Preşedintele Donald Trump la Riyadh : “Eliminaţi extremiştii islamişti”

Presedintele Statelor Unite, Donald Trump cu Rex Tillerson în dreapta sa, 20 mai, Riyadh, în compania Regelui Salman si oficiali sauditi

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump a încurajat duminică liderii lumii arabe să se unească pentru a învinge « extremismul islamist ». Seful Casei Albe s-a aflat în week-end la Riyadh, capitala Arabiei Saudite în cadrul primei vizite externe de la preluarea mandatului.

Discursul preşedintele Donald Trump a fost unul foarte aşteptat şi asta pentru că pe întreaga campanie prezidenţială de anul trecut, el nu a încetat să atace musulmanii. 50 de lideri ai lumii arabe au venit pentru a-l asculta pe preşedintele american.

Acesta a invitat musulmanii să se unească în faţa ameninţării islamiste şi să se plaseze în prima linie a luptei contra terorismului. "Este vorba de o bătălie între criminali barbari care încearcă să eradicheze viaţa umană şi oamenii de religii", a declarat liderul american. 

El a sfătuit naţiunile din Orientul Apropiat să se sprijine între ele, să nu aştepte ca puterea americană să elimine acest inamic în locul lor: "Naţiunile din Orientul Apropiat trebuie să decidă ce viitor doresc pentru ele, este o alegere pe care America nu o poate lua pentru voi. Un viitor mai bun este posibil : printr-o vânătoare de terorişti şi extremişti. Eliminaţi-i din lăcaşurile voastre de cult, din comunităţi, din locurile sfinte, de pe acest Pământ. Nu suntem aici pentru a da lecţii, nu suntem aici pentru a vă spune cum trebuie să traiţi, ce trebuie să faceţi sau cum să vă rugaţi. Dar, nu putem învinge acest rău decât dacă forţele binelui sunt unite şi puternice. Această bătălie, a adăugat Donald Trump, este una contra terorismului la scară planetară. Dar calea spre pace debutează aici, pe acest pământ”.

Preşedintele Statelor Unite a promis în timpul campaniei electorale că va interzice musulmanilor să intre în Statele Unite. La începutul mandatului, a încercat, prin decret, să interzică intrarea pe sol american a cetăţenilor din 7 ţări musulmane. Arabia Saudită nu făcea parte dintre ele. Decretul a fost blocat însă în justiţie.

Arabia Saudită este prima escală dintr-un turneu de 9 zile a lui Donald Trump, prima vizită de la preluarea mandatului, pe 20 ianuarie. Turneul cuprinde Israel şi Cisiordania pe 22-23 mai, la Vatican se va afla pe 24 mai, în Belgia va participa la summitul NATO iar pe 25 mai se va întâlni cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Între 26 – 27 mai se va afla în Italia pentru întâlnirea G7.