Maratonul Internațional București / "Nu e o tragedie dacă o zi pe săptămînă nu folosești automobilul"

alergare.jpg

Image source: 
www.bucharest-marathon.com

Maratonul organizat în capitala României, cel mai important eveniment sportiv al toamnei, a adunat la start în cele două zile de întreceri, sâmbătă și duminică, peste 20.000 de oameni, dintre care 3.600 de copii, din 75 de țări.

"E o veste bună că au fost mulți participanți. Este cel mai mare eveniment de alergare pe șosea din România. Avem o clasificare din ce în ce mai bună, vom ajunge la nivelul de <<silver>>, să ajungem în zona celor mai importante maratoane din lume. Mesajul transmis tuturor, prin această competiție, e că se poate alerga la orice vârstă", a declarat la matinalul RFI, Florin Florea, președintele FR de Atletism.

Maratonul Internaţional Bucureşti, care a avut loc, duminică, în Capitală, a fost câştigat la masculin de sportivul kenyan Hosea Kipkemboi, care o obţinut un record de cursă, cu timpul de 2 ore, 10 minute şi 49 de secunde.

El câştigase şi cursa de anul trecut, când obţinuse timpul de 2 ore, 11 minute şi 32 de secunde. Kenyanul a fost urmat de doi compatrioţi ai săi, Jacob Chesari Kirui, cu 2 h 17 min 25 sec, şi Mibei Dominic Kipngeno (2 h 18 min 48 sec).

Primul român care a terminat cursa a fost Sorin Mîneran, de la CSU Arad, care a obţinut locul 5, cu timpul de 2 h. 30 min 26 sec, devenind astfel campion naţional.

"În Occident există tendința să lăsăm mașina o dată pe săptămînă acasă și să facem mișcare. Asta am putea face și noi. Nu e o tragedie să mergem și pe jos, ba dimpotrivă, e chiar bine. Îmi doresc cât mai multe duminici fără automobile. O să vedeți, tendința asta va veni în favoarea mișcării, de la an la an din ce în ce mai mult", a concluzionat Florin Florea, care le-a răspuns public și șoferilor nervoși că tot centrul Capitalei a fost blocat duminică în urma acestui eveniment sportiv de amploare.

Cursa feminină de maraton a fost câştigată de Sophia Chesir, din Kenya, cu 2 ore 33 de minute şi 36 de secunde, fiind urmată de alte două sportive kenyene, Gladys Chepkurui (2 h 38 min 32 sec) şi Kipruto Salome Jepkosgei (2 h 44 min 09 sec).

Locul 4 a fost ocupat de românca Ionela Ecaterina Puia, de la CSM Craiova, cu timpul de 2 ore 55 de minute şi 45 de secunde, care devine campioană naţională la maraton.

 
Interviu cu Florin Florea, președintele FR de Atletism - Matinal RFI - 14 octombrie