Michel Barnier: "Domnul Brexit" al Uniunii Europene

2010-01-13t192104z_352862523_gm1e61e09bf01_rtrmadp_3_eu-commission_0_0.jpg

Michel Barnier
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Francezul Michel Barnier, un "veteran" al instituţiilor europene, a fost desemnat săptămîna aceasta să se ocupe de negocierile de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Agenţia France Presse dar şi presa franceză consideră că prin această numire Bruxelles-ul transmite şi un anumit mesaj Londrei.

Umorul britanic este proverbial, dar există, s-ar părea, şi unul bruxellez, destul de redutabil. Cel puţin aşa crede cotidianul Libération care aminteşte că Michel Barnier este prea puţin anglofil, că nu vorbeşte prea bine limba engleză şi că nu prea este iubit în Marea Britanie. Poate că şi din această cauză preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a desemnat pe Michel Barnier pentru această delicată misiune.

Agenţia France Presse notează într-un depeşă că demnitarul francez a fost întotdeauna “oaia neagră” a financiarilor de la Londra, a celor care văd lumea prin prisma intereselor pe care le are “the City”. In vîrstă de 64 de ani, născut în Savoya, om de dreapta (dar cu nuanţa că este un gaullist social), competent şi tenace, Michel Barnier este un om respectat şi în Franţa şi în Europa, chiar dacă unii pot să-l deteste pentru ardoarea cu care îşi apără convingerile.

Intre 2009 şi 2014 acest înalt funcţionar european a dus la bun sfîrşit o misiunea dificilă, aceea de pune bazele unei Europe bancare şi de a impune reguli comune fără precedent în finanţele europene. Este mai mult ca sigur, scrie Libération, că Michel Branier va conduce negocierile legate de Brexit cu un imperativ în minte: acela de a materializa divorţul astfel încît el să fie favorabil Uniunii Europene. Ceea ce înseamnă că francezul va face tot posibilul pentru a nu permite Marii Britanii să iasă din Uniune păstrînd însă o sumă de avantaje. Citez din Libération: "Pentru Barnier nu se pune problema sacrificării instituţiilor europene numai ca să i se facă plăcere unei ţări care şi-a tras singură un glonte în picior.”

Londra a reacţionat laconic la această numire punînd accentul pe necesitatea unei bune pregătiri a negocierilor, astfel încît ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se facă “în ordine”.