Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (119) / Cronică « en terrain miné »

en-terrain-mine.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

In această toamnă parcă au apărut mai multe cărţi ca de obicei în Franţa pe subiecte calificate în general drept “sensibile”, “delicate”, “provocatoare” sau chiar “incendiare”. Un fel de ofensivă pentru spargerea multor tabuuri dogmatice este vizibilă, inclusiv pentru denunţarea gîndirii şi a reflexelor “corecte din punct de vedere politic”. Virgil Tănase a citit pentru noi o carte scrisă la patru mîini, de doi filozofi, Alain Finkielkraut şi Elisabeth de Fontenay, care şi-au asumat comştient misiunea de a păşi pe un “teren minat”.

Poate că cel mai bine e să arunc cu bolovanul în baltă de la început, ca să nu avem discuții ! și să mă întreb, împreună cu cei doi autori ai volumului En terrain miné, publicat recent la editura Sock, dacă nu cumva societatea occidentală este totalitară – attendez, ne sautez pas déjà sur vos chaises, ca mușcați de bărzăun, et ne criez pas, comme le font ici les défenseurs de la pensée correcte, qu’il n’y a pas, dans les pays nommés démocratiques, des goulags, un parti unique et des magasins où l’on ne trouve decât salam cu soia.

Attendez, mai întâi pentru că autorii nu sunt niște fiștecine, țișpirici ai condeiului care caută glorie făcând scandal. Academician și distins cu diferite premii și medalii printre care Legiunea de onoare, Alain Finkielkraut, qui anime depuis une trentaine d’années une émission de débats sur France culture, est l’auteur de nombreux ouvrages qui ont eu un impact important dans l’opinion. Il publie aujourd’hui ses lettres à Elisabeth de Fontenay et les réponses de celle-ci, care e, și ea, profesor emerit de filozofie la Sorbona și autor al mai multor cărți reputate. Prieteni de-o viață, fiecare stimeză felul de-a gândi liber al celuilalt, onestitatea intelectuală et le courage d’aller à l’encontre des idées reçues, lesquelles sont souvent déjà mortes, déjà obsolètes lorsqu’elles sont généralement admises et s’expriment par le fameux „păi toată lumea știe că...”.

Păi tocmai, pare-se că, odată mai mult, tot ce „toată lumea știe” că-i așa nu e chiar așa et le consensus des bien-pensants, pas tous d’une parfaite bonne foi, cache des vérités dérangeantes pe care nimeni nu vrea să le vadă, mulți din comoditate, alții  din prostie, destui din interes. De unde nevoia celor doi intelectuali de a aborda justement les sujets que la société française, et occidentale en général, refuse de débattre.

C’est effectivement en « terrain miné », comme l’annonce le titre de leur livre, qu’avancent les deux auteurs lorsqu’ils abordent des sujets sensibles cum sunt identitatea națională, imigrația masivă, degradarea civilizației europeene, Islamul, incompetența și lașitatea oamenilor politici de stânga și de dreapta la grămadă, distrugerea masivă a sistemului de învățământ, aspectul destructor al progresului sau mișcările feministe qu’Alain Finkielkraut éreinte au passage en les accusant d’être de mauvais joueurs d’un nouveau type : avant, le mauvais joueur refusait de reconnaître qu’il a perdu, les mouvements féministes d’aujourd’hui refusent de reconnaître qu’ils ont gagné… et en assumer les conséquences.

Nombreux sont les sujets d’extrême importance et brûlants pe care ași vrea să le evoc aici, convins că sunt utile unei societăți românești care, de bucurie că i s-a deschis ușa Europei, refuză să vadă că a intrat într-o casă care arde și că gălețile cu apă sunt mai utile decât steagurile.

Ar fi multe de spus despre felul în care autorii, Alain Finkielkraut și Elisabeth de Fontenay pun în discuție ideea de progres, ou de la façon dont meurt une civilisation lorsqu’elle accepte de perdre sa langue. Je me contente d’évoquer une autre idée qui donne à réfléchir. A la façon de ceux qui, à cause des arbres, ne voient pas la forêt, din cauza închisorilor și a penuriei, din cauza a tot ce societățile din estul Europei au îndurat pe pielea lor și  a ceea ce societățile din vest deplângeau speriate că li s-ar putea întâmpla și lor, nous ne sommes pas à même de comprendre la vraie nature d’une société totalitaire, ce qui la définit en profondeur, anume convingerea că deține binele absolut. Alain Finkielkraut are cutezanța să afirme, ceea ce unii dintre dumneavoastră știu, poate, à savoir que « les bourreaux » des ex démocraties populaires n’étaient pas d’affreux méchants loups, au contraire.

Ils nous voulaient le bien numai că erau atât de convinși că dețin binele absolut, stabilit științific, încât societatea pe care au instituit-o non seulement qu’elle était invivable mais elle-même n’était pas viable. Là où le bat blesse c’est que telle qu’elle était ea permitea societății occidentale să fie democrată pentru că se îndoia de adevărul ei, par peur de celui de l’adversaire. Prăbușirea sistemului sovietic a dat societății de tip capitalist o asemenea siguranță de sine încât există pericolul de-a deveni ceea ce se va putea numi „o democrație totalitară”.

Si nous n’en sommes peut-être pas encore là, c’est justement, parce qu’une poignée d’intellectuels osent encore avancer « en terrain miné », cu condiția, totuși, ca ideile lor să poată ajunge la dumneavoastră, de unde schepsisul acestei cronici.

 

 

Virgil Tanase - Cronica bilingva N° 119. Cronică « en terrain miné »
320

Facebook comments