Comemorări cu mesaje diferite iar uneori diametral opuse

2016-05-29t101437z_388251531_lr1ec5t0sg21c_rtrmadp_3_ww1-century-verdun-merkel-hollande_2.jpg

François Hollande şi Angela Merkel la Verdun, duminică 29 mai 2016
Image source: 
credit foto : rfi.fr

Franţa şi Germania au comemorat împreună, printr-o serie de gesturi simbolice, trecerea unui secol de la bătălia de la Verdun, una dintre cele mai sîngeroase bătălii din anii primului război mondial şi în general din istoria militară a omenirii. In acelaşi timp, la Istanbul, autorităţile turce au celebrat cu fast şi sute de mii de participanţi trecerea a 563 de ani de la căderea Bizanţului. Sigur, între cele două celebrări nu există nici o legătură specială, decît faptul că au avut loc în aceeaşi zi, duminică 29 mai. Totuşi, maniera în care ele au fost concepute dau de gîndit.

Imposibil să nu vedem, în cele două momente comemorative, două maniere diferite de a aborda istoria şi de a concepe raporturile cu memoria. La Verdun, francezii şi germanii au lansat un mesaj de pace şi de reconciliere în jurul unei mari idei: construcţia europeană. La Instanbul, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ţinut să arate lumii că Imperiul Otoman nu este mort şi că actualul regim de la Ankara va face tot posibilul pentru a-l reînvia, sub o altă formă, dar cu aceleaşi intenţii hegemonice.

Aniversările şi comemorările oficiale, celebrările şi festivităţile memoriale există, s-ar putea spune, dintotdeauna, iar organizarea lor şi perpetuarea lor nu este niciodată nici inocentă şi nici lipsită de dedesubturi politice. Intre faptele istorice şi semnificaţia pe care le-o conferă comemorările, există o relaţie complexă, în care se amestecă şi prezentul şi viitorul, şi ideologiile şi ambiţiile politice. Cum istoria se rescrie periodic, şi comemorările unor evenimente istorice îşi modifică forma dar mai ales mesajul.

Bunul simţ ne spune că aceste ceremonii şi festivităţi au sens dacă îşi asumă în acelaşi timp cu conservarea memoriei misiunea de a transmite un mesaj de înţelepciune, de pace, de efort colectiv pentru ca ororile trecutului să nu se mai repete. Preşedintele francez François Hollande şi cancelara germană Angela Merkel, aflaţi duminică 29 mai la Verdun, au transmis un astfel de mesaj. Tările noastre s-au lăsat antrenate în urmă cu o sută de ani într-un război teribil, care a schimbat de fapt faţa Europei şi chiar a lumii, au spus, în mod indirect, cei doi lideri. 300 000 de soldaţi francezi şi germani au murit între februarie şi decembrie 1916 numai aici, le Verdun, dîndu-şi viaţa de bună voie, convinşi că îşi fac datoria faţă de patrie. Astfel de orori nu mai trebuie să se repete, iar cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut pentru ca astfel de situaţii absurde şi sîngeroase să nu mai reapară este să continuăm construcţia europeană.

Iată, oarecum rezumat, mesajul celor doi lideri şi al celebrărilor de la Verdun, unde nu au lipsit nici elemente de spectacol. La un moment dat în jur de 3400 de tineri francezi şi germani şi-au făcut apariţia, alergînd, printre crucile soldaţilor înmormîntaţi la Verdun, într-un fel de tentativă de a omagia viaţa în ciuda morţii, şi pentru a spune că noile generaţii nu rămîn indiferente la destinul celor din anii primului război mondial. Acest moment a fost cu atît mai încărcat de simboluri cu cît regizorul operaţiunii a fost cineastul german Volker Schlöndorff.

In totală discordanţă cu sobrietatea şi cu caracterul pacifist şi umanist al acestui mesaj, la Istanbul, autorităţile turce au oferit un cu totul alt spectacol: reconstituirea în trei dimensiuni a cuceririi fostului Constantinopol. Intreaga celebrare a fost concepută pentru a exalta o anume mîndrie naţională şi un anumit spirit militarist. Suntem aici, la porţile Europei, suntem puternici şi avem un cuvînt de spus, nu renunţăm la sfera noastră de influenţă şi ne vom educa copiii în spiritul revanşei istorice.

Cam acesta este mesajul care ar putea fi dedus din modul în care Recep Tayyip Erdogan a organizat întreaga zi comemorativă de la Istanbul. El a şi pronunţat de altfel cuvinte destinate să sune ca un avertisment în urechile liderilor europeni. “Pînă în 2023 vom face din ţara noastră care este moştenitoarea fostului om bolnav al Europei de acum un secol una din cele zece mari economii mondiale”, a spus preşedintele turc. Nu ambiţiile sale economice sunt suspecte, ci nostalgiile sale imperiale. Inainte de izbucnirea primului război mondial Imperiului turc i se spunea "omul bolnav al Europei", şi de altfel Imperiul Otoman s-a şi prăbuşit în contextul acestei prime conflagraţii mondiale. Erdogan vrea însă să le insufle copiilor turci sentimentul că sunt strănepoţii lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, şi că au deci datoria de a-i continua "opera".

Imposibil, cel puţin pentru mine, de identificat în această atitudine vreun mesaj de pace. Cum nici în celebrarea căderii Constantinopolului, de fapt una dintre cele mai mari înfrîngeri militare ale creştinătăţii, nu poate fi captat vreun ecou amical sau reconciliator.