Istoria oinei, jocul intrat în patrimoniul național imaterial

cupa_satelor_2017negrilestibistrita_nasaud.jpg

Cupa Satelor la oină, Negrilești, Bistrița Năsăud, 2017
Image source: 
Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Jocul național al românilor, oina, a fost inclus recent printre elementele Patrimoniului Cultural Național Imaterial. Însă, deși oina este un joc spectaculos, 95 la sută dintre români habar nu au care sunt originile acestui joc și nici nu știu care sunt regulile după care se joacă. Totuși, oina supraviețuiește și se transmite în unele comunități. 

Începuturile jocului de oină sunt pierdute în negura vremurilor. O primă posibilă atestare a acestui joc datează de pe vremea cumanilor.În anul 1920, lingvistul Vasile Bogrea lansa această ipoteză după cercetarea manuscrisului Codex Cumanicus, din secolul al XIII-lea.

Acest manuscris conținea termeni precum oyn, adică joc, sau oynas, adică jucător. Istoricii cred că practicarea acestui joc este legată de păstorit.

În favoarea acestei teorii pledează termenii folosiți de jucători: băț sau bâtă pentru a desemna bastonul cu care este lovită mingea, baci pentru căpitanul de echipă, păscari pentru a-i desemna pe jucătorii la prindere sau intrarea în strungă pentru a denumi intrarea jucătorilor pe teren.

Campionat National de Seniori, Bușteni, Prahova, 2015 (Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei)

Campionatul national de seniori,Gherăești, Neamt, 2009 (Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei)

În mod cert, prima mențiune a oinei poate fi datată în 1762, în lucrarea Diaetetica de Istvan Matyusz, apărută la Cluj. De asemenea, ea este menționată într-o lucrare a cronicarului Nicolae Stoica de la Hațeg din 1763, care se referea la oină cu termenul de ”lopta mică”.

În secolul al XIX-lea, Alexandru Lambrior a realizat o descriere amănunțită a ”hoinei”, cum a denumit-o el. Există mai multe variante regionale ale oinei: hoina sau ogoiul în Bucovina, fuga în sudul Transilvaniei, țuru sau de-a lunga în centrul Transilvaniei, apuca sau matca-mare în Maramureș, hâlca, lopta-pila, hapucul sau hopaciul în nordul Transilvaniei, de-a patru să stăm, lopta-lungă, baciul sau baș în Banat.

Trecerea simbolica a oinei de la  baieti la fete, Mioveni, Argeș, 2013 (Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei)

 

Sportul național al românilor a fost unificat în anul 1894, de către marele cărturar Spiru Haret.

Acum, oina a intrat în patrimoniul cultural imaterial național, prin eforturile specialiștilor Muzeului Etnografic al Transilvaniei și ai Federației Române de Oină. Dorința lor este să obțină includerea oinei pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității, ținută de UNESCO.

În prezent, în forma sa organizată, oina este practicată de 32 de cluburi, grupate în cinci asociații județene. Oina a fost adoptată și de comunități din India, Marea Britanie, Indonezia sau Nepal.

 

Rămâneţi alături de noi la Pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

 
Pagina de istorie din 28 octombrie 2020