Rugby Cupa Mondială: Circa un sfert din jucători născuți în altă țară

mako_billy.jpg

Mako (stânga) și Billy Vunipola
Mako Vunipola (stânga) este născut în Noua Zeelandă, fratele său Billy în Australia din părinți tongani și sunt internaționali englezi
Image source: 
Matthew Impey/Rex/Shutterstock

Aproape un sfert din jucătorii incluși în loturile celor 20 de echipe participante la turneul final al Cupei Mondiale de rugby (RWC 2019) care începe vineri în Japonia sunt născuți în altă țară. Cei mai mulți sunt eligibili pe criteriul părinților sau bunicilor.

Parcurgerea statisticii celor 20 de loturi dă un total de 139 de jucători născuți în altă țară decât cea pentru care evoluează la RWC 2019, ceea ce raportat la 620 (fiecare țară are dreptul la un lot de 31 de jucători) dă un procentaj de 22,4%. 

Dintre cei 139 de jucători, 65 sunt eligibili pe criteriul a cel puțin unui părinte din țara pentru care joacă, 15 pe criteriul unui bunic și 59 pe criteriul rezidenței. 

Actualmente un jucător devine eligibil prin rezidență pentru echipa națională dacă locuiește în țara respectivă timp de cel puțin trei ani neîntrerupt, durată care va fi extinsă la cinci ani începând cu 2021.

Trei echipe: Tonga (19), Samoa (18) și Japonia (16) au majoritatea lotului format din jucători născuți în altă țară, dar în timp ce insularii pacifici sunt cu toții fiii sau nepoții unor emigranți în Noua Zeelandă și Australia, 15 din cei 16 din lotul Japoniei și-au dobândit eligibilitatea evoluând cel puțin trei ani în campionatul nipon. 

Cel mai mare furnizor de jucători pentru alte țări este de departe Noua Zeelandă cu 53, urmată de Anglia cu 18 (12 pentru Scoția și Țara Galilor), Africa de Sud 15 și Australia 13. 

Noua Zeelandă (campioana mondială en titre) și Australia își achită oarecum o datorie pentru importul masiv din trecut de jucători din Fiji, Tonga și Samoa, ei exportând acum jucători care decid că nu au șanse să joace pentru All Blacks sau Wallabies și aleg să joace pentru țara părinților și bunicilor lor.

Străinii deveniți esențiali

Jucătorii deveniți eligibili prin rezidență nu sunt omogeni: de pildă unii au emigrat de mici copii, ca frații Mako (pilier, născut în Noua Zeelandă) și Billy Vunipola (numărul 8, născut în Australia) care sunt fiii unui fost jucător tongan stabilit în Țara Galilor unde a jucat în anii '90 și care s-au mutat ulterior în Anglia, devenind eligibili în 2008. 

Willy Heinz (stânga) și Danny Care
Neo zeelandezul Willy Heinz (stânga) i-a fost preferat lui Danny Care pe postul de mijlocaș la grămadă în lotul Angliei
Image source: 

O cu totul altă situație este aceea a mijlocașului la grămadă neo-zeelandez Willy Heinz, selecționat în echipa Angliei având un bunic englez, selecționarea sa provocând nedumerire, dat fiind faptul că el a debutat în națională abia acum o lună.

Unul dintre pretendenții la selecționare, Danny Care, s-a declarat în mod public nedreptățit de această decizie a antrenorului Eddie Jones, care este australian. 

Trei echipe: Argentina, Namibia și Uruguay nu au niciun jucător născut în afara țării în lot, iar nouă jucători provin din opt țări care nu sunt prezente la RWC 2019: Zimbabwe (2) și câte unul din Papua Noua Guinee, Germania, Coreea de Sud, Hong Kong, Algeria, Ucraina și Azerbaijan. 

Dacă mai adăugăm și faptul că 14 din cei 20 de antrenori principali (6 neo zeelandezi, 3 galezi, 2 australieni, 1 irlandez, 1 sud-african, 1 argentinian) sunt străini, avem imaginea unei Cupe Mondiale în care străinii reprezintă un element esențial în jocul cu balonul oval.