Irina Begu a ratat calificarea în optimi la Roma

Jucătoarea română de tenis, numărul 77 WTA, a fost învinsă de britanica Johanna Konta - a 13-a în topul mondial, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 din capitala Italiei.

Irina Begu a început slab partida de pe zgura italiană, iar Konta a câștigat 10 din primele 11 game-uri.

Românca a încercat să echilibreze situația, dar a fost prea târziu și a cedat cu 6-0, 6-4, după o oră și 24 de minute de joc.

Totuși, pentru prezența în turul secund, Irina va primi un cec în valoare de aproape 14.000 de euro și 90 de puncte în ierarhia profesionistă.

Amintim, în optimi, Simona Halep - locul al 2-lea WTA şi principala favorită, o va înfrunta vineri pe ucraineanca Daiana Iastremska, poziția a 29-a mondială.

Turneul de la Roma are premii totale de peste două milioane de dolari.