Dosar RFI: Rugby-ul, un sport periculos și în pericol?

fajfrowski.jpg

Samuel Ezeala primește îngrijiri pe teren
Samuel Ezeala de la Clermont a avut o comoție cerbrală gravă pe teren
Image source: 
CHRISTOPHE SIMON AFP

Moartea pe 10 august a unui tânăr jucător de rugby de la echipa franceză Aurillac pe teren în timpul unui meci în urma unei ciocniri a stârnit îngrijorare în legătură cu acest sport devenit din ce în ce mai dur la cel mai înalt nivel. RFI a realizat o anchetă pe această temă. 

Autopsia tânărului jucător în vârstă de 21 de ani nu a scos la iveală cauza decesului și de aceea au fost cerute analize suplimentare, dar patologia principală a afecțiunilor în rugby rămâne comoția cerebrală.

Măsurile de prevenire intră deja în vigoare din acest sezon: în primele două ligi profesioniste ale Franței, Top 14 și Pro D2, numărul jucătorilor de pe banca de rezerve va fi sporit de la opt la 12, iar arbitrul va putea acorda un cartonaș albastru - înlocuire definitivă - unui jucător care prezintă semne evidente de comoție cerebrală.

Numărul comoțiilor cerebrale a ajuns în Franța, cumulat la toate disciplinele sportive, la 200000 pe an, dar rugby-ul ține din ce în mai mult capul de afiș în această privință.

"Rugby-ul a evoluat mult ca intensitate, ca rigoare, ca duritate", declara în cotidianul Le Figaro Robins Tchale-Watchou, președintele sindicatului jucătorilor care evoluează în Franța.

"Aceasta se datorează și faptului că ne antrenăm mai mult. Este clar că traumatologia a sporit enorm în sportul nostru", mai spune el.

Neurologul Jean-François Chermann scria în cotidianul L'Equipe că nu se poate muri dintr-o simplă comoție și că riscul major intervine abia la o a doua comoție în interval de 15 zile de la prima.  

Și totuși, pe 20 ianuarie anul acesta, un tânăr jucător de 17 ani a fost găsit mort în pat a doua zi după un meci, iar autopsia a relevat faptul că decesul s-a datorat unui traumatism cranian.

Rugby-ul, sport profesionist din 1995, a devenit din ce în ce mai riscant de-a lungul anilor scurși de atunci. În ediția 2016 - 2017 a Top 14 s-au înregistrat 102 comoții cerebrale, față de 53 în ediția 2012 - 2013, pe măsură ce contactele directe, privilegiate față de evitare în jocul de azi, au devenit tot mai puternice pe măsura sporirii gabaritului jucătorilor.

Pericol pentru jucători

Jucătorii devin din ce în ce mai conștienți de pericolul comoției cerebrale. Canadianul Jamie Cudmore de la Clermont Auvergne a suferit o comoție în aprilie 2015 în semifinala Cupei Campionilor Europeni împotriva lui Saracens, dar a fost trimis înapoi pe teren să joace deși el nu trecuse protocolul medical în materie.

Jamie Cudmore a fost trimis din nou în teren, deși era vizibil comoționat

Peste două săptămâni el a avut o nouă comoție în meciul din finala competiției împotriva lui Toulon și după aceea a înființat împreună cu soția sa organizația Rugby Safety Network, care are ca obiect protejarea sănătății și a bunăstării jucătorilor.

"Astăzi, regulamentul și evoluția acestui sport pe care îl iubim impun ca oamenii peste 100 de kilograme, care aleargă 100 de metri în 11 secunde, să se ciocnească la viteză maximă și să accelereze chiar și în momentul confruntării. Impactul cerebral este de fiecare dată foarte intens și conduce în mod natural la boli pe care nici nu le bănuim", afirmă neurologul Boris Cyrulnik, amator de rugby, în ziarul de specialitate Midi-Olympique.

"Știu: presiunea mizelor, faptul de a-și câștiga existența, dorința de a fi cel mai puternic... Dar nimic nu justifică punerea în pericol a jucătorilor, așa cum este cazul acum." mai spune el.

În luna ianuarie a acestui an accidentarea lui Samuel Ezeala, un tănăr de 18 ani care-și făcea debutul profesionist la Clermont împotriva lui Racing 92 Paris în urma unei ciocniri violente cu Virimi Vakatawa a provocat o emoție puternică în întreaga Franță.

A ajuns cumva rugby-ul să semene din ce în ce mai mult cu fotbalul american, foarte popular în Statele Unite dar criticat tot mai mult pentru periculozitatea sa, se întreabă jurnalistul RFI.

Un răspuns la această îngrijorare l-ar putea da noi reguli ale jocului care să reducă riscurile, prin privilegierea pasei, a găsirii spațiului și a luării inițiativei, față de percuțiile frontale care sunt generatoare de pericol de comoție cerebrală.

Ascultați relatarea editorului rubricii Știri din rugby, Petru CLEJ