Două stadioane, gata pentru EURO la costuri duble. "Ungaria construiește cu 7.500 de euro pe loc. Nouă ni se pare mult și două mii"

cni.jpg

Image source: 
https://www.facebook.com/companianationaladeinvestitiisa/

Doar două stadioane vor fi gata pentru Campionatul European de Fotbal, turneu găzduit parțial de București, în luna iunie. Este vorba de arenele Ghencea și Arcul de Triumf – care vor putea fi folosite pentru antrenamente, în funcție de nevoile și solicitările echipelor care vin în România. 

Pentru infrastructura sportivă Compania Națională de Investiții a alocat peste o sută de milioane de euro, în condițiile în care costurile au fost revizuite în sus de constructori. Numai la stadionul Ghencea, tarifele  s-au majorat cu peste 30 de milioane de euro. 
Explicații vin, la solicitarea RFI, de la Adrian Cefalan, directorul CNI: 
 

 

Adrian Cefalan: Steaua și Arcul de Trimf, două statdioane.
 
Rep: Spuneți că Arcul de Triumf și Ghencea vor fi gata. Ele vor fi gata din perspectiva antrenamentelor care se vor putea face sau vor fi la cheie, cu totul? 
 
A.C: Din perspectiva antrenamentelor. Săptămâna trecută noi tocmai am primit adresă de la UEFA cu ce se dorește în detaliu, astfel încât ele să poată găzdui antrenamente oficiale. Vorbim despre nocturnă, gazon, scaune, acces autocar, acces ziariști, iar vestiarele să fie funcționale și să fie o cutie de echipamente medicale, inclusiv defibrilator. Din câte știu eu, cei de la naționala Ucrainei ne-au transmis că vor face antrenamentele la Voluntari. România, dacă se califică, va merge la Mogoșoaia. Ideea e că noi vom face aceste două stadioane să fie gata să găzduiască antrenamentele.
 
Rep: Giuleștiul când va fi gata?
 
A.C: Cred că în noiembrie. A fost necesară o fundație specială, făcută din piloți ceea ce a durat foarte mult. Față de Ghencea sau de Arcul de Triumf, unde avem loc să desfășurăm și am putut lucra chiar și în schimburi, la Giulești nu prea am avut acces și a trebuit să construim pe bucăți. Neavând la suprafață teren disponibil, tot ce înseamnă bazine de incendii, spații tehnice au trebuit făcute în subsol, după aceea s-a turnat placă ca să se acopere. Abia după  aceea am putut să ieșim la cota zero și să ridicăm grinzile.
 
Rep: Banii sunt bugetați pentru stadionul Dionamo în funcție de cum se va rezolva litigiul și ce soluție se va găsi?
 
A.C: Da, banii nu au fost niciodată o problemă pentru stadiounul Dinamo. Dânșii trebuie să ne predea nouă terenul viabilizat, liber de sarcini.
Rep: Dacă tot vorbim despre bani, nu putem să nu observăm, totuși, că s-au scumpit stadioanele cu zeci de milioane de euro. Costurile au fost actualizate. Constructorul a două stadioane spune că de vină e inflația.
 
A.C: Ungaria construiește cu 7.500 de euro pe loc. Nouă ni se pare foarte mult și 2.000 de euro pe loc. Dacă luăm cele cinci stadioane construite de CNI, vorbesc de Craiova, Târgu Jiu, Steaua, Rapid și Arcul de Triumf, valoarea lor însumată nu depășește valoarea stadionului National Arena. 
 
Rep: Sunt de acord, dar surprinde suma cu care s-a mărit costul. Și dacă ar fi fost 10 lei pe scaun, dacă actualizat e 14 sau 17 lei, e vorba de creșterea procentuală, nu de suma în sine.
 
A.C: Cred că au fost printre primele contracte semnate pe HG 1. HG 1 a reglementat contractele de proiectare și execuție sau doar de execuție sub două aspecte. În primul rând, pentru a exista un echilibru între contractor și stat nu se mai acceptau formulele de genul „prețul este  ferm în lei și nu se ajustează”. S-a dat o formulă de ajustare care spunea că se ajustează de la luna anterioară depunerii ofertei. Ați văzut cum e în România. Depui o ofertă și semnezi contractul peste un an. Sunt contestații. E foarte greu pentru un constructor care ți-a făcut o ofertă în luna martie 2019 să îi dai ordinul de începere în martie 2020 și să îi ceri să facă în aceeași bani. Ăsta e un aspect. Acolo e o formulă foarte clară raportată la indicele de  inflație, evoluția cursului valutar. E matematică. Din experiența noastră e undeva la 4 – 4.5% pe an. Dacă vorbim de un an și jumătate sau doi, avem o creștere de 9%. 
 
Rep: Ele s-au scumpit cu peste 40%.
 
A.C: În al doilea rând, în momentul în care noi am făcut studiul de fezabilitate și licitația, salariul mediu pe economie era vreo 1.800 ron. Prin ordonanța 114 vorbim de un salariu minim pe economie în materie de construcții de 3.000 de lei. În al treilea rând, vorbeam de un stadion care avea inițial 64.000 de metri pătrați, iar acum are 80.000 de metri pătrați.
 
Rep: De exemplu, cineva se poate uita la stadionul care se construiește la Sepsi, la Sfântu Gheorghe. Nu știu dacă l-ați văzut.
 
A.C: Da, 2.000 de euro pe loc.
 
Rep: Stadionul de la Sfântu Gheorghe seamnă foarte mult cu Arcul de Triumf. Este construit la jumătate.
 
A.C: Nu, în niciun caz. Vă înșelați.
 
Rep: Din ce perspectivă?
 
A.C: Din câte știu eu, stadionul din Sfântu Gheorghe nu are niciun fel de parcare subterană. Stadionul Arcul de Triumf are în componența lui un centru medical și un hotel de 40 de camere. Vorbim de un centru medical dotat cu cameră hiperbară, cu cameră de criogenare și tot ce înseamnă săli de recuperare. El va fi folosit atât de Federația de rugby, cât și de Comitetul Olipmic pentru recuperarea sportivilor. Trebuie să ținem cont și de prețurile materialelor de construcție și manoperă din București față de zona Sfântu Gheorghe.
 
Rep: Vă mai așteptați la vreo actualizare de costuri?
 
A.C: Nu.
 
Rep: Spuneți că acestea rămân definitive?
 
A.C: Repet, este acea actualizarea contractuală care se calculează lunar cu idicele de inflație. Când am actualizat prețurile și hotărârea de guvern, noi am prins și această marjă. Părerea mea e că contractele se vor încheia cu economie raportat la hotărârea de guvern.