Michel Onfray: filozoful care deranjează şi nedumereşte

000_par7351835_0.jpg

Michel Onfray
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Filozoful Michel Onfray este autorul a două cărţi care apar practic în acelaşi timp în Franţa, şi relansează polemicile în jurul său. Mai ales că una dintre cărţi este dedicată islamului. Michel Onfray rămîne unul dintre cei mai prolifici şi interesanţi gînditori ai Franţei, iar multe dintre luările sale de poziţii suscită valuri de reacţii critice, uneori chiar isterice.

Stînga franceză şi gîndirea politică corectă în colimator

"Le miroir aux alouettes" se intitulează prima dintre aceste cărţi, un titlu suprinzător care, tradus în româneşte, dă "Oglinda cu ciocîrlii". Derutant, deci pentru cei care nu ştiu că în Franţa expresia indică un tip de capcană folosită de vînători pentru a atrage păsările pentru a le prinde apoi cu o plasă sau pur şi simplu pentru a le doborî cu puşca. Subtitlul cărţii explică puţin mai mult intenţiile autorului: "Principii ale ateismului social". In această carte Michel Onfray îşi povesteşte în mare parte parcursul de om care a pornit de jos, din sfera claselor defavorizate, pentru a se forma apoi, datorită şcolii republicane, şi a-şi găsi drumul de intelectual, scriitor şi filozof. El se şi răfuieşte oarecum cu lumea în această carte şi are cuvinte aspre în special faţă de "limba de lemn" şi "gîndirea politică corectă".

Citez din "Oglinda cu ciocîrlii": "Limba de lemn spune în general contrariul a ceea ce gîndeşte. Ea spune ceea ce gîndeşte în secret, printr-un fel de umor involuntar." Michel Onfray este necruţător cu aşa-numita "stîngă caviar", acea stîngă care cunoaşte mult mai bine cafenelele pariziene decît realităţile Franţei. Citez din nou: "Stînga pariziană, stînga mondenă, stînga caviar, stînga liberală (aceeaşi cu stînga caviar) se teme de popor; şi ca întotdeauna cînd intervine frica, ea detestă poporul."

Intr-un interviu acordat revistei Le Point, Michel Onfray explică foarte bine de ce este atît de critic cu stînga franceză, cînd el însuşi a fost întotdeauna de stînga (dar mai aproape de radicali decît de socialişti). El spune: "am fost un copil de oameni săraci şi am reuşit să-mi depăşesc condiţia, dar copiii de oameni săraci de astăzi nu o mai pot face, iată de ce sunt furios".

Merită poate să amintim că această "stîngă franceză" şi mai ales mediile de informare de stînga au început să-l atace masiv pe Michel Onfray din 2010 încoace, cînd a publicat o carte despre Freud. A fost şi momentul cîn Michel Onfray a trecut oarecum din spaţiul disciplinelor filozofice (el a creat, printre altele, o interesantă universitate populară în Normandia la Caen) în arena mediatică. Pentru faptul că a îndrăznit să dărîme un idol şi să conteste un mit (printre altele Onfray a încercat să demonstreze că psihanaliza are mai multe legături cu comerţul decît cu ştiinţa), din aceste motive deci filozoful a fost pur şi simplu pus la zid de numeroşi confraţi şi ciuruit cu anateme.

Noroc însă că în Franţa spaţiul mediatic este mai larg iar Michel Onfray a continuat să se exprime şi să contra-atace, nu fără unele riscuri însă pentru că multe dintre ziarele şi revistele care i-au deschis paginile sunt de dreapta… 

Coranul: un conţinut contradictoriu care poate fi interpretat în două sensuri

In prezent, însă, polemica este concentrată pe cartea sa despre Islam. In mod normal această carte trebuia să apară la sfîrşitul anului tercut, dar în urma atentatelor de pe 13 noiembrie Michel Onfray a preferat să amîne apariţia ei. Cartea se numeşte "A gîndi islamul" şi examinează de fapt raporturile dintre Franţa şi această religie.

Cartea este scrisă pe un ton polemic de la bun început, şi oricum a stîrnit noi polemici şi atacuri critice vehemente. "De multă vreme o mare parte a presei marcată de gîndirea politică corectă doreşte să mă desfiinţeze." Cu aceste rînduri deci începe cartea lui Michel Onfray despre Islam, o culegere de articole de fapt scrise în ultimii ani pe această temă.

Unele dintre analizele sale sunt extrem de interesante şi curajoase. De exemplu atunci cînd spune că în Coran figurează atît versete care îndeamnă la război şi violenţe, cît şi unele (dar mai puţine) care propovăduiesc pacea şi armonia. De unde concluzia că o "carte sfîntă" devine ceea ce fac din ea oamenii care o interpretează. Doctrină fără drept de apel pentru jihadişti, religie a păcii pentru musulmanii moderaţi.

Interesant este şi modul în care Michel Onfray disecă termenul de "islamofobie". Citez: "Islamofobie trimite, prin sufixul fobie la frică, dar a-ţi fi frică de islam nu înseamnă a detesta islamul." El dă aceste explicaţii pentru că, mai ales datorită ateismului său şi modului în care a analizat critic Coranul, a fost acuzat de islamofobie. Onfray însă acuză stînga de o islamofilie stupidă, întrucît ar pactiza cu forţe care detestă de fapt tot ce ţine de Occident, de la drepturile omului şi ale homosexualilor pînă la libertatea de expresie şi dreptul la insolenţă.

Michel Onfray critică deci actuala stîngă "islamofilă şi liberticidă", în contrast cu stînga istorică, adică acea stîngă care a lupta pentru libertatea totală de gîndire şi pentru eliberarea spiritului critic.

Mai puţin inspirat mi se pare însă Michel Onfray atunci cînd afirmă că Franţa ar promova o politică islamofobă, de exemplu prin faptul că s-ar fi angajat militar împotriva unor grupuri de musulmani. Michel Onfray crede de fapt că ar trebui găsit un teren de înţelegere chiar şi cu Organizaţia statul islamic, ceea ce rămîne punctul cel mai vulnerabil al cărţii sale. Unele dintre interogaţiile sale rămîn însă demne de interes, cum ar fi întrebarea pe care şi-o pune: de unde a găsit Franţa banii pentru a duce acum un război "fără sfîrşit" în Orientul Apropiat cînd nu de mult părea aproape de faliment financiar?

Sentimentul meu personal este că Michel Onfray începe să facă parte dintr-un grup, încă restrîns, de intelectuali tentaţi să accepte faptul că partida a fost deja pierdută în faţa islamului şi că tot ce-i rămîne de făcut Occidentului este să negocieze unele aranjamente cu el.