ONU - febrilitate diplomatică la înalt nivel

onu_432.jpg

Sediul ONU de la New York
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Săptămîna care începe este una foarte activă la sediul ONU de la New York unde se deschide cea de-a 71 adunare generală a organizaţiei şi unde sunt convocaţi şefii de stat sau de guvern din 193 de ţări. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon va prezida luni 19 septembrie primul summit onusian consacrat migraţiilor.

Potrivit experţilor ONU, pe ansamblul planetei 65 de milioane de persoane au fost obligate la exod din diferite motive: conflicte, persecuţii politice, sărăcie sau foamete. Dintre aceste 65 de milioane de persoane deplasate, 21 de milioane au statut de refugiat (sau îndeplinesc criteriile pentru a-l obţine). Peste 50 la sută dintre aceşti refugiaţi trăiesc în opt ţări: Libia, Iordania, Turcia, Iran, Kenia, Etiopia, Pakistan şi Uganda. In ciuda faptului că problema migranţilor a tulburat profund viaţa politică în Europa, doar 14 la sută dintre refugiaţi sunt de fapt găzduiţi în ţările bogate.

Liderii mondiali vor aborda deci problema devenită extrem de gravă, practic de la al doilea război mondial încoace niciodată lumea nu a fost confruntată cu o criză migratorie de asemenea proporţii. Marţi 20 septembrie preşedintele american Barack Obama va rosti un discurs pe această temă, el îşi va invita de fapt omologii, mai ales din emisfera prosperă a nordului, să primească mai mulţi refugiaţi şi să le ofere condiţii mai bune în materie de educaţie, locuri de muncă, integrare. De notat în paranteză totuşi că Statele Unite nu s-au remarcat în ultimii ani prin primirea refugiaţilor care vin din Siria, conflict a cărui undă de şoc afectează în special Europa.

Cele 193 de ţări reunite la New York ar urma să semneze un "pact mondial" pentru a-şi repartiza efortul în materie de persoane deplasate şi refugiaţi, dar în proiectul de declaraţie finală nu figurează nici un obiectiv cifrat. ONU, ne informează Agenţia France Presse, va lansa cu această ocazie şi o campanie mondială împotriva xenofobiei.