Simona Halep urcă în clasamentul istoric al constanţei din tenis

halep_dubai_fb.jpg

Image source: 
Facebook Simona Halep

Simona Halep va urca într-un clasament relevant pentru istoria tenisului feminin. Ea ajunge la 318 săptămâni consecutive în top 10 WTA şi va urca, în scurt timp, pe locul nouă în această ierarhie.

Simona Halep este jucătoarea aflată în activitate cu cele mai multe săptămâni consecutive (318) între primele 10 jucătoare ale lumii. 

A depăşit deja nume precum Serena sau Venus Williams şi începe să urce în clasamentul istoric, unde lider incontestabil este legendara Martina Navratilova. În prima parte a lunii martie, românca va ajunge la 320 de săptămâni, o va depăşi pe Conchita Martinez şi va urca pe locul nouă în această ierarhie.

Potrivit WTA Insider, clasamentul jucătoarelor cu cele mai multe săptămâni consecutive în top 10 WTA este următorul:

1. Martina Navratilova - 1000 săptămâni

2. Chris Evert - 746 săptămâni

3. Stefanie Graf - 625 săptămâni

4. Gabriela Sabatini - 508 săptămâni

5. Pam Shriver - 458 săptămâni

6. Arantxa Sanchez Vicario - 429 săptămâni

7. Hana Mandlikova - 421 săptămâni

8. Lindsay Davenport - 333 săptămâni

9. Conchita Martinez - 319 săptămâni

10. Simona Halep - 318 săptămâni

În prezent pe locul secund, Simona a intrat în top 10 WTA pentru prima dată pe 27 ianuarie 2014. De atunci, nu a mai părăsit niciodată această zonă. A terminat anii 2017 şi 2018 în calitate de lider mondial şi a cucerit 20 de titluri, printre care cele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon.  

Sâmbătă, Simona Halep a câștigat finala turneului WTA de la Dubai și primul său titlu din acest an. Românca a învins-o în finală pe Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, scor 3-6, 6-3, 7-6. Este pentru a doua oară când Simona este campioană la Dubai. 

Meciul cu Rybakina a fost finala cu numărul 37 din cariera Simonei si prima la care românca a ajuns, după cea de la Wimbledon, când a învins-o pe Serena Williams. 

La finalul meciului Simona Halep a declarat că e ceva special că a câștigat al 20-lea titlu din carieră în 2020.