Finala Wimbledon 2019: Halep poate câștiga în premieră grand slam-ul londonez

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, poate câștiga sâmbătă Wimbledon-ul. Halep a ajuns în premieră în finala turneului, unde o va întâlni pe Serena Williams. 

”Este unul din cele mai bune momente din viața mea”, a declarat jucatoarea din România, înaintea finalei pentru istorie:

Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Simona Halep a câştigat singurul ei meci impotriva Serenei Williams în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. 

Halep este prima româncă ajunsă în ultimul act al grand slamului londonez.

"Simona Halep arată neașteptat de bine de data aceasta, adică mult mai echilibrată din punct de vedere emoțional, mult mai sigură pe ce trebuie să facă în teren, a avut la Wimbledon un joc echilibrat și solid. Este o surpriza foarte plăcută felul în care s-a prezentat la acest turneu, inclusiv și pentru ea. Simona este un om foarte sincer și a spus de la bun început că nu se așteaptă la o performanță deosebită la Wimbledon, dara cum cred că trebuie exploatat momentul. Serena e o jucătoare foarte puternică, cu un potențial imens la aproape 38 de ani, dar poate fi destabilizată. Serena nu stă foarte bine la capitolul deplasare. Ăsta nu este un secret pentru nimeni. Depinde de foarte multe lucruri ce se va întâmpla, în primul rând depinde de starea emoțională a Simonei. Probabil că Darren ar putea să îi spună niște lucruri care să îi lumineze jocul. Finala de mâine este un cadou și pentru organizatori. Felul în care au dispărut cam toate favoritele anunța o finală anostă până la urmă. Finala Simona – Serena este un cadou și pentru organizatori", explică la RFI jurnalistul sportive Cristian Geambașu.

"Simona a avut nevoie de un impuls din punct de vedere psihologic. Iarba trebuie să îți fie prieten, nu dușman. E o foarte bună oportunitate. Joacă cu cea mai bună jucătoare din istorie, pe cea mai bună suprafață a acesteia. Pricipalele arme sunt reverul și mobilitatea pe teren", a transmis la Eurosport  Darren Cahill, fostul antrenor al lui Halep. 

 

Simona Halep (27 de ani, nr. 7 WTA) a învins-o, în semifinale, pe ucraineanca Elina Svitolina (24 de ani, nr. 8 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3, într-o partidă care a durat 74 de minute. 

Serena Williams (37 de ani, nr. 10 WTA) a reușit să câștige, cu scorul de 6-1, 6-2, confruntarea cu Barbora Strycova (33 de ani, nr. 55 WTA).