Criza catalană şi vocea "palidă" a raţiunii

2010-07-10t200142z_635587580_gm1e67b0b6y01_rtrmadp_3_spain_0.jpg

Manifestatie în favoarea independentei în Catalonia
Manifestatie în favoarea independentei în Catalonia
Image source: 
credit foto: rfi.fr

"Adio Spania!" se putea citi pe numeroase pancarte luni 11 septembrie, de ziua naţională a Cataloniei. O manifestaţie masivă, la Barcelona, în favoarea independenţei accentuează tensiunile dintre guvenul de la Madrid şi Catalonia. Mai poate fi auzit oare, în acest context, glasul raţiunii?, se întreabă un editorialist în cotidianul francez Le Monde. O înfruntare cu consecinţe negative şi pentru Spania şi pentru Europa pare programată în contextul referendumului la care sunt invitaţi catalanii pe întîi octombrie, pentru a se exprima în privinţa independenţei.

Pentru separatiştii catalani ziua de întîi octombrie ar trebui să fie sinonimă cu apariţia unui nou stat pe harta Europei. Puterea centrală nu şi-a modificat poziţia şi declară scrutinul ilegal. Intre cele două părţi dialogul este practic absent şi prevalează logica înfruntării, scrie Le Monde. In urmă cu cinci ani aspiraţiile separatiste nu erau atît de puternice, dar, mai arată cotidianul francez, dreapta condusă de Mariano Rajoy a anulat parţial statutul de autonomie al Cataloniei.

Ceva absurd se petrece în Spania, sub ochii întregii Europe: cresc resentimentele catalanilor împotriva Spaniei şi ale spaniolilor împotriva Cataloniei. Analistul francez Bernard Guetta constată că întreaga Europă intră într-o zonă de turbulenţe odată cu această criză internă spaniolă. El remarcă de fapt o tendinţă generală: Uniunea Europeană nu dă semne că s-ar întări (dovadă Brexit-ul) iar statele dau semne de slăbiciune crescîndă.

Dacă Madridul ar fi dat dovadă de mai mare abilitate, poate că astăzi s-ar fi auzit mai clar şi vocea catalanilor care preferă să rămînă în cadrul statului spaniol. Aceşti catalani par a fi devenit însă, în prezent, ostaticii unei mişcări separatiste extrem de viguroasă, care îi califică drept "trădători" pe cei care nu au devenit fanatici ai independenţei.

Dezbaterea ia amploare, în prezent, pe această temă, în Spania unde există şi voci care spun că o reconciliere este încă posibilă. Eu însumi am început să le pun întrebări în acest sens prietenilor mei spanioli, şi aş vrea să evoc aici reflecţiile profesorului Evelio Miñano Martinez, care predă literatura franceză la Universitatea din Valencia dar este pasionat şi de limba şi literatura română. "Putem imagina o nouă organizare teritorială, spune el, pentru că noi şi catalanii avem multe lucruri în comum, de ce să renunţăm la ceea ce ne uneşte şi ne asemănă? Avem nevoie de un efort de generozitate şi de maturitate colectivă pentru a recunoaşte diferenţele dintre noi dar şi pentru a ajunge la noi raporturi de echitate. Iar dacă Spania nu este capabilă să facă acest efort, de o parte şi de alta, ei bine cred că ne vom îndrepta atunci spre un dezastru".

Sunt deci cuvintele unui spaniol care este şi un european convins, Evelio Miñano Martinez, care mai adaugă: “Unii vor considera că este un lucru rău, dar eu cred că pluralitatea culturală actuală din Catalonia reprezintă un atuu. Nu am crezut niciodată în identităţile pure, şi mă întreb unde este problema, de ce nu poate fi cineva în acelaşi timp şi catalan şi spaniol? De ce să nu facem parte dintr-un stat care reuneşte culturi şi limbi diferite?"

Iată cuvinte care ţin de ceea ce numea Le Monde "vocea raţiunii". Criza catalană nu este una spaniolă, ea se anunţă ca o nouă criză europeană, şi mă întreb, personal, de ce nu a fost mai clară vocea raţională a Europei, în ultimii cinci ani, de cînd s-a accelerat de fapt mişcarea separatiştilor catalani. Fascinaţia pentru "identităţile pure", cum spune profesorul Martinez, nu este de loc benefică pentru valorile civilizaţiei şi ale democraţiei, ba chiar trezeşte amintiri dureroase.  

 

 

 

 

 

 

118

Facebook comments