Iniţiativă ruso-americană pentru încetarea focului în Siria

02122014_syrie_bilan_morts.jpg

Copil ranit de o bomba lansata de fortele guvernamentale la Alep
Image source: 
credit foto: France 24

La iniţiativa Rusiei şi a Statelor Unite, în Siria ar urma să intre în vigoare o încetare a focului sîmbătă la miezul nopţii, ceea ce ar crea o premisă credibilă pentru continuarea negocierilor de pace. Regimul de la Damasc şi-a dat acordul în această privinţă, la fel şi o parte dintre grupurile de rebeli care sunt angajate militar pe teren, precum şi forţele kurde siriene. Scepticismul rămînă însă destul de pronunţat în contextul complicat al crizei siriene, deşi faptul că ruşii şi americanii încearcă să coopereze pe tărîm diplomatic rămîne o veste bună.

Armistiţiu sau "mascaradă"?

In Franţa sunt unii comentatori care se întreabă oare cine păcăleşte pe cine pe fondul acestei anunţate încetări a focului, ruşii pe americani sau americanii pe ruşi? Mai sunt şi cei care spun că de fapt asistăm la o partidă de poker între cele două mari puteri, partidă care nu s-a terminat. Iar dacă ne gîndim mai bine, la masa de joc se mai află şi alte forţe, pentru că Turcia, Iranul, Arabia Saudită au şi ele interesele lor în Siria.

Un militant din opoziţia siriană declară, cuvinte reluate de Agenţia France Presse, că acest acord ruso-american este "o mascaradă". Un argument ar fi acela că miliţiile aliate regimului nu s-au angajat să respecte încetarea focului şi practic au dreptul să acţioneze în continuare. Evident, Organizaţia statul islamic nu intră în această ecuaţie, de altfel nimeni, pe teren, cel puţin pe faţă, nu negociază cu jihadiştii.

Liderii internaţionali recurg la obişnuitele fraze vagi pentru a comenta iniţiativa. La ONU, Ban Ki-moon vede în acest acord o speranţă pentru populaţia siriană. La Paris, noul ministru de externe Jean-Marc Ayrault salută acordul ca pe un pas "pozitiv" şi aşteaptă "punerea sa în aplicare". Europenii au însă motive să fie dezamăgiţi în acest context în primul rînd pentru că vocea lor nu prea are greutate diplomatică. Rusia este cea care a preluat iniţiativa, după ce a demonstrat pe teren, din punct de vedere militar, că regimul de la Damasc nu se va prăbuşi şi că nici un scenariu de pace nu va fi posibil fără să implice puterea reprezentată de Bachar al-Assad. Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întreţinut prin telefon cu mai mulţi lideri regionali săptămîna aceasta: cu regele Salman al Arabiei Saudite, cu preşedintele iranian Hassan Rohani, cu primul ministru israelian Benjamin Netaniahu.

O regiune a lumii în care războaiele sunt lungi

Marea întrebare este deci dacă o adevărată deschidere spre pace este posibilă, dacă protagoniştii sunt destul de obosiţi de război, după un bilanţ care acum este de 370 000 de morţi, pentru a accepta calea diplomaţiei.

In materie de durată, războaiele din Orientul Apropiat sunt în general destul de lungi. Cel sirian durează de cinci ani, dar cel dintre Irak şi Iran a durat aproape nouă ani, între septembrie 1980 şi august 1988. Războiul civil din Algeria declanşat de islamişti a durat peste zece ani, între decembrie 1991 şi februarie 2002. Războiul civil din Liban a durat peste 15 ani, între 1975 şi 1991, iar cel din Afganistan, declanşat de intrarea ruşilor în această ţară, a început în 1979 şi s-a terminat în 1989… Mai sunt şi alte exemple negative care tind să sugerze că în respectiva regiune conflictele au tendinţa să se eternizeze dacă ne gîndim la cel dintre Israel şi palestineni.

Un comentator francez arată în cotidianul Le Monde că protagoniştii crizei siriene au interese atît de divergente încît sunt greu de imaginat cu intenţii sincere la masa negocierilor. Pe americani nu-i mai interesează decît lichidarea jihadismului, turcii vor căderea lui Bachar al-Assad cu orice preţ, Arabia saudită se teme de expansiunea Iranului, kurzii vor o ţară a lor independentă în regiune, ruşii vor să-şi menţină baza din Siria şi influenţa în regiune… Tot Le Monde constată că "vasalii" de altădată nu mai sunt atît de docili, de exemplu Turcia nu se mai aliniază ca pe vremuri pe poziţia americană, şi nici Arabia saudită de altfel. In plus, unele ţări, precum Libanul, au devenit un fel de ostatici ai acestui război, iar altele se tem de destabilizare.

Tot în presa franceză, zile trecute, un comentator avizat îşi exprima temerea că Algeria ar putea fi viitoarea victimă a destabilizărilor în serie, în contextul în care puterea a permis o implantare masivă a islamiştilor în zona socială. Mai precis, un fel de pact a fost "semnat" între putere şi islamişti, care a permis islamizarea lentă dar profundă a ţării după războiul civil încheiat în 2002.

Criza siriană: concluzii occidentale

Una dintre concluziile pe care le trag occidentalii din criza siriană şi din complexitatea ei este aceea că trebuie să se reînarmeze şi să investească în apărare. Australia, deşi este departe de conflictul sirian, anunţă, de exemplu, că în viitorii şase ani va mări bugetul la apărare cu 30 de miliarde de dolari. Australia îşi justifică măsura prin faptul că în spaţiul Asia-Pacific s-ar aduna nori negri şi că situaţia geopolitică ar fi critică. Cine ştie, poate că unele războaie sunt nişte perdele de fum care ascund izbucnirea altora, pentru că atunci cînd virusul nebuniei explodează pe glob nimeni, după cum a mai demonstrat istoria, nu este la adăpost.