Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (78)

dany_0.jpg

Scriitorul haitian Dany Laferrière primit la Academia Franceza
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

« Cave canem » Împreună cu scriitorul Virgil Tănase descifrăm în continuare resorturile ascunse ale reformelor legate de ortografie şi de limbă. Atît în Franţa cît şi în România iniţiativele de aceste gen au suscitat polemici şi multe interogaţii…

Nu-ncape îndoială : Academia franceză şi Ministerul francez al învăţământului, ca să nu spun ministrul, ne voient pas les choses d’un même œil et une nouvelle controverse les oppose sur la place publique. Ce dernier reproche à la vénérable institution qu’elle porte sur le monde un regard poussiéreux. Academia răspunde că de bine de rău, cum necum, ea stă-n picioare de aproape patru sute de ani în timp ce miniştrii sunt pleavă şi pulbere şi-i suflă vântul. L’autre jour, le ministre propose de réfléchir à une simplification de l’orthographe – la dernière tentative, d’il y a une trentaine d’années, a fost abandonată după numai câteva luni de la publicatea decretelor transmise educaţiei naţionale, editurilor şi instituţiilor de stat.

Am trăit, pe vremuri, când eram şcolar, o asemenea reformă a ortografiei. Pe-atunci, fără să ne spună nimeni, car rares étaient ceux qui osaient s’opposer aux initiatives d’un état totalitaire, am simţit cu toţii, aşa prunci şi cruzi la minte cum eram, că schimbarea ortografiei era o altă formă a ocupaţiei ruseşti, Kremlinul cu stea în frunte vrând să ne facă să credem că suntem slavi, comme aujourd’hui d’autres veulent nous persuader que nous sommes les descendants de quelques « aliens » qui parlent l’esperanto de l’internet.

Şi ca nu cumva studiul latinei să ne dea cine ştie ce idei subversive, aceeaşi ocupanţi sovietici au scos din şcoli această limbă moartă dovedind astfel c-o socoteau foarte vie. Ni se spunea sus şi foarte tare că îndepărtarea latinei din şcoli se făcea în numele unei modernităţi, care pe atunci venea de la răsărit, şi că schimbarea ortografiei devait « démocratiser la langue », un principe que dénonce aujourd’hui l’Académie française, et qui consiste non pas à apprendre les subtilités de la langue à ceux qui ont du mal à s’en servir mais d’amputer celle-ci – luând tuturor dreptul de-a nu fi şchiopi, obligându-ne să gândim numai cât ne îngăduie gestul, un fel de-a vedea lucrurile limbii care-mi aminteşte de-un personaj din Gogol : Il y avait là aussi quelques offi­ciers anglais ! spune. Au début, nous avions du mal à communiquer, mais puis nous avons fait mieux connaissance et on se parlait couramment. Par exemple, tu leur montrais la bouteille ou un verre et ils comprenaient que tu voulais boire. Ou bien tu faisais pouf-pouf avec la main à la bouche et l'autre comprenait que tu avais envie de fumer une pipe. En général, leur langue est assez facile : en quelques jours nos marins comprenaient parfaitement l'anglais.

Cam aşa gândesc, pare-se, şi unii miniştri care, neînvăţând latina, n-au cum pricepe că schimbând ortografia nu schimbi natura limbii, româna ramânând tot română chiar scrisă pe ruseşte ca-n fosta republică sovietică moldovenească.

Nu am nici cea mai mică îndoială că o dată mai mult ministrul şi ministerul de pe rue de Grenelle vor trebui să dea înapoi, cum s-a-ntâmplat şi acum un an când era vorba să se scoată din clasele cinci-şapte studiul latinei – deşi armata roşie nu mai e ce-a fost odată et que le France ne semble pas menacée par une puissance étrangère, comme nous l’étions, nous, dans les années cinquante.

Après avoir qualifié, dans un premier temps, ceux qui s’opposaient à sa réforme de pseudointellectuels, băgând poate de seamă că printre aceştia se aflau nu numai trei foşti miniştri ai învăţământului de stânga şi de dreapta, dar şi cei mai iluştri reprezentanţi ai intelectualităţii franceze, ministrul învăţământului, acelaşi de azi, care nu se putea lăuda de-a avea de partea lui vreun nume mai răsunător, a fait amende honorable şi a lăsat baltă o reformă a colegiului care diminua ponderea limbilor vechi şi transforma câteva ore de istorie într-un fel de învăţământ cetăţenesc qui me rappelait, je ne sais pas pourquoi, învăţământul politic de mes années d’école qui ont commencé sans latin mais avec du russe et avec le manuel d’histoire d’un certain monsieur Roller, aujourd’hui relégué dans le musée des monstres du totalitarisme.

Ei da, avem şi noi, cei care stăm de partea limbilor mai vechi sau mai noi, bucuria de-a constata că miniştrii şi reformele lor şi puterea politică ai cărei unelte sunt trec ca apa şi că latina rămâne. Generaţia mea a văzut cu ochii că atunci când diferiţi Mihail Roller vor să ne scoată istoria din cap şi din programa şcolară, ei nu fac decât să ne-ntărească în convingerea că e ceva putred la mijloc, denunţându-şi mişelia prin însăşi înverşunarea lor : Canis sine dentibus vehementius latrat – ia te uită, latinii ăştia parcă vorbeau pe româneşte când ziceau pe limba lor  că, vedeţi dumnevoastră, « câine fără dinţi mai vehement latră » !

 

 
Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (78)