Două mari festivaluri dau tonul verii culturale în Franţa

aix.jpg

Image source: 
credit foto: Festival Aix-en-Provence

În Franţa încep săptămîna aceasta două mari festivaluri estivale, cel de operă de la Aix-en-Provence, pe data de 3 iulie, şi cel de teatru de la Avignon, pe 6 iulie. Festivalul de operă este cel care dă tonul şi se va desfăşura pînă pe 22 iulie, cu tematici legate de ideea de libertate.

Directorul festivalului de la Aix-En Provence, Bernard Foccroulle, semnează un editorial în care îşi justifică în felul următor opţiunile de anul acesta: "Într-un moment al istoriei cînd valorile de libertate şi de democraţie sunt contestate şi combătute cam peste tot în lume, nu este inutil să facem să răsune opere în toată forţa lor, să sondăm încărcătura emoţională şi critică din ele şi să ne punem întrebări în legătură cu pertinenţa şi actualitatea lor". Iată deci o dimensiune politică a festivalului, care se regăseşte în montarea unor opere precum "Don Giovanni", "Carmen", "The Rake’s Progress" şi "Pinochio".

"Pinochio" deschide festivalul, pus pe muzică de belgianul Philippe Boesmans şi montat de Joël Pommerrat. Fabula lui Pinochio este o poveste iniţiatică, mai spune directorul festivalului, o reflecţie asupra faptului că nu ne naştem liberi ci devenim liberi cu multe eforturi. Şi principalele personaje din celelalte opere sunt, fiecare în felul său, în căutarea unui ideal de libertate. Carmen din opera cu acelaşi nume, mai ales ca femeie, este prin excelenţă o ardere în căutarea unei libertăţi căreia îi împinge limitele pînă la sacrificiu.

Festivalul internaţional de artă lirică de la Aix-en-Provence a fost creat în 1948 şi este una dintre marile manifestări ale genului în Europa. El întreţine o afinitate specială cu Mozart, ceea ce se vede şi anul acesta prin "Don Giovanni." Două nume importante au contribuit la noua montare a acestei celebre opere, dirijorul Jérémie Rhorer, emerit mozartian, şi regizorul Jean-François Sivadier.

Aix-en-Provence, oraş care dispune de un patrimoniu arhitectural excepţional, este luat cu asalt în iulie de amatorii de artă lirică, obişnuiţi deja cu spectacolele în aer liber din curtea Palatului Episcopal. Cum uneori însă tenorii şi sopranele sunt în situaţia de a concura cu Mistralul, vîntul care bate din cînd în cînd în Provenţa, oraşul s-a dotat şi cu un impozant spaţiu acoperit, Marele Teatru al Provenţei, construit în 2007.

Conceput de doi arhitecţi italieni, Vittorio Gregotti şi Paolo Colao, acest edificiu a devenit o veritabilă emblemă a Provenţei, cu atît mai mult cu cît el evocă volumul şi culorile unui alt simbol, Muntele Sainte-Victoire, aflat nu departe de oraş. Această regiune a Provenţei este una a simbiozelor artistice. Unul dintre părinţii picturii moderne, Paul Cézanne, s-a născut la Aix-en-Provence şi a captat în numeroase tablouri silueta şi magia Muntelui Sainte-Victoire. Şi tot la Aix-en-Provence s-a născut unul dintre cei mai mari scriitori francezi, Emile Zola.