Lula da Silva: prăbuşirea unui idol

lula_bresil_garde_a_vue_corruption_rousseff_petrobras_0.jpg

Lula da Silva dupa interpelarea sa de catre politie
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Un nou episod al unui imens scandal politico-financiar şi-a transmis unda de şoc în întreaga Brazilie şi chiar peste hotare după ce la sfîrşitul săptămînii trecute poliţia l-a reţinut şi interogat pe fostul preşedinte Lula da Silva. Lula da Silva a lansat un apel către partizanii săi de a-l susţine prin manifestaţii de stradă.

Fostul lider al stîngii braziliene ştie probabil că apărarea cea mai bună este atacul. In prezent el este bănuit că ar fi profitat de largheţea companiei petroliere publice Petrobras în schimbul unor favoruri, după ce şi alţi oameni politici, din toate taberele de fapt, au intrat în colimatorul justiţiei sub acuzaţia de corupţie.

Mai mulţi magistraţi brazilieni au declarat între timp că intervenţia în forţă a poliţiei în cazul lui Lula a fost inutiă şi ţine de gesticulaţia mediatică. Interesatul a declarat între timp că s-a simţit ca un prizonier politic şi că este total nevinovat, dar în acelaşi timp a dat de înţeles că s-ar putea să se arunce din nou în lupta politică şi eventual să candideze la alegerile prezidenţiale de peste doi ani.

Popularitatea lui Lula da Silva a avut însă mult de suferit în ultimii ani, şi putem spune chiar că asistăm la prăbuşirea unui idol. Formaţiunea sa (Partidul muncitorilor) afişează un bilanţ catastrofal în materie de exercitare a puterii şi gestiune economică. Iar preşedinta Dilma Rousseff, persoana pe care Lula a desemnat-o ca succesor al său, este confruntată cu o procedură de destituire fiind bănuită şi ea de încălcarea unor reguli bugetare. Acest scandal intervine pe fond de mari probleme economice cu care se confruntă Brazilia, iar prosperitatea de care s-au bucurat milioane de brazilieni în anii cît s-a aflat Lula la putere este pe cale de evaporare rapidă.

Cu 30 de ani în urmă Brazilia întorcea pagina dureroasă a dictaturii, iar ascensiunea lui Lula fost sinonimă cu imense speranţe. Din nou, însă, pe fond de corupţie generalizată şi de recesiune, Brazilia este la încrucişare de drumuri şi însăşi democraţia braziliană pare că se află într-un moment de regres. Dacă Lula îşi pierde efectiv aura de om integru, întreaga stîngă latino-americană va intra într-o perioadă de doliu şi de îndoieli doctrinare.  

919

Facebook comments