca urmare, turneul din 1978 a fost declarat de factorii de decizie, în special de RFU și WRU, drept misiune îndeplinită. Poate merită să amintim că Argentina, acei Pumas care au administrat recent o uluitoare înfrângere Noii Zeelande, erau în turneu în insulele britanice în același timp, jucând meciuri în Anglia, Irlanda și Țara Galilor.

Misterul plecării lui Paloșanu

Pentru români, toate acestea au însemnat de fapt că turneul planificat pentru Țara Galilor în 1979, primise lumina verde – adică putea avea loc.. Aceasta a fost o veste bună pentru Irimescu în căutare de obiective dificile și i-a permis să înceapă planificarea în avans. El era conștient de faptul că trebuia să rezolve câteva probleme înainte de a se confrunta cu Țara Galilor într-un meci test internațional. Unele veritabile, altele false. Unul dintre acestea, care a rămas un mister până în prezent, a fost numirea antrenorului echipei Steaua, Adrian Mateescu, în funcția de secund al lui Irimescu, în locul antrenorului de succes al Universității Cluj, Alexandru Paloșanu.

Alexandru Paloșanu
Alexandru Paloșanu a demisionat din funcția de secund al lui Irimescu înaintea turneului din Țara Galilor
Image source: 
Chris THAU

La sfârșitul anului 1977, experimentatul Petre Cosmănescu, antrenorul Stelei  de atunci și mâna dreaptă a lui Irimescu din 1973, a decis să se retragă de la echipa națională. Fostul nr.8 al echipei Romaniei Alexandru Paloșanu, care la acea vreme antrena Universitatea Cluj, a fost numit în locul său. Spre deosebire de Cosmănescu, care reușise să caștige cu Steaua un record de opt titluri de campioni nationali, palmaresul lui Paloșanu nu era nici pe departe atat de impresionant, deși el fusese jucător internațional respectat. Circumstanțele numirii sale sunt departe de a fi clare și au surprins pe mulți, inclusiv pe jucători. În cele două sezoane în care Paloșanu a lucrat cu Irimescu, România s-a descurcat foarte bine, întrucât el era, la fel ca noul său șef, un individ calm și linistit care se preocupa în principal de înaintare și mai ales în fazele fixe și de apărare.

Anul în care a început să lucreze la echipa națională, 1977, a fost destul productiv, înaintașii români menținând atât avantajul împotriva opoziției continentale dobândit în timpul perioadei Cosmănescu, precum și eficacitatea ridicată în atac care le-au adus victorii la scor împotriva Cehoslovaciei 60-6, Italiei 44-0 și Spaniei 74-3, ca să nu mai vorbim de cele două înfrângeri la limită cu 9-6 împotriva Franței, dintre care una, la Clermont Ferrand, a fost destul de dubioasă, românii fiind împiedicați să câștige  de erori de arbitraj și bineînțeles ghinion.

Motivele deciziei lui Paloșanu de a demisiona chiar înainte de turneul în Țara Galilor nu sunt pe deplin clare. Nimeni nu era coșntient de existența unor dezacorduri între el și Irimescu, care l-ar fi putut forța să se retragă, deși acest lucru nu se va ști niciodată cu siguranță. Ba mai mult, el era foarte respectat de mulți jucători, inclusiv de mijlocașul la grămadă, Mircea Paraschiv, care l-a descris ca “un antrenor excelent și un un tip prietenos cu care am avut o relație foarte plăcută”, o părere împărtășită de înaintașul linia  a II-a, Marin Ionescu. Paloșanu, profesor de limba română de meserie, era un tip calm, amuzant și relaxat, deși avea reputația unei limbă ascuțite, ceea ce se pare nu i-a încântat prea mult pe unii dintre veteranii care formau nucleul pachetului de înaintași. “Putea fi ironic și destul de amuzant în comentariile sale dar unii dintre acești băieți nu prea apreciau asta”, a spus unul dintre liderii înaintării.

Cred că a fost dificil pentru el săfie acceptat de unii dintre tipii mai duri înaintării și nu sunt sigur că i-au apreciat înțelepciunea și stilul relaxat”, a observat căpitanul României de atunci, Gheorghe Dumitru, deși a subliniat că acest lucru este doar o părere personală și nu o părere împărtășită de colegii săi.

Deci, deși turneul din 1978 în Țara Galilor și Anglia a fost un succes la care a contribuit și el, iar Paloșanu a continuat să lucreze cu echipa României până în mai 1979, în timpul verii, a fost marginalizat sau a decis sa renunțe, cu fostul mijlocaș la grămadă și noul antrenor al Stelei, Adrian Mateescu, preluând rolul de secund.

Turneul din Țara Galilor din 1979

Turneul de cinci meciuri din Țara Galilor a început împotriva clubului Ebbw Vale, care-și sărbătorea centenarul la sfârșitul lunii septembrie 1979, într-un meci la care a asistat și Michael Foot, un renumit politician local, lider al Partidului Laburist Britanic. Acesta a fost primul turneu oficial într-una din cele patru națiuni britanice, care a inclus patru meciuri de turneu standard și un internațional (neoficial). România a aliniat XV-ul obișnuit - cu excepția unui nou centru, Olimpiu Becheș din Sibiu, care s-a accidentat după o jumătate de oră de joc și nu a mai luat parte la turneu, un nou pilier dreapta uriaș, Cornel Scarlat și Mircea Munteanu, un taloner vioi și extrem de dinamic. Echipa a fost condusă în teren de Mircea Paraschiv, deoarece căpitanul de turneu Gheorghe Dumitru era inca intr-o perioadă de refacere dupa o entorsă, astfel că Pompiliu Borș a jucat Nr. 8. În mare parte acesta a fost scheletul echipei care urma să intre pe teren la meciul test două săptămâni mai târziu.

Mircea Paraschiv și Colin Riley
Mircea Paraschiv au fost adversari pe teren Colin Riley în meciul echipei României cu Pontypridd
Image source: 
Chris THAU

Jocul, încheiat previzibil cu o victorie muncită cu 12-0 (Ion Constantin a marcat două penalități, Mihai Bucos una, iar Dumitru Alexandru a adăugat un drop-goal), a fost un rezultat satisfăcător pentru meciul de deschidere al unui turneu dificil. Înlocuitorul lui Becheș, Ion Zafiescu, un jucător mai admirat pentru calitățile sale fizice în apărare decât abilitățile sale creative în atac, a jucat bine și a fost reținut pentru restul turneului. Faptul că întâmplător antrenorul său de la clubul Steaua, Adrian Mateescu, era și secundul lui Irimescu, poate că a ajutat.

Al doilea meci al turneului,  împotriva clubului campion al Țării Galilor, Pontypridd RFC din 26 septembrie a fost o aventură mult mai intensă, cerând prin urmare, un angajament fizic superior din partea oaspeților. Condus de faimosul număr 8 al Țării Galilor, Tommy David, pachetul de înaintași ai clubului Pontypridd le-a oferit românilor o dârză rezistență, dar trebuie spus că la acea vreme, ultimul lucru din lume care ar fi putut intimida un pachet de înaintași români, ar fi fost musculatura și mărimea adversarilor. S-ar putea ca încercarea înaintașilor echipei Pontypridd de a-i forța pe Dumitru și oamenii săi să dea înapoi în acest fel să nu fi fost prea inspirată. Unul dintre centrii echipei Pontypridd, Colin Riley, a observat mai târziu, cand s-a revăzut cu Mircea Paraschiv in cursul unei vizite in România, că românii au impresionat prin calitatea și disciplina înaintașilor lor și prin apărarea lor bine organizată, deși liniile lor dinapoi nu a fost deosebit de imaginative. Și, ca să fiu sincer, nici nu era rolul să fie așa, întrucât românii au simțit, și pe bună dreptate, că victoria în aceste meciuri este mai importantă decât stilul și spectacolul.

Echipa pentru meciul Pontypridd selecționată de Irimescu și Mateescu a fost foarte aproape de cea care a început meciul test 10 zile mai tarziu. Românii au luptat din greu pentru a câștiga cu 9-3 (cu câte o penalitate Constantin și Bucos și un drop-goal pentru Alexandru), împotriva unei echipe puternice si bine organizate. Deși românii nu au reușit să marcheze niciun eseu în primele două etape ale turneului, ei s-au dezlănțuit în al treilea meci împotriva selectionatei North Wales. România a câștigat 38-15, marcând șase încercări (Aldea, Alexandru, Bucos, Constantin, Murariu și Motrescu), două lovituri de pedeapsă prin Bucos și patru transformări (Bucos trei și Constantin una).

Am jucat în toate cele cinci meciuri, dar acesta a fost singurul pe care am marcat eseu. Nu sunt sigur de ce, dar așa a fost să fie”, și-a reamintit Petre Motrescu.  "Jonny (Ion Constantin) a observat că adversarul meu direct avansează prea mult și mi-a spus că data următoare când vom avea balonul va șuta în spatele lui. Așa a făcut, iar balonul mi-a sărit perfect în mâini și am marcat între buturi. Aceasta a fost ultima mea încercare marcată în străinătate. Am înscris încă un eseu împotriva Poloniei la București în noiembrie și cu asta s-a încheiat cariera mea internațională” și-a reamintit Motrescu, al cărui record românesc de 33 de încercări în 34 de meciuri internaționale este puțin probabil să fie depașit în viitorul apropiat.

(de la stânga la dreapta) Cornel Scarlat, Mircea Munteanu, Constantin Dinu
Redutabila linie I a înaintării echipei României: Cornel Scarlat, Mircea Munteanu, Constantin Dinu
Image source: 
Chris THAU

Câștigarea celui de-al patrulea meci al turneului (15-11) împotriva unei puternice selecționate a Vestului Tarii Galilor (West Wales) la Llanelli le-a oferit vizitatorilor, poate fără să vrea, o etichetă de “invincibili”, care a sosit exact la timp pentru a ajuta vânzările de bilete pentru testul de la sfârșitul săptămânii. Conduși de pilierul John Richardson de la Aberavon, galezii, cu cinci internaționali în rândurile lor, au crezut că pot valorifica aparenta lipsă de creativitate a liniilor dinapoi românești, și că pot domina hărțuindu-le.

Dar socoteala din târg nu se portivește cu cea de acasă, ca să zic așa.. Pachetul românesc condus de Dumitru într-o formă de zile mari, a absorbit toată presiunea galezilor, în timp ce liniile dinapoi au arătat fler și expertiză care au surprins gazdele. A fost, fără îndoială, cel mai bun meci al turneului de până atunci, iar creativitatea lui Irimescu și-a pus amprenta pe întreaga replică cuprinzătoare a românilor. (Murariu și Suciu au marcat încercări; Bucos le-a transformat pe amândouă și a adăugat o penalitate). Oamenii meciului au fost, fără îndoială, formidabilii flankeri Florică Murariu si Enciu Stoica care și-au confirmat din nou clasa mondială, împreună cu mijlocașul la grămadă al Stelei, Eduard Suciu, care a facut un joc excelent și a marcat o încercare de mare clasă, care a redus la tăcere suporterii locali din tribune.

Cum să-i contracarezi pe galezi

Căpitanul Gheorghe Dumitru a observat că cele trei meciuri precedente i-au ajutat pe români să se adapteze la ritmul și stilul de joc galez, pentru a fi capabili să-i contracareze. “Jocul galez se baza pe producerea de baloane rapide, atac la mână de oriunde, crearea de puncte de presiune și improvizație permanentă. Ritmul a fost infernal și, pentru a-l încetini, a trebuit să șutăm în margine pentru a ne permite să relansăm dintr- o fază fixă. Am jucat un stil în care grămada și marginea erau sfinte și, din fericire, acest lucru ne-a ajutat să ușurăm presiunea. Irimescu, în ciuda tuturor dorințelor sale de a juca rugby expansiv, a fost și el realist, așa că ne-a permis să ne obișnuim cu stilul galez în timpul turneului. Cu excepția lui Bucos, nu am avut pe nimeni altcineva capabil și dornic să contra-atace cu balonul în mână. El a fost singurul care a avut această spontaneitate, de a contrataca din orice poziție. La Llanelli, planul nostru de joc a intrat în acțiune și am practicat un rugby bun. Suciu a jucat în spatele unui pachet dominant și asta i-a dat încrederea de a încerca lucruri pe care nu le-ar fi încercat altfel.” spune Dumitru.

(de la stânga la dreapta) Ion Pintea, Marin Ionescu, Gheorghe Dumitru, Enciu Stoica și Florică Murariu
Linia a II-a și a III-a: jucători de clasă - Ion Pintea, Marin Ionescu, Gheorghe Dumitru, Enciu Stoica și Florică Murariu
Image source: 
Chris THAU

După meciul de la Llanelli îmi amintesc că l-am urmat pe Carwyn James, legendarul antrenor al Leilor Britanici din 1971, în micul său birou aflat sub tribuna de la Stradey. În acea perioadă James își părăsise slujba obișnuită de la Colegiul Llandavery, unde preda limba galeză și lucra cu normă întreagă pentru programul în limba galeză al BBC Radio Wales. Perspectiva sa, precum și atracția deosebită față de rugby-ul românesc, care a fost declanșată în 1954 când a vizitat Bucureștiul impreuna cu clubul Swansea, i-a permis să fie primul ziarist din cei care relatau despre turneul Romaniei, care să remarce talentul și resursele jucătorilor români și în primul rând calitatea pregătirii. Îmi amintesc că mi-a spus că, cu un pic de noroc, această echipă românească ar fi suficient de bună pentru a învinge Țara Galilor la sfârșitul săptămânii, un comentariu aproape de sacrilegiu în acea țară nebună după rugby.

Interesant este faptul că jocul excelent al lui Suciu la Llanelli l-a făcut pe Mateescu și pe câțiva apropiați de antrenorul Stelei să susțină că acesta ar trebui să înceapă ca mijlocaș la grămadă împotriva Țării Galilor, cu Mircea Paraschiv pe bancă. Acest lucru nu l-a influențat în niciun fel pe Irimescu, care-l considera pe Paraschiv drept alter-ego-ul său de joc și care nici măcar nu a fost pregătit să ia în considerare sugestia, aparent susținut și de managerul Viorel Moraru, care de fapt a soluționat disputa până la începerea meciului, sâmbătă 6 octombrie.

Vineri seară, unii dintre jucătorii români au părăsit Hotelul Royal din inima orașului Cardiff, unde au locuit pe durata turneului, pentru a merge la cinema, și-a amintit Mircea Paraschiv. “Hotelul se afla la capătul străzii principale din Cardiff pe strada St.Mary’s și avea o ieșire pe strada Westegate, la doar câteva sute de metri de intrarea principală a vechiului stadion. La celălalt capăt al străzii Westgate era The Angel Hotel”, unde stătea echipa galeză. Când am ajuns la cinema, dacă-ți vine să crezi,  jucătorii galezi erau și ei acolo și făceau coadă la bilete. A fost un sentiment ciudat. Ne-am salutat, am intrat și am urmărit filmul împreună. Îmi amintesc că ne-am înțeles foarte bine”, a spus Paraschiv.

Testul pe care aproape l-au câștigat

 “În ziua meciului, înainte de a părăsi vestiarul, ne-am încurajat reciproc, individual și ca grup”, își amintește căpitanul Gheorghe Dumitru. “Eu nu am spus prea multe, ci doar câteva vorbe, ceva de genul Băieți, trebuie să rămânem împreună și să evităm să ne facem de râs’. Asta era obsesia mea, să nu ne facem de râs. Adevărul era că erau un grup de băieți buni si de treabă și că ne simțeam bine împreună. Aveam încredere unii în altii, un fel de legătură bărbătească”.

Gheorghe Dumitru
Gheorghe Dumitru și-a condus cu iscusință echipa pe teren în Țara Galilor
Image source: 
Chris THAU

Irimescu și-a repetat crezulBăieți, fiți calmi și depășiți-vă temerile și emoția. Sunteți toți jucători buni și o puteți face. Aceasta este o mare șansă pentru toți; profitați de ea.” l-a citat Dumitru pe antrenorul naționalei.

În cele din urmă am părăsit vestiarul, dar când am ieșit afară pe gazon, zgomotul mulțimii m-a lovit ca o măciucă în cap și cred că asta a simțit toată lumea. A fost prima dată când am apărut în fața unei mulțimi atât de mari și băieții s-au simțit copleșiți. Cântatul în tribune era de necrezut și am simțit cum mi se înmoaie genunchii, iar când publicul a început să cânte, am făcut un efort să-mi opresc lacrimile. Mai văzusem asta la televizor, dar era complet diferit să fii acolo pe stadion, ” își amintește Dumitru.

Prima repriză a meciului a fost echilibrată, reflectată în scorul la pauză 3 -3 (Ion Constantin și Steve Fenwick penalități). Țara Galilor avea un nou căpitan în numărul 8 al lui Llanelli, Derek Quinnell și trei debutanți, doi dintre coechipierii lui Quinnell de la Llanelli, fundașul Peter Morgan, și aripa stângă Jeff Griffiths iar al treilea, debutantul de la Cardiff, Robert Norster, evoluând în linia a II-a alături de veteranul Allan Martin. Interesant este că nu a existat nicio animozitate între cele două echipe, deci nu s-au produs incidente neplăcute sau  lovituri ieftine. “Am practicat jocul nostru obișnuit bazat pe înaintare, iar galezii au răspuns cu aceeași monedă”, a observat Dumitru.

După pauză Constantin a transformat încă o lovitură de pedeapsă care a permis României să preia conducerea (6-3), dar la scurt timp Gareth Davies a marcat din drop-goal egalând scorul (6-6). Câteva minute mai târziu Românii marchează o încercare după o margine executată cu precizie de Dodo Munteanu și câștigată de Pintea, care a volat balonul direct în brațele lui Capone (Dinu). Aceasta era o schemă de joc pe care înaintașii Români o repetaseră de nenumărate ori la antrenamente, astfel că veteranul echipei i-a pasat imediat lui Munteanu care a continuat acțiunea urcând către mijlocașul la deschidere Gareth Davies. Munteanu i-a pasat din mișcare lui Dumitru, iar acesta la rândul lui a încercat să transmită balonul lui Murariu care a pierdut pentru o clipă controlul balonului, dar pentru că o scăpase în spate, s-a evitat grămada și deci oprirea jocului. Balonul a rămas în continuare în posesia românilor datorita lui Marin Ionescu care a plonjat pe balon la sol cu Scarlat în apropierea lui. Munteanu revenit în joc, a ieșit ca argintul-viu din aglomerare și l-a fixat pe Steve Fenwick în stânga, pasându-i balonul din nou lui Dumitru care, în dreapta lui, a continuat să înainteze către terenul de țintă galez, fiind confruntat însă de fundașul Peter Morgan, ieșit la placaj. Dumitru s-a lăsat placat de Morgan, pentru a menține controlul balonului, pe care l-a pasat în cădere lui Marin Ionescu care a apăruse din spate ca o vijelie strigând, “Sunt aici, Gică!”. Ionescu a plonjat in but, cu Terry Holmes și Gareth Davies încercând, dar nereușind, să-l oprească.

Marin Ionescu
Marin Ionescu a marcat memorabil eseu din meciul cu Țara Galilor pe Arms Park din Cardiff
Image source: 
Chris THAU

Uriașul din linia II-a a marcat cel mai spectaculos si fără dubii, important eseu al carierei sale, pe care Bucos l-a transformat rapid. (scor 6-12). Este ciudat, dar observatorului de pe margine, marcarea eseului a părut să-i afecteze mai mult pe români decât pe galezi, care au revenit în atac cu furie conduși de impetuosul Quinnell. Aripa stângă Jeff Griffiths, și-a sărbătorit debutul international cu un eseu pe stânga după o combinație rapidă la care au contribuit mijlocașul la deschidere Davies și fundașul Morgan. Fenwick nu a reușit să transforme din unghi și s-a părut, cel puțin pentru câteva momente, că românii, care conduceau cu două puncte 12-10, ar putea obține o victorie neașteptată..

Un “Mark” controversat

Arbitrul francez Francis Palmade a fost de alta părere, acordând Țării Galilor o grămadă controversată în momentele finale ale partidei, după un “Mark”  (oprire a balonului din zbor) cerut de fundașul român Mihai Bucos în propriul 22. În timp ce Bucos se pregătea să șuteze în margine, talonerul Bobby Windsor, l-a atacat, deși el nu se îndepărtase la cei 10 metri regulamentari de locul marcat de Bucos. Această încălcare flagrantă l-a perturbat pe Bucos, care se pregătea să execute lovitura. Așteptând ca arbitrul sa intervină, Bucos și-a luat avânt pentru a șuta, și în intenția de a-l evita pe Windsor el a depășit linia de „Mark”. Palmade, în loc să-l penalizeze pe Windsor, pentru că nu se retrăsese la 10 metri, a dictat în favoareaȚării Galilor o grămadă în 22-ul românilor. În mod firesc, galezii au câștigat grămada pe introducerea lui Terry Holmes care a pasat mijlocașului la deschidere Gareth Davies, care cu calm a marcat cel de-al doilea drop-goal al partidei, care a permis Țării Galilor să câștige meciul cu 13-12.

Acest incident m-a marcat pentru tot restul carierei mele de jucător. Nu am putut trece niciodată peste asta, deși, trebuie să spun că niciunul dintre băieți nu mi-a reproșat nimic după aceea, oricum nu în față”, și-a amintit Bucos. “Este amuzant, dar am avut o presimțire înainte de meci, când i-am cerut lui Irimescu să-mi reamintească succesiunea acțiunilor la un Mark’. Acesta este motivul pentru care după ce am strigat Mark’ și am observat că Windsor s-a apropiat de mine, ascunzându-se cumva în spatele arbitrului, am încercat să-i spun domnului Palmade că talonerul galez încalcă regula celor 10 metri, dar arbitrul care se uita la ceas și mi-a făcut semn să continui. Probabil că ar fi trebuit să mă opresc și să aștept să se uite în jur, dar m-am grăbit să șutez balonul, încercând în același timp să mă feresc de Windsor care se repezea către mine. Drept urmare, am trecut de punctul pe care-l fixasem pentru Mark’, iar arbitrul m-a penalizat, acordând grămadă cu introducere galeză. Restul este istorie și, sincer să fiu, mă doare și acum. ” a adăugat Bucos.


Mihai Bucos
Fundașul Mihai Bucos a fost implicat în faza controversată din ultimele minute care a adus victoria galezilor cu 13 - 12
Image source: 
Chris THAU

Pentru noi, acesta a fost cel mai apropiat moment de a câștiga meciul. Cel puțin, asta am simțit cu toții în vestiar după meci și am sărbătorit de parcă am fi câștigat. Nu a fost să fie, ca să spun așa”, și-a amintit căpitanul Gheorghe Dumitru.

"Cumva am simțit că suntem câștigătorii morali, ceea ce probabil a fost și ce-au simțit galezii. Ca să fim sinceri, ne-am distrat foarte bine și am sărbătorit împreună cu galezii până noaptea târziu. După meci, Irimescu m-a îmbrățișat și am observat că avea lacrimi în ochi. Aceasta a fost Țara Făgăduinței, iar el ne-a condus acolo. Băieții erau foarte fericiți și Nea Vio (managerul Viorel Moraru) era încântat și el, în timp ce Marin Ionescu nu mai putea vorbi, îmi amintesc.  La cina oficială, am ajuns cam devreme și am fost așezat lângă Lordul Primar din Cardiff. Când a sosit, m-am ridicat pentru a fi prezentat, dar m-a bătut pe umăr și mi-a spus Stai jos te rog; numai în fața reginei trebuie să te ridici, ceea ce a fost foarte frumos și, într-un fel, o recunoaștere a ceea ce am realizat”, a adăugat Dumitru.

Fără îndoială, acest turneu în Țara Galilor a fost salutat de comunitatea de rugby românească ca fiind punctul culminant al anului și poate al deceniului, lăsând în umbră toate celelalte evenimente și meciuri. Pentru generații succesive de jucători de rugby români, invitația de a juca împotriva dragonilor roșii în bârlogul lor de la Cardiff Arms Park a fost un moment definitoriu, care odată împlinit pe 6 octombrie 1979 a intrat în legendă.