François Hollande în România : mizele unei vizite de stat

hollande_iohannis.jpg

Klaus Iohannis, presedintele României, la palatul Elysée la invitatia omologului sàu francez François Hollande în februarie 2015
Klaus Iohannis, presedintele României, la palatul Elysée la invitatia omologului sàu francez François Hollande în februarie 2015
Image source: 
AP/Remy de la Mauviniere

François Hollande, preşedintele Franţei, începe luni o vizită de stat de două zile în România. Agenda discuţiilor pe care le vor purta liderul de la Paris și omologul său român Klaus Iohannis este extrem de încărcată, atât din punct de vedere politic cât şi economic sau cultural.

François Hollande şi Klaus Iohannis vor căuta în primul rând să-şi coordoneze poziţiile pe marile dosare europene înaintea Consiliului european informal de vineri de la Bratislava. Brexit, problema migranţilor, viitorul construcţiei europene, imigraţia – crizele cu care se confruntă Europa sunt numeroase. Hollande îşi încheie astfel la Bucureşti un ciclu de intense consultări europene.

Francezii caută o convergenţă a liniilor în domeniile securităţii frontierelor, a apărării europene dar şi a promovării intereselor tinerilor europeni. Tot atâtea sectoare în care nu ar urma să existe probleme cu Bucureştiul întrucât la Paris se apreciază faptul că « România are ambiţia de a se implica în marile dosare europene. Relaţia dintre Franţa şi România ilustrează Europa pe care ne-o dorim pentru mâine: o Europă a investiţiilor, a tehnologiilor de viitor şi a securităţii » se notează la Elysée. Oficialii francezi salută în acest context decizia Bucureştiului de a accepta în cele din urmă cotele de refugiaţi decise de Bruxelles după ce, într-o primă etapă, România a fost defavorabilă acestei opţiuni.

Bucureştiul speră într-un semnal pozitiv de la Hollande în dosarul Schengen

Nu va lipsi de pe agenda discuţiilor de la Bucureşti nici dosarul Schengen. « România a făcut eforturi considerabile pentru a combate corupţia, crima organizată şi pentru a-şi apăra frontierele şi, în plus, a adoptat PNR - registrul de nume al pasagerilor curselor aeriene – necesar pentru a combate mai eficient terorismul » subliniază Parisul. Surse oficiale franceze care salută deci « progresele realizate de România » dar reamintesc că « decizia privind aderarea la Schengen nu depinde doar de Franţa ci se ia într-un cadru european mai larg ». La Bucureşti se speră totuşi « într-un semnal pozitiv din partea preşedintelui Hollande în dosarul Schengen » estimându-se că « participarea României la acest spaţiu de liberă circulaţie nu poate fi decât benefică tuturor ».

O cooperare economică fructoasă care mai poate fi ameliorată

Schimburile comerciale franco-române au tot crescut în ultimul deceniu pentru a depăşi în 2014 cifra de 6,8 miliarde de euro, cu 5 procente mai mult decât în anul precedent. Franţa este astfel al patrulea partener comercial al României. Peste 8 mii de societăţi franceze, însumând un capital investit de două miliarde şi jumătate de euro, sunt instalate în România. Telecomunicaţiile, construcţiile, distribuţia de apă şi gaze sunt doar câteva din sectoarele cele mai importante ale cooperării economice dentre România şi Franţa.

O cooperare fructoasă aşadar care mai poate fi însă ameliorată, domeniul economic fiind unul prioritar în Foaia de parcurs actualizată a Parteneriatului strategic. “Există mai multe proiecte de investiţii în infrastructuri şi energie” spunea în urmă cu doar trei luni preşedintele François Hollande cu ocazia vizitei la Paris a premierului Dacian Cioloş.

Cu ocazia vizitei de stat efectuate acum în România, liderul de la Paris va fi însoţit de un grup de circa 30 de oameni de afaceri, “o cifră foarte mare pentru o deplasare în Europa” se subliniază în anturajul preşedintelui francez. Respectivii patroni sunt dealtfel invitaţi să participe la forumul economic organizat marţi dimineaţa pe tema “Parteneriatele franco-române de viitor”. François Hollande va inaugura cu ocazia vizitei sale de acum şi uzina Airbus Helicopters din Braşov-Ghimbav, sperându-se ca acest parteneriat să urmeze modelul reuşitei Dacia-Renault. Investiţia totală în acest nou proiect se ridică la aproape 56 de milioane de euro, în majoritate de la partea franceză. Ajutorul de la statul român se ridică la circa 5 milioane de euro.

Sezonul cultural 2018-2019, temă pe agenda discuţiilor Hollande-Iohannis

Parteneriatul strategic franco-român, semnat în 2008, a cărui foaie de parcurs a fost actualizată în 2015 şi anul acesta, prevede nu în ultimul rând, sezonul cultural franco-român încrucişat, programat în perioada 2018-2019 cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Tema va fi abordată de preşedinţii Hollande şi Iohannis iar numele celor doi comisari respectivi ar putea fi anunţaţe cu această ocazie.