Emmerson Mnangagwa, succesorul lui Robert Mugabe, un nou dictator în Zimbabwe?

emerso.jpg

Emmerson Mnangagwa, viitorul presedinte al Zimbabwe, în parlementul de la Harare, pe 25 august 2015
Emmerson Mnangagwa, viitorul presedinte al Zimbabwe, în parlementul de la Harare, pe 25 august 2015
Image source: 
REUTERS/Philimon Bulawayo

Emmerson Mnangagwa, fostul vice-preşedinte din Zimbabwe, va prelua preşedinţia ţării după demisia forţată a ex-dictatorului Robert Mugabe. O veste proastă pentru drepturile omului, afirmă activiştii de la faţa locului. Cine este cel pe care localnicii l-au botezat déjà de multă vreme «crocodilul»?

Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, a revenit la Harare, capitala Zimbabwe, după un exil forţat de câteva zile în Africa de sud. Destituit din postul de vice-preşedinte al ţării pe 6 noiembrie în urma unei campanii de denigrare orchestrată de Grace Mugabe, soţia preşedintelui de atunci, Mnangagwa a fost nevoit să plece din patrie. Reîntors după puciul militar urmat de demisia forţată a lui Robert Mugabe – cel mai vechi lider politic în exerciţiu din lume - el va fi învestit vineri în postul de şef al statului.

O veste deloc apreciată de apărătorii drepturilor omului. «Nu vrem ca un dictator să înlocuiască un dictator» spune un om de afaceri din Harare citat de agenţia France Presse. Mugabe, care a condus Zimbabwe din 1980 şi până acum – adică timp de 37 de ani – a dus o politică extrem de dură faţă de opozanţi : cenzură, fraudă electorală, represiune violentă, totul a fost bun ca să-l menţină pe Mugabe la putere. «Zeci de mii de persoane au fost torturate, au dispărut sau au fost ucise» deplânge Amnesty International. Ori, Emmerson Mnangagwa a fost «unul dintre actorii principali» ai acestei politici represive, notează organizaţia Human Rights Watch.

Intr-adevăr, cel pe care localnicii l-au poreclit demult «crocodilul» - un animal rapid, discret şi necruţător - a ocupat de mai multe ori diverse posturi ministeriale şi asta încă de la începutul regnului Mugabe. El a fost astfel şeful Securităţii naţionale în 1983 când forţele armate au dus o ucigătoare campanie represivă în provinciile din ţară ostile lui Robert Mugabe. Un bilanţ neoficial evocă cel puţin 20.000 de morţi. La violenţele electorale din 2008 care s-au soldat cu retragerea candidaţilor opoziţiei, «crocodilul» era la comenzile aparatului militar. «Nu este un înger şi nici un democrat. Are sânge pe mâini» subliniază un universitar sud-african citat de AFP.

E deci puţin probabil ca odată ce va fi ajuns în fruntea statului să-şi schimbe metodele. Mai ales că beneficiază de un larg sprijin atât din partea armatei cât şi a partidului aflat la putere, unde nimeni nu are interes ca noul preşedinte să dezgroape cadavrele trecutului.

«In Zimbabwe, s-a schimbat şeful dar nu şi regimul» rezumă localnicii citaţi de confraţii noştri de la faţa locului. Pentru a aduce schimbare, e nevoie de alegeri libere şi echitabile. Opţiune sprijinită de două capitale importante pentru Zimbabwe, Londra şi Washington. Britanici şi americanii sunt de părere că ţara «are oportunitatea de a alege o cale nouă, mai democratică». In lipsa unei schimbări politice, puţin probabile cu «crocodilul» în fruntea statului, mulţi locuitori speră barem într-o ameliorare economică în Zimbabwe, ţară în care 90% din populaţie este la şomaj.

 
Emmerson Mnangagwa, succesorul lui Robert Mugabe, un nou dictator în Zimbabwe?