Facebook şi Google se aliază cu presa din Franţa ca să combată informaţiile false

facebook_google_crosscheck.jpg

Image source: 
Facebook

Campania electorală din Franţa pentru prezidenţialele din aprilie-mai şi legislativele din iunie, se apropie cu paşi repezi. Ca să nu fie « poluate » dezbaterile cu informaţii false – sau « fake news » - aşa cum s-a întâmplat la recentele alegeri americane şi la referendumul privind Brexit-ul, o serie de medii de informare francez s-au aliat cu Facebook. Obiectivul afişat este limitarea circulaţiei acestor informaţii false.

Printre cele 8 medii de informare din Franţa care s-au aliat cu Facebook figurează grupul France Médias Monde - din care fac parte RFI şi France 24 – dar şi ziarul Le Monde, revista L‘Express, agenţia France Presse şi televiziunea de ştiri BFM.

Pusă sub presiune, incitată să combată mai bine informaţiile false – sau « fake news » cum li se mai spune – după ce a fost considerată drept un element marcant al recentei campanii electorale din SUA, reţeaua de socializare creată de Mark Zuckerberg a instaurat încă din decembrie în America un dispozitiv în colaborare cu 5 medii de informare de acolo. După Franţa, Facebook plănuieşte să-şi continue colaborare cu alte ţări, următoarea pe listă fiind Germania.

Concret, Facebook le va permite utilizatorilor să semnaleze o informaţie pe care aceştia o consideră falsă. Toate informaţile astfel semnalate vor fi reunite într-un portal la care au acces partenerii media. Aceştia vor putea apoi verifica respectivele informaţii. Dacă cel puţin două medii de informare, două publicaţii deci, stabilesc că respectivul conţinut este fals atunci el va fi semnalat utilizatorilor Facebook cu un drapel care va aminti că doi « fact-checkers » au pus sub semnul întrebării veracitatea informaţiei respective. Dacă utilizator Facebook va dori să dea mai departe acest conţinut « dubios », un mesaj îl va alerta. In plus, un astfel de conţinut neveridic nu va putea fi exploatat publicitar. In fine, algoritmul Facebook care le distribuie automat conţinuturi diverşilor utilzatori ai reţelei va putea reduce circulaţia acestor « fake news ».

CrossCheck, unealta Google pentru a combate « fake news »

Intr-un comentariu ce se aseamănă însă mai degrabă cu o justificare, directorul ziarului Le Monde explică de ce a ezitat până să accepte această colaborare. « Oare acest lucru nu revine a da ocazia reţelei de socializare de a nu face treaba care-i revine, aceea de a vâna ştirile false ? A accepta această formulă, oare nu-i va permite reţelei să iasă basma curată şi să-i faciliteze comunicarea ? » Tot atâtea întrebări care au fost în cele din urmă abandonate pentru a avansa spre mai mult pragmatism. Cele opt medii de informare angajate în această operaţiune insistă însă pe caracterul ei experimental. Un prim bilanţ va fi făcut peste două luni dar déjà se presupune că treaba în comun va fi prelungită.

In paralel cu această colaborare Facebook cu opt medii de informare din Franţa, reţeaua First Draft News în colaborare cu Google va lansa la sfârşitul lunii situl « CrossCheck ». 16 redacţii partenere – printre care din nou AFP, Le Monde, France Médias Monde şi France Télévisions – vor colabora pentru a identifica şi verifica conţinuturi care circulă on-line – ştiri, fotografii, videouri sau comentarii. Ca şi în cazul precedent, publicul este invitat să participe semnalând conţinuturi suspecte. O echipă de studenţi la jurnalism, formată de Google, va rezuma apoi şi va repune în context fiecare zvon, fotomontaj sau afirmaţie nefondată. Fluxul astfel creat va fi supervizat de agenţia France Presse. « Concurenţa între medii nu e de miză în cazul în care vine vorba să combatem dezinformarea şi manipularea. Intre post-adevăr şi complotism, trebuie să ripostăm împreună » se poate citi într-un comunicat AFP.

Facebook şi Google se aliază cu presa din Franţa ca să combată informaţiile false
919

Facebook comments