Intelectuali de stînga francezi profund divizaţi în privinţa islamului şi a islamismului

tapa_charlie_hebdo.jpg

Image source: 
credit foto: Charlie Hebdo

În Franţa a izbucnit o violentă polemică pe tema islamului, între revista umoristică Charlie Hebdo şi site-ul de informaţii Mediapart. Mai precis, fostul director al cotidianului le Monde, Edwy Plenel, în prezent patron al platformei mediatice Médiapart, este acuzat că face, prin unele din declaraţiile sale, jocul islamiştilor radicali şi chiar al jihadiştilor.

Totul a început de la o caricatură. Charlie Hebdo a publicat pe prima pagină o caricatură a lui Edwy Plenel, în care îl vedem în mai multe ipostaze: cu mustaţa care îi acoperă ochii, cu mustaţa care îi acoperă urechile, cu mustaţa care îi acoperă gura. Iar comentariul este acesta: "Afacerea Ramadan, revelaţie Médiapart: n-am ştiut nimic". Charlie Hebdo îi reproşează de fapt lui Edwy Plenel că a fost mult prea consensual şi chiar complice cu Tariq Ramadan, islamolog elveţian devenit o celebritate mediatică, dar pus în prezent în cauză pentru acte de viol şi violenţe sexuale.

Afacerea Ramadan este una care a suscitat multe comentarii în Franţa. Islamologul elveţian este o vedetă în sînul comunităţii musulmane din Europa, iar la conferinţele pe care le dă vin sute şi sute de persoane. Cariera lui a fost, pînă acum, una cu totul excepţională, el a ajuns să predea la Oxford, iar pe platourile de televiziune a fost mereu invitat pentru tot felul de dezbateri. Imaginea sa de filozof care promovează un islam moderat, modern şi reformist este însă una cu totul şi cu totul falsă, spun mulţi comentatori. Practic, spun detractorii săi, Tariq Ramadan a reuşit să-i păcălească pe occidentali, să le arunce praf în ochi cu un fel de dialectică verbală, dar în esenţă predică un islam rigorist şi o contra-cultură în care laicitatea şi egalitatea nu au nici un loc.

Edwy Plenel, om de stînga, format în tinereţe în cercurile troţkiste, a fost dintotdeauna un "apărător" al musulmanilor. El crede sincer că Franţa şi Europa nu-i tratează corect pe musulmani, ceea ce a declarat de mai multe ori.

Revista Charlie Hebdo îl acuză însă pe Edwy Plenel că a mers prea departe cu concesiile şi cu toleranţa, devenind practic un fel de "idiot util" al integriştilor. După caricatura publicată de Charlie Hebdo, Edwy Plenel, un excelent jurnalist de altfel, a reproşat la rîndul său revistei că face parte din "campania generală" a celor care, printre intelectualii francezi, le-au declarat război musulmanilor. Cuvinte care nu au fost de loc bine digerate de Charlie Hebdo. Caricaturistul Riss a reacţionat spunînd: va să zică aşa, ne condamnaţi la moarte, îi incitaţi pe terorişti să vină să ne atace cum au mai făcut-o. In polemică a intrat şi fostul premier Manuel Valls care are cuvinte extrem de aspre faţă de Edwy Plenel pe care îl acuză pur şi simplu de "complezenţă şi complicitate intelectuală" cu terorismul.

De fapt, în spatele acestui duel verbal se află o teribilă înfruntare între două curente de stînga în Franţa. Două curente care au şi alte puncte de ruptură, dar care acum se lovesc frontal cînd vine vorba de islam. Edwy Plenel face parte de fapt din acea stîngă care şi-a pierdut la un moment dat proletariatul şi l-a înlocuit cu o nouă masă de "exploataţi" din care fac parte imigranţii, cu preponderenţă cei de religie şi cultură musulmană.

Manuel Valls face parte din stînga republicană care înţelege să nu cedeze cu nici un pas pe terenul laicităţii, al principiilor democratice şi al egalităţii. Cei din cercul lui Edwy Plenel îi acuză pe cei din tabăra lui Manuel Valls că fac jocul extremei drepte, întrucît nu sunt toleranţi cu musulmanii. Cei din cercul lui Manuel Valls îi acuză pe cei din tabăra lui Edwy Plenel că fac jocul imamilor radicali şi al comunitarismului.

Și de o parte şi de alta argumentele sunt mai subtile şi mai nuanţate decît pot eu aici, într-un scurt articol, să le captez. Un lucru este sigur însă: jihadiştii, islamiştii radicali, ideologii Fraţilor Musulmani şi toate figurile integriste şi retrograde ale islamului îşi freacă mîinile de satisfacţie că au reuşit să producă diviziuni atît de profunde în sînul unei clase de intelectuali de stînga de elită.