Pascal Bruckner şi conceptul de "islamofobie": denunţarea unei manipulări

bruckner.jpg

Pascal Bruckner
Pascal Bruckner
Image source: 
credit foto: France24

Marxismul depăşit de istorie, după ce şi-a pierdut sprijinul proletariatului, a continuat lupta împotriva capitalismului luîndu-şi ca aliat islamul. Este doar una din concluziile unei cărţi apărută în Franţa sub semnătura lui Pascal Bruckner, o carte care a atras atenţia mediilor de informare, cu atît mai mult cu cît eseistul francez a acordat mai multe interviuri pentru a-şi argumenta teza.

"Rasismul imaginar" se intitulează acest eseu incisiv apărut la Editura Grasset, şi în care Pascal Bruckner denunţă ambiguităţile unor termeni şi laşitatea unor politicieni. Sub focul critic se află în primul rînd conceptul de "islamofobie". In Franţa, dar şi în alte ţări occidentale, s-a ajuns la un fel de situaţie sufocantă: cum îndrăzneşti să critici de exemplu religia musulmană rişti să fi acuzat de islamofobie sau chiar de rasism şi de incitare la ură.

Pascal Bruckner nu neagă faptul că uneori musulmanii sunt victime ale urii, ceea ce denunţă fără echivoc. În acelaşi timp, însă, el arată cum a fost folosită acuzaţia de islamofobie, cu o mare abilitate de altfel, pentru a bloca orice critică adusă islamului. Toate religiile trebuie să fie trecute prin filtrul critic, consideră Pascal Bruckner. Catolicismul, iudaismul au fost abordate critic la timpul lor. Mai greu stau însă lucrurile cu islamul, aceasta şi datorită faptului că islamul a beneficiat de complicitatea unei anumite stîngi radicale şi dogmatice, mai precis a islamo-stîngiştilor.

În ultimii 30 de ani, declară într-un interviu Pascal Bruckner, o anumită stîngă visceral anti-capitalistă a pierdut aproape tot: sprijinul Uniunii Sovietice odată cu dispariţia acesteia, sprijinul lumii a treia odată cu ofensiva globalizării, dar mai ales sprijinul unei baze revoluţionare întrucît proletariatul s-a "îmburghezit", şi-a modificat profilul, şi-a pierdut "conştiinţa de clasă" de altădată.

Această stîngă radicală şi-a găsit însă un "proletariat de substituţie", adică o nouă clasă considerată oprimată, formată din masele de imigranţi, mulţi dintre ei provenind din lumea arabă şi musulmană. Iar islamul a fost considerat ca fiind "religia oprimaţilor", deci i s-a conferit un statut care nu permite nici o critică.

Acest mecanism este denunţat, cu argumente pe cît de curajoase pe atît de limpezi de Pascal Bruckner. El consideră că toate sistemele religioase trebuie să fie supuse unui examen critic, şi cu atît mai mult islamul într-un moment cînd este instrumentalizat de fanatici. Pascal Bruckner mai denunţă o anumită cultură a "scuzelor" instalată treptat în Franţa. Unii încearcă, de exemplu, să explice crimele comise de terorişti prin faptul că musulmanii ar fi dispreţuiţi şi exploataţi de către occidentali…

Pascal Bruckner denunţă cu vehemenţă toate aceste derive, dar nu uită să citeze din lucrările unor intelectuali musulmani precum romancierul şi eseistul algerian Kamel Daoud. Acesta din urmă, în cronicile pe care le publică în Franţa, avertizează fără încetare că orice pact cu islamul radical va fi dezastruos pentru societăţile democratice. Kamel Daoud explică într-un articol publicat în revista Le Point, oarecum în stilul precis al lui Pascal Bruckner, de ce islamul nu are nevoie de cetăţeni ci de credincioşi.

Motivul este simplu: un cetăţean gîndeşte, vrea să se exprime liber, este recalcitrant, face grevă, se poate chiar revolta. In timp ce credinciosul se supune şi de fapt trăieşte în altă lume, cu gîndul la Paradis…